Mă gândeam zilele trecute la destin, la aparente momente ratate care să evolueze înspre ceva constructiv. Personal, îmi este destul de greu să cred într-o soartă care să dicteze absolut fiecare suiş şi coborâş al existenţei, dar, pe de altă parte, este infinit mai uşor să pasezi vina unui potenţial eşec pe nişte evenimente exterioare,pe care oricum nu le poți controla.

Astfel ajungi să negi ceea ce ar trebui să constituie, de fapt, asumarea responsabilităţii pentru faptele proprii şi de data aceasta, pierzi, pierzi cu adevărat. Nu faţă de anumite persoane, întrucât obiectivele, speranţele, visurile sunt relative, dar faţă de propria ta persoană, de acel tu… care, inconştient, ştii că suferă nu pentru că ai pierdut o dată, ci pentru că nu vrei să recunoşti şi să îţi asumi sentimentele, fie ele şi negative, pentru că nu îţi îngădui să simţi, pentru că simţind şi înţelegând, pătrunzi în nişte zone ciudate, cam întunecate, foarte posibil necunoscute, unde întâlneşti o persoana frapant de străină.

Deşi are aceleaşi trăsături ca ale tale, aceeaşi voce, străbătută, totuşi, de profunzimi pe care nu le cunoşti, nu le recunoşti. Iar acea persoană este eul tău interior care suferă şi îşi reprimă încrederea în sine pentru că nu îţi recunoşti punctele slabe care trebuie îmbunătăţite. Pentru că nu eşti sincer cu tine în autenticitatea faptelor de viaţă, ceea ce reprezintă, de fapt, adevărata înfrângere… Nu o zi proastă, nu o ceartă, nu un obiectiv ratat, ci faptul că nu priveşti partea constructivă a lucrurilor şi nu încerci să îmbunătăţeşti acele aspecte negative, de care… de care de ce să îţi fie frică? Îţi garantez că va fi mult mai uşor după ce te accepţi pe tine ca individualitate cu calităţi şi defecte, după ce acea figură străină şi acea voce stranie vor deveni oarecum familiare şi după ce acea fiinţă, eul tău interior, va începe să zâmbească într-un mediu luminos, nu întunecat.

Iar când tragi linie s-ar putea să fii fericit pentru că te-ai cunoscut cu adevărat, fără teamă sau deziluzii, într-un mod cât de poate de obiectiv, deşi eşti conştient că nimeni nu poate ieşi din propria subiectivitate într-un mod total. Iar asta este pentru că realitatea proprie este singura valabila pentru tine, deoarece există atâtea realităţi exterioare câte suflete umane, singura în care îţi poți găsi, cu adevărat, fericirea. Fericirea se întâlneşte, în general, şi în iubire, dar asta numai pentru că cei doi se află pe aceeaşi lungime de undă, deşi mereu vor exista diferenţe, oricât de mici. Şi atunci, ce mai aştepţi? Este o călătorie mai grea, dar cea intrinsecă este şi cea mai plină de satisfacţii, iar partea bună este ca acestea se răsfrâng şi în plan exterior. Iar când tragi linie vei fi cu adevărat fericit pentru că te-ai cunoscut cu adevărat, fără teamă sau deziluzii.

Alina PREDA  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…