MONOLOGUL  EDUCAȚIEI – Hai că avem din nou treabă! Monologul din Las Fierbinți în pericol de a intra pe lista subiectelor analizate de CSAT. Chestie de siguranță națională. Țara s-a oprit în loc timp de 5-6 minute și a consumat timp prețios cântărind vorbe pe care nici întâiul profesor al țării nu are curaj și talent să le rostească. Ce caută doamna de la Catena să ne tulbure preocupările hipsterești de pe Facebook? Păi la mine și rudele de gradul 4 beau cafea în Acuarela și The Institute, iar eu… eeeeeu nu am televizor… ci chestii cool care încep cu i mic. De ce se trage Stela cu mine de ciorapi? Pentru că…așa a vrut poetul. Eu unul vreau să-l felicit pe Mimi Brănescu pentru că ne-a zgândărit. Pentru că a simțit că-i stă în putere să aibă un meci, să tragă și el o generație de ureche. Voi credeți că navetiștii cu sacoșă de rafie nu merită provocați intelectual și salvați? Așa crede poate și Udrea. Așa crede și Dragnea. Așa credem și noi. Ăia de se uită la Las Fierbinți. Nu-s cu noi! Ooooo, ba sunt. Sunt angajații tăi, patroane! Sunt tâmplarii sau chiar inginerii tăi. Sunt votanții tăi. Sunt România pe care nu o mai vezi de checkin-uri. Ce ipocrit e ProTV-ul! Ne-a manelizat și-acum se ține de arătat cu degetul! Dar noi? Noi nu suntem ipocriți? Noi ăștia care ne atingem fularele la Cărturești ce-am făcut cu apelul către lichele? Am schimbat lumea? Fără vina noastră n-ar fi existat Las Fierbinți. Care nu e un serial, lume bună. E țara în care trăim, la câteva minute de București. Sorry că vă zic direct, dar motivul pentru care suntem conduși de proști e că suntem demni de ei…Reinterpretează monologul lui Mimi Brănescu la locul de muncă dacă ai curaj! Bagă ceva din Stela primarului sau parlamentarului care o freacă în timp ce se preface că te reprezintă. Te ține? Dă-l la o parte pe Mimi Brănescu cu serialul lui pentru rudele sărace de la țară și fă tu viralul pe care vrei să-l vezi în lume sau cum era citatul de-l ai la cover. E greu?! Vezi că și la Universitate e frig și oricum ăia nu țin cont de tine. Dacă 5 la sută din Las Fierbinți era ficțiune, azi eram in Schengen. În schimb suntem pe Facebook și indignați. Ufff!

VIS  AMERICAN  CU  VOLAN  DE  DACIE  –  Prima mașină a familiei a fost o Dacie. 1310, roșie. Nu era nouă, dar eu mi-o amintesc impecabilă. Culmea, nu țin minte și nu pot înșira drumuri memorabile cu ea, dar știu că ai mei au fost cu ea pe Transfăgărășan. (Eat this, Clarkson!) Era o chestie pe-atunci să treci proba asta a muntelui și să aștepți să vezi dacă pneurile se vor încinge înainte sau după ce va fierbe motorul. Mașinile mici, dar și șoferii se împărțeau așa: care au fost pe Transfăgărășan și care nu cunoscuseră încă aerul tare al înălțimilor. Îi știu și-acum numărul de înmatriculare al acelei Dacii. Și-am păstrat-o mai aproape de suflet decât propria mea Dacie… Eu am condus-o pe Furia-albastră. Născută parcă prin 85 sau 86. Cel care mi-a vândut-o a plâns la despărțire. Când am ieșit cu ea din curte l-am lăsat pe un ditamai omu’ în lacrimi. Vorba bancului, era fix ca aia roșie a noastră doar că pe albastru. Mașina familiei. Moștenire din tată în fiu. Daciile mergeau cu benzină aditivată cu sentimente. Oamenii era mai naivi și construiau mituri în jurul mașinilor lor. Cu Furia Albastră chiar am povești. V-o spun pe cea mai murdară. Era vară…caniculă… și eu mergeam să mă întâlnesc cu o colegă de facultate. N-o lungesc mult: aveam un tricou alb și-o gaură în podea in dreapta șoferului. Am trecut în viteză printr-o baltă și s-a petrecut neprevăzutul. Am reușit să stropesc tricoul, volanul, bordul și parbrizul…pe interior. Furia-albastră avea să fie pedepsită crunt. La fier vechi. Aș vrea să vă întreb acum, ce sentimente v-au încercat când ați văzut o Dacie, ori prin străinătate, ori prin filmele făcute prin țările unde s-a vândut celebrul Renault 12? Sunt convins că cel puțin o dată vi s-a întâmplat să vă zâmbească ochii la o astfel de secvență. Legătura acum la New York, pentru o poveste simpatică. Dacă frecventezi online-ul autohton e aproape imposibil să nu fi ajuns și pe monitorul tău imaginea aceea (sau clipul video!) cu o Dacie care bate străzile New York-ului! Cool, nu?! Iată o poveste cât se poate de reală, chiar dacă are o planetară ce bate spre fantastic: un român conduce o Dacie în SUA! Se numește Edi, e din Brașov, are puțin peste 30 de ani și de la 12 ani locuiește în State. Mi-a zis la telefon că în copilărie și-a întrebat mătușa: pe-aici sunt Dacii?  Acum există cel puțin o Dacie în SUA! Vorbesc de una d-aia bătrână, dar suficient de ambițioasă cât să fure privirile „citizenilor”…

