Idei pe portativ
e de-ajuns s-alegi un ton
din portativ: do, re, mi,
la pian sau saxofon
același sunet va fi
deși pare diferit
are-aceeași înălțime;
ca un sentiment trăit
apoi, exprimat în rime…
tot așa în noi vibrează
doruri greu de înțeles
care ne armonizează
existența-n univers…
…pentru că-n ființa ta
e un colț, un loc, un ring,
e o taină sau ceva
ce vibrează când l-ating…
unii spun ca e chimie
(că se poate demonstra)
alții spun ca e magie
universul așa vrea
de-o fi una, de-o fi alta
n-am putere să gândesc
sunt doar fermecat că soarta
a făcut să te iubesc
Memento mori
îți amintești când am vorbit
de fericire, ce-i și cum…
atunci, chiar eram fericit
și o constat abia acum
privind spre viitor aștept
cu sufocantă nerăbdare
să strâng înfiorat la piept
a fericirii-mbrățișare
A fi sau a nu fi…
cine sunt, sau de ce, sau de unde,
poate tu ai putea într-o zi
să-mi dezvălui ce se ascunde
în miracolul de a trăi…
știi ce desparte pământul de cer?
– eu nici n-am căutat răspuns –
prea e frumos acest mister
și ce adânc este ascuns…
dar ce frumoasă amăgire
de om atotcunoscător
aduce vinul în simțire…
tot ce e greu, pare ușor
curând, presimt, se va-ntâmpla
de tine să mă-ndrăgostesc
uimită mă vei asculta
în ochii tăi, câte citesc…