România intra în cel de-al Doilea Război Mondial în 1941 de partea Axei cu scopul de a recupera Basarabia, teritoriu intrat în posesia U.R.S.S-ului. Cucerirea Basarabiei nu a fost o stavilă pentru armatele române, acestea trecând Nistrul luptând pe teritoriul sovietic alături de germani. După înfrângerea din Rusia, din anul 1943, Germania nazistă a intrat în decădere, ulterioarele incursiuni ale aliaţilor în continentul european precum cele din Italia şi Normandia având un rol decisiv în înfrângerea acesteia.
Romania, stat al cărui lider de-facto era mareşalul Ion Antonescu, se găsea, la începutul anului 1944, sub amenințarea directă a expansiunii sovietice, ţara riscând extrem de mult o invazie. Această situaţie l-a determinat pe regele Mihai I să îl aresteze pe Antonescu, la 23 august 1944, România trecând de partea statelor aliate. Decizia României de a schimba taberele a avut un rol important atât în înfrângerea Germaniei naziste, care în acel moment lupta pe două fronturi, cât şi în încheierea cât mai rapidă a conflictului în Europa.
După înfrângerea Germaniei lui Hitler de către ofensiva trupelor aliate, în mai 1945, Europa va fi împărţită de către învingători astfel: americanii şi britanicii preiau partea vestică a continentului, în timp ce sovieticii preiau statele din partea centrală şi estică. Această împărţire avea rolul de a crea un echilibru de forţe. În cazul României, deşi aceasta a avut un rol extrem de important în înfrângerea naziştilor, s-a decis declararea acesteia drept stat învins şi intrarea, asemeni altor state din Est ce luptaseră de partea germanilor precum Ungaria şi Bulgaria, în sfera de influenţă sovietică.
Paradă pe Calea Victoriei în ziua de 23 august 1945, cu ocazia sărbătoririi a un an de la momentul în care România a trecut de partea forţelor aliate. În fundal se poate vedea alăturarea portretului regelui Mihai cu cel al lui Stalin.
În martie 1945, la putere a fost instaurat un guvern preponderent comunist, susţinut de Moscova, al cărui lider era Petru Groza. Între acest guvern şi regele Mihai au existat unele momente de neînţelegere, regele refuzând să semneze actele guvernului.
La insistenţele SUA şi Marii Britanii, guvernul a acceptat în 1946 organizarea unor alegeri „libere” ce urmau să aibă loc în ziua de 19 noiembrie. Rezultatul a fost unul devastator pentru liberali şi ţărănişti, comuniştii obţinând peste 60%. Alegerile au fost falsificate de către guvernul Groza cu sprijinul Moscovei, aceştia acţionând după celebrul dicton al lui Stalin: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Comuniştii au preluat definitiv controlul asupra ţării în ziua de 30 decembrie 1947, când regele Mihai, obligat fiind, a abdicat.
În anii ce au urmat, puterea comunistă s-a impus brutal atât în economie şi cultură, cât şi în viaţa privată a oamenilor. Din punct de vedere economic, s-a trecut la o economie dirijată de stat, fiind desfiinţată proprietatea privată. În comunism se muncea doar la stat şi pentru stat. În ceea ce priveşte economia rurală, în 1949, terenurile ţăranilor au intrat în posesia statului, reforma aceasta fiind aplicată după modelul sovietic al Colhozurilor şi Sovhozurilor, ce au fost înfiinţate de Stalin la începutul conducerii sale, în anii 20. Începând din 1961, agricultura a început să fie mecanizată pentru o producţie mai mare. Comuniştii tindeau totuşi mai departe de atât, astfel că, la debutul anilor 80 a început un proces de sistematizare a satelor, în unele localităţi construindu-se blocuri. Totuşi, construirea blocurilor la sate era ilogică, deoarece satele nu beneficiau nici măcar de reţele de apă şi de canalizare!
