Oameni de zăpadă

Fulgi mărunți se grăbesc spre pământ

Ca și chemați de dorință.

Dorința de a-și îndeplini scopul.

Dar care e adevăratul scop?

Ei se aștern în viețile oamenilor,

Făcând parte dintr-un mare joc al lumii.

Oare pământul ii face să se simtă împliniți?

Ei vor dispărea într-un final…

Dar oamenii…

Oamenii ce scop au?

Sunt la fel ca fulgii, mișună dintr-o parte în alta,

Trec unii pe lângă alții parcă într-un mod întâmplător,

Fiecare îndreptându-se spre destinația lui.

Un băiat își așteaptă iubita,

Un copil vine de la lecțiile de chitară,

Un iubitor se duce să citească o carte,

Iar un bărbat se grăbește să ajungă acasă la soția și copilul lui.

Dar parcă și dansul lor e la fel ca al fulgilor:

O agitație continuă în care fiecare ajunge unde dorește.

Acum înțeleg că fulgii își trăiesc întreaga experiență.

Vin, dau un sens iernii, apoi ne părăsesc

Cu promisiunea că se vor întoarce.

Dar oamenii nu pot părăsi pur și simplu cursul,

Nu?

Ei se afundă mult în propriile vieți,

Dar fac parte din ceva mai măreț

Decât întâmplările zilnice.

Ca acei fulgi care împreună formează un întreg numit zăpadă,

Oamenii dau sens acelui întreg numit

Univers.

ANDREEA PIETRICICĂ este elevă la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…