Mediul politic românesc excesiv de corupt a favorizat apariția caracatiței ASF. Până la urmă, pe 9 februarie, dosarul caracatiței ASF a ajuns la final. Procurorii anticorupție au cerut închisoare cu executare pentru toți inculpații, printre care se numără și soția fostului ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu, dar și Radu Rușanu, cel care a condus Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (A.S.F.) până în 2014. În plus, anchetatorii vor ca firma de asigurări Carpatica să plătească o amendă penală.

Potrivit celor constatate de procurori, din mai 2013 s-a constituit un grup infracțional pentru protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurări. Anchetatorii au acuzat că, la inițiativa ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, Guvernul ar fi adoptat o ordonanță de urgență cu dedicație. Actul l-ar fi avantajat pe Ilie Carabulea, om de afaceri care controlează grupul Carpatica. Astfel, la conducerea ASF urmau să ajungă persoane de încredere din cercul omului de afaceri. Cei care l-ar fi ajutat, susțin procurorii, sunt președintele Autorității, Dan Radu Rușanu, finul ministrului Finanțelor, dar și soția lui Daniel Chițoiu. În acest caz s-a cerut aviz pentru cercetarea lui Daniel Chițoiu, însă colegii săi parlamentari s-au opus. Reacție normală din partea parlamentarilor care se folosesc fără scrupule de prerogativele unor legi pe care le-au dat ei înșiși pentru protejarea lor. Această situație, recursul la imunitatea parlamentară conform unei legi pe care, repet, lichelele din politica românească au dat-o pentru a-și proteja interesele personale de grup, deci această situație a apărut cu complicitatea electoratului român care a dat dovadă de naivitate criminală. Bun, că electoratul a fost naiv, ca să folosim un sinonim politicos pentru imbecil, mai treacă meargă, dar nu se poate ierta pasivitatea de bovină de care dă dovadă. Această pasivitate este cea mai bună dovadă că electoratul se condamnă singur la autodesființare economică, favorizând o clasă politică compusă din nenumărate partide și partidulețe, care-și urmăresc doar interese de grup, nu interesele celor care, prin vot, au permis intrarea lor în parlament. Ceea ce nu înțelege electoratul sau nu vrea să înțeleagă este dura realitate a imoralității clasei politice.

Politica mituirii

Deci, dacă nu poate înțelege, înseamnă că electoratul este alcătuit din indivizi fie indiferenți, fie uțor de mituit prin forme de manifestare care depășesc imaginația.

De exemplu, concret vorbind, decedatul partid politic PDL, ale cărui resturi în viață sunt găzduite de PNL, ceea ce s-ar putea să-i fie fatal, deși nici PSD-ul nu face excepție, reprimind în rândurile sale foști PDL-iști dar în cantitate mai mică, ceea ce face ca respectivii să treacă neobservați, deci revenind la concret, la seculara noastră Târgoviște, în 2008, an electoral, în cartierul cunoscut sub denumirea de „Șerpărie”, PDL-ul a distribuit cu dărnicie bancnote de 50 de lei, echivalentul foștilor 500.000 de lei. Toată lumea, sau aproape toată lumea a știut despre acest fapt, dar toți au tăcut. De ce? Răspunsul este penibil de simplu: complicitatea tăcerii s-a datorat faptului că toate partidele aflate în campanie electorală, în 2008, își mituiau electoratul propriu sau care credeau că este propriu.

Împărțirea păcatului

Dar lichele nu sunt doar politicienii, lichea este și o parte din electorat. Un alt exemplu, tot din anul 2008: electoratul, din micro XI și micro XII, a fost vizitat de toți cei ce concurau la obținerea râvnitului trofeu, Primăria Târgoviște. Toți s-au întrecut în promisiuni și, pentru a da greutate promisiunilor făcute, echipele fiecărui potențial primar mituiau electoratul oferind obiecte, produse și/sau, după caz, bani, nu sume mari, dar suficiente ca să le ia ochii oamenilor. Ceea ce este formidabil, rememorând aproximativ momentul 2008, după cum mi-au relatat unii dintre oamenii simplii, râzând când își aduceau aminte, la toți,  dar la toți fără niciun fel de prejudecăți, după primirea mitei electorale, li s-a promis că îi vor vota ca să-și vadă realizat visul de a fi primar. În realitate, a câștigat cel care a avut cea mai bună echipă de consilieri și cea mai experimentată… echipă de numărători de voturi, răspândită conform legilor în vigoare, prin secțiile de votare. În final, competiția a fost câștigată de echipa care a avut cel mai bine antrenați numărători de voturi.

Ceea ce nu înțelege electoratul fraierit din patru-n patru ani, este faptul că politica nu este un sport individual, ci unul de echipă. Mai clar, alegerile nu au fost, în realitate, câștigate de Iliescu, Constantinescu, Băsescu sau Iohannis, ci de echipa din spatele lor, echipă care înseamnă consilieri români sau cumpărați din străinătate, plus oameni de afaceri de naționalitate română, tip fost sportiv sau artist profesionist devenit putred de bogat, care au investit bani negri în campania electorală, bani pe care și i-au recuperat ulterior sub diferite forme, inclusiv prin cea a ordonanțelor de urgență cu dedicație. Trebuie să se înțeleagă că în ceea ce privește persoanele implicate într-o campanie electorală, indiferent pe ce partid au mizat, până la urmă, toată lumea ce bani câștigă, existând un singur perdant: omul simplu care votează, mai mult sau mai puțin vrăjit de promisiuni.

Vorba cea de pe urmă: Dumnezeu să le odihnească creierul celor naivi din prea multă necunoaștere a mediului politic.

ALEXANDRU RÎBINSCHI este jurnalist, absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 …