Dar, economia comunistă s-a concentrat în special pe dezvoltarea industriei, continuându-se proiectul de industrializare a României început în perioada monarhiei de către guvernele liberale, doar că într-un ritm mult mai rapid. Au fost construite uzine în mediul urban, în oraşe precum Braşov, Galaţi, Târgovişte etc. Industrializarea a dus la creşterea populaţiei urbane datorită plecării locuitorilor din mediul rural către oraşe, astfel în Romania, un stat a cărui mare majoritate a populaţiei a locuit dintotdeauna la sate, populaţia urbană a devenit majoritară. Marile fabrici totuşi nu s-au dovedit profitabile, deoarece materiile prime necesare producţiei erau importate, astfel câştigurile rezultate din vânzări erau cheltuite pe cumpărarea de materii prime.
Cultura românească a suferit extrem de multe schimbări în perioada comunistă, aceasta trecând prin două perioade. În prima perioadă, modelul cultural principal a fost cel sovietic, modelele occidentale sau naţionale fiind respinse în favoarea acestuia. În cea de-a doua perioadă, în timpul regimului Ceauşescu, cultura s-a îndepărtat de modelul sovietic, deşi nu s-a apropiat de cel occidental, ci de cel românesc, valorificându-se specificul cultural ăi istoric autohton. Totuşi, libertatea de exprimare nu exista, existau în schimb cenzura şi Securitatea! Afirmarea era dificilă pentru intelectuali în asemenea condiții. O mare parte a elitei intelectuale interbelice a ajuns fie în închisori, fie să locuiască în afara graniţelor ţării. Oameni de cultură precum Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionesco s-au remarcat prin activitatea lor de la Paris.
După cum am menţionat, Securitatea (o poliţie politică după modelul celei sovietice numite N.K.V.D, devenită ulterior K.G.B), împiedica tentativele de liberă exprimare. Această instituţie se baza pe o vastă reţea de informatori, fapt pentru care în rândul populaţiei s-a răspândit o adevărată frică.
Regimul comunist a schimbat categoric vieţile private ale oamenilor, mai ales datorită procesului de industrializare şi de urbanizare, astfel multe familii din mediul rural au ajuns să locuiască la oraşe, schimbându-şi meseriile. Asupra traiului oamenilor, politicile economice comuniste au avut efecte negative, acestea fiind rezultate ale planurilor cincinale (care prevedeau o producţie forţată). Nemulţumirile faţă de traiul auster au dus la răsturnarea regimului comunist prin destul de controversata revoluţie din decembrie 1989.
După 1989, România a redevenit democraţie, aceasta încercând cu mari dificultăţi să se adapteze la economia de piaţă şi la cerinţele acesteia. România, la începutul anilor 1990, este una dintre ţările cele mai sărace ale Europei, salariile fiind cu mult mai mici față de țările europene, iar „elita conducătoare” fiind una extrem de coruptă, aceasta provenind din randurile comuniştilor. De asemeni, comunismul şi-a pus foarte mult amprenta asupra mentalităţii românilor, aceştia numărându-se şi în prezent în rândul popoarelor europene cel mai puţin civilizate (lucrul acesta se poate vedea oriunde în România), românii fiind totuşi complexati şi chiar umili în raporturile cu occidentalii (este posibil ca atitudinea aceasta să existe încă din perioada fanariotă). Problemele vor avea să fie rezolvate treptat, dar mult prea încet, ineficient de încet.
România, după cum spunea istoricul Lucian Boia, a intrat nepregătită în comunism (deoarece a fost o monarhie constituţională şi, din anii 1920 era o ţară a micii proprietăţi ce a fost succesiv condusă de partide de dreapta, mişcările comuniste fiind aproape inexistente) şi a intrat în capitalism la fel de nepregatită, deoarece s-a adaptat extrem de bine cu comunismul.
Andrei PETRESCU are 17 ani, e pasionat de istorie, a publicat și alte articole și dorește să urmeze, cum zice, o carieră în acest domeniu…