Un plus de griji
Ţinta materialului de astăzi este adolescentul bătrân. Douăzeci de ani n-are, dar e la al doilea buletin. Timp liber are destul, iar acesta coincide cu principalul cost de oportunitate pentru ceea ce are să facă. Garantat, apare totul pe contoare şi apometre. Serios. Apoi interpretează. Sunt 250kW consumaţi pe lună într-un apartament mic, cu doi locatari, prea mult sau prea puţin? 14 metri cubi de apă caldă în tot atâta timp şi în tot aceleaşi condiţii denotă un consum mărunt sau un consum exorbitant?
Anticipeaz-o şi nu îţi prinde urechile atunci când cumperi “aspiratoare” de curent, ca mai apoi să îţi drămuieşti cu greutate banii. E pentru devenirea ta de tânăr adult cu autonomie. Şi, în adaos, presează-ţi generaţia să se condiţioneze astfel.
Acceptă că mulţi nu sunt preocupaţi cu ce-ţi spun. Menirea ta e să îi educi. Explică-le de ce e important. Cu trei euro economisiţi pe facturi poţi să schimbi destinaţia vacanţei. E un adevăr. Nu se trag toţi din familii capitaliste de elită. Fiecare, cu puţin efort, se poate transforma într-un plus de bine pentru tine.
Probabil o să ai o familie. O să fie bine şi pentru ei. Secvențele de viață au la bază o societate disciplinată, deci, implicit, fără o prezenţă considerabilă de ignoranţi şi hedonişti înrăiţi. Totuşi, societatea rămâne o discuţie pentru altă zi.
ANDREI LUCIAN PĂUN este elev la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…