Spre începutul anilor 1960, lucrurile nu se prezentau prea bine în interiorul statului comunist est-german. Locuitorii R.D.G- ului au început un adevărat exod către R.F.G și către celelalte țări occidentale democratice pentru a căuta condiții mai bune de trai, dar mai ales pentru libertate. Numărul celor ce au părăsit Germania de Est era uimitor, între 2,6 si 3,6 milioane de germani au părăsit R.D.G-ul între 1949 și 1961. În ritmul acesta statul comunist risca să rămână fără populație. Comunismul dezamăgise încă odată prin faptul că el nu reușise să creeze o lume mai buna așa cum și-a propus!

Autoritățile comuniste, pentru a opri exodul, au decis, sa nu încerce. cum ar fi fost mai normal sa îmbunătățească situația economică a R.D.G-ului, ci să construiască un zid care să despartă cele două Germanii și cele două părți ale Berlinului. Walter Ulbricht, secretarul general al Partidului Comunist,a fost primul care a vorbit public despre construcția acestui zid care avea ca scop „protejarea libertății cetățeanului din Germania de Est”. Începând din luna august a anului 1961, controlul la granițele R,D,G-ului s-a înăsprit, cetățenii est-germani nemaiavând dreptul de a-și părăsi țara.

În zorii zilei de 13 august 1961, în Berlin, soldații est-germani au derulat kilometri întregi de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei, punctele de trecere către Berlinul de Vest si căile de comunicație fiind blocate, iar ferestrele imobilelor aflate în apropierea zidului, astupate. Mai mulți muncitori au fost aduși pentru a începe construcția unui zid ce se va întinde pe o distanță considerabilă, împărțind astfel Germania nu numai între două țari, ci și între două ideologii și moduri de gândire și dezvoltare diferite.

Acest lucru i-a tulburat profund pe berlinezi, deoarece foarte multe familii locuiau in parți diferite ale orașului, acestea fiind astfel separate pentru o lungă perioadă de timp, iar Berlinul a fost mereu un oraș unit, iar un zid nu poate despărți un popor, ca atare mulți est-germani au reușit sa fugă către Berlinul de Vest în timpul construcției zidului. Cel mai faimos caz este cel al lui Conrad Schumann, un soldat al Armatei Populare care, pe 15 august, în timp ce se afla în post la graniță, a trecut în Berlinul de Vest, sărind gardul de sârmă ghimpată.

Reacțiile din celelalte țări nu au întârziat să apară. Cancelarul vest-german Conrad Adenauer a făcut apel la calm. Willy Brandt, primarul social-democrat al Berlinului de Vest a luat atitudine și a organizat proteste, acuzând R.D.G-ul de crime împotriva umanității, acesta trimițând o scrisoare și președintelui american Kennedy, care le-a transmis berlinezilor un mesaj de susținere.

S.U.A, Marea Britanie și Franța nu s-au opus foarte vehement acțiunilor est-germanilor, deoarece ele se aflau intr-o relație foarte tensionată cu URSS, existând mereu riscul declanșării unui război. Berlinezii nu erau totuși dispuși sa accepte abuzurile puterii comuniste. Foarte mulți dintre aceștia fie au reușit sa evadeze, fie și-au pierdut viața încercând să fugă peste zid.. Multe evadări s-au făcut în acea perioadă săpând galerii ce treceau pe sub zid, aceasta fiind metoda de evadare cea mai lipsită de primejdii.

Pe 26 iunie 1963, John F. Kennedy a ținut în Berlinul de Vest un discurs în fața a sute de mii de oameni, în care a condamnat acțiunile RDG-ului și URSS-ului. Kennedy a rostit în acest discurs o frază ce va rămâne multă vreme în istorie „Acum două mii de ani, oamenii se lăudau spunând «civis Romanus sum» (sunt cetățean roman). Astăzi, în lumea libertății, cine dorește să se laude, spune «Ich bin ein Berliner!» (sunt un berlinez)… toți oamenii liberi, indiferent unde trăiesc, sunt cetățeni ai Berlinului, și deci, ca om liber, mă mândresc să spun «Ich bin ein Berliner!”

Berlinul de Vest contrasta în anii 1960 foarte mult cu Berlinul de Est, acesta refăcându-se complet după război și dezvoltându-se din plin din punct de vedere economic. Liderii comuniști condamnau capitalismul spunând ca este un sistem corupt și opresiv, care nu respectă drepturile clasei muncitoare. Totuși pentru cei care au murit sub Zidul Berlinului și pentru cei care au reușit sa scape din statul-închisoare est-german aceste demonizări ale capitalismului nu au contat.

( Va urma )

 

Andrei PETRESCU are 16 ani, e pasionat de istorie, a publicat și alte articole și dorește să urmeze, cum zice, o carieră în acest domeniu…