1.

o pereche de converși galbeni
rupți într-o parte
nu-ți vine să-i dai
parcă ți se strânge sufletul

un tricou lălâi
uitat de el în șifonier
el nu mai e
tricoul încă-l mai porți

un con de înghețată topit căzut pe jos
te uiți cu ciudă și îți spui că putea să fie
al naibii de bun
dar n-a fost să fie

o mașină cu un brăduț parfumat cretin
care se mișcă aiurea
te enervează la culme
te face să te întrebi cine l-a inventat

cam asta întâlnim la tot pasul
dacă avem timp să ne uităm în jur
la naiba
chestiile astea mă emoționează teribil

nu avem timp deloc
pentru ce contează cu adevărat
sau nu suntem în stare
naiba mai știe.

2.

Băi, e liniște.

Mi-am pus căștile și ascult Bruce Springsteen,

cântă ceva despre un cuțit care-i trece prin suflet

și, băi, melodia e tare mișto,

dar dacă o traduci în română e lame,

așa că am închis.

Un șiret mi s-a desfăcut,

la naiba,

urăsc să mă așez pe marginea drumului

și să se holbeze toți la mine atunci când îmi leg șireturile.

Băi, e liniște acum,

oamenii trec pe lângă mine

și le analizez fețele

și nu găsesc nicio fericire,

mă rog,

am înțeles că nu te poți afișa cu ea oricum,

iar cei care se afișează,

cică nu o au,

de fapt,

e doar o proiecție a minții,

dar nu eu spun asta,

ci ăștia mai mari, cu doctorate și studii.

Băi, am tras aer în piept

și mi-am amintit cum Micul Prinț mergea

de pe o planetă pe alta,

iar în primele secunde era fericit,

pentru ca planetele nu erau goale.

Apoi era trist când ajungea să vorbească cu stăpânii planetelor

și fix așa suntem și noi,

îți spun,

suntem niște planete pe care le vizităm,

unele ne plac,

altele nu,

pe altele ne facem un culcuș,

iar în fața altora închidem ochii,

și zburăm trași de niște porumbei

fără să știm spre ce planeta ajungem,

dar, băi,

contează că putem alege,

că zburăm,

că există undeva o planetă numai și numai a noastră,

care ne așteaptă,

iar lumea nu mai pare chiar atât de urâtă și neliniștită

când știi că ai și tu ceva pus deoparte.

3.

Pe umărul ăsta îmi pun eu capul și oftez,

și mormăi,

și râd,

și plâng,

și bolborosesc vrute și nevrute.

Și mă ascultă,

și face mișto de mine,

și mă enervează,

și mă face să-mi fie dor,

și mă pune să-i dau bip-uri când sunt plecată,

și mă pune să-i descarc filme pe care le-am văzut,

pentru ca mai apoi să le comentăm împreună,

și râde de mine

sau îmi spune că-s insuportabilă.

Dar mna,

e mama,

uneori dau din cap

și fac ca mine,

alte ori mă doare capul

că n-am făcut ca ea și mă plâng,

și mă întorc acolo, pe umărul ei,

unde e cald și bine,

și miroase a flori,

și a om bun.

Am întârziat cu o zi, știu,

dar oricum noi suntem atipice.

Băi, e liniște. Mi-am pus căștile și ascult Bruce Springsteen, cântă ceva despre un cuțit care-i trece prin suflet și, băi, melodia e tare mișto, dar dacă o traduci în română e lame, așa că am închis. Un șiret mi s-a desfăcut, la naiba, urăsc să mă așez pe marginea drumului și să se holbeze toți la mine atunci când îmi leg șireturile. Băi, e liniște acum, oamenii trec pe lângă mine și le analizez fețele și nu găsesc nicio fericire, mă rog, am înțeles că nu te poți afișa cu ea oricum, iar cei care se afișează, cică nu o au, de fapt, e doar o proiecție a minții, dar nu eu spun asta, ci ăștia mai mari, cu doctorate și studii. Băi, am tras aer în piept și mi-am amintit cum Micul Prinț mergea de pe o planetă pe alta, iar în primele secunde era fericit, pentru ca planetele nu erau goale. Apoi era trist când ajungea să vorbească cu stăpânii planetelor și fix așa suntem și noi, îți spun, suntem niște planete pe care le vizităm, unele ne plac, altele nu, pe altele ne facem un culcuș, iar în fața altora închidem ochii, și zburăm trași de niște porumbei fără să știm spre ce planeta ajungem, dar, băi, contează că putem alege, că zburăm, că există undeva o planetă numai și numai a noastră, care ne așteaptă, iar lumea nu mai pare chiar atât de urâtă și neliniștită când știi că ai și tu ceva pus deoparte.Băi, e liniște. Mi-am pus căștile și ascult Bruce Springsteen, cântă ceva despre un cuțit care-i trece prin suflet și, băi, melodia e tare mișto, dar dacă o traduci în română e lame, așa că am închis. Un șiret mi s-a desfăcut, la naiba, urăsc să mă așez pe marginea drumului și să se holbeze toți la mine atunci când îmi leg șireturile. Băi, e liniște acum, oamenii trec pe lângă mine și le analizez fețele și nu găsesc nicio fericire, mă rog, am înțeles că nu te poți afișa cu ea oricum, iar cei care se afișează, cică nu o au, de fapt, e doar o proiecție a minții, dar nu eu spun asta, ci ăștia mai mari, cu doctorate și studii. Băi, am tras aer în piept și mi-am amintit cum Micul Prinț mergea de pe o planetă pe alta, iar în primele secunde era fericit, pentru ca planetele nu erau goale. Apoi era trist când ajungea să vorbească cu stăpânii planetelor și fix așa suntem și noi, îți spun, suntem niște planete pe care le vizităm, unele ne plac, altele nu, pe altele ne facem un culcuș, iar în fața altora închidem ochii, și zburăm trași de niște porumbei fără să știm spre ce planeta ajungem, dar, băi, contează că putem alege, că zburăm, că există undeva o planetă numai și numai a noastră, care ne așteaptă, iar lumea nu mai pare chiar atât de urâtă și neliniștită când știi că ai și tu ceva pus deoparte.