Edi este originar din Brașov. Când era mic și-a întrebat mătușa dacă sunt Dacii în America… Acum are peste 30 de ani și de la 12 ani s-a mutat cu familia în SUA. Înainte de a sta de vorbă cu el pe Facebook și apoi la telefon, știam despre ambiția lui de a conduce o Dacie prin New York. Știam de pe net. Văzusem, ca și voi poate, ceva poze și-un clip video cu dăcioara noastră emblematică pe străzi pe care le știm doar din filme. Recunosc, eram sceptic: e o glumă, o campanie, un trucaj…ne e pe bune! În urmă cu câteva zile, l-am abordat pe Facebook pe Eduard Palaghiță – Edi – adică omul cu Dacia din SUA. I-am cerut permisiunea pentru un interviu telefonic și-am aflat în cele 10 minute de conversație că nu e vorba doar de-o mașină și oricum nu e vorba de obiect banal, pe roți. E vorba un soi de magie în care, se pare Edi, crede. Când urcă la volanul Daciei, Edi, se întoarce acasă, în România. Oprește la semafor în Times Square, dar gândul îi zboară pe deasupra Carpaților. A vrut, când era student, să-și ia, acolo în State, un break, de pe ebay…un Renault 12 break (în USA, ajungea modelul sub marca originală!) Nu și l-a permis. A luat însă un Renault 12 portocaliu. Dintr-o șură. American șură :). A reparat mașina, a pus-o pe roți, cum se zice, și a pus pe ea sigle Dacia. La un an distanță de la revitalizare “portocala” a cedat și destinul l-a purtat din nou pe Edi către break-ul galben. Acesta a trecut prin aceeași procedură. Revizie și “dacificare”. Ba mai mult break-ul galben a făcut și două excursii în România. A venit practic cu poveștile sale americane și a sfârșit prin a alege definitiv drumurile mioritice. De fapt, cel care a ales a fost tot Edi, cel care a schimbat break-ul pe-o Dacie autentică. Bătrână, dar autentică.

SE  DĂ  URMĂTOAREA  PROBLEMĂ  –  …avem 1 mort. Nu mi-a plăcut matematica. Și după ce-am ajuns să lucrez în presă am urât și mai mult matematica din spatele știrilor în care sunt adunate viețile pierdute. Atentat sau accident cu x morți. Atâția morți și atâția răniți. Urmează apoi zeci de update-uri și reluări care jonglează cu aceste cifre… Unora le descoperi și numele, dar din știre rămâi cu asta, cu cifra seacă. Un mort, doi, trei… o sută. Și-aici, cred eu, produsul jurnalistic suferă. Indiferent de condei și oricât de asumată e disperarea după rating, nu reușești să cuprinzi și să redai drama cu întreg paletarul de emoții. N-ai cum, n-ai timp, n-ai loc de următorul subiect, poate și-acela tot cu cifre. În spatele cifrelor din aceste știri odioase sunt destine, și pe lângă poveștile închise brusc – de moarte și de trecerea la subiectul următor –  sunt poveștile celor care nu și-ar fi imaginat apropiații la jurnal. Cifrele atestă sec o magnitudine. Cam pentru câți și la ce scară viața își schimbă radical cursul. Pentru cei implicați, luați la bucată, intensitatea e maximă. Pentru ceilalți tulburările încep de-acolo de unde apar și zerourile. Doi-trei-patru morți și-un banal accident rutier se înscriu în normalul pe care-l acceptăm și digerăm în mod stupid. Uneori schimbăm… Comedy Central sau Singur Acasă?  Suntem norocoși astăzi, suntem la un buton și câteva canale distanță de acești nefericiți. Accident cu 3 morți… și zbufff… Eufooooriaaaa! Sau o etapă ternă din Liga 1… Fără să avem o conexiune directă cu aceste cifre ne gestionăm lejer emoțiile. Ușor diferită e povestea următoare: a fost pe tapet cazul unui polițist care a murit într-un accident stupid. Știre cu un singur mort. Ar fi intrat și ea ușor în sertarul cu alte știri, cu bilanț subțire. Și totuși e ceva mâhnire și revoltă, în online. De ce tânărul dispărut nu e doar o cifră? Un accident, un mort. Banal. Tragic, dar… matematic vorbind, puțin. Nu tocmai! Cei care au privit/auzit cifra au trecut la rândul lor, tot acolo sau aiurea, cu mașina printr-o zonă prost semnalizată. Câțiva simt probabil că ar fi putut fi chiar ei acea cifră. Și mai e ceva: tânărul poliíst n-ar fi prins jurnalul dacă niște oameni nu-i „aranjau” finalul. Opinia publică are în acest caz de gestionat nu doar o cifră, nu doar 1 mort. Cineva trebuie să rezolve matematica din spatele acestei cifre. Se încumetă cineva să explice și să-și asume cum ne-am ales cu acest 1? Cine răspunde pentru scrierea lui într-o știre?

ÎNVINȘI  ȘI  INVINGĂTORI – Am puțin peste 30 de ani. Generația de sacrificiu ne zicea cineva în școala generală… Nu credeam însă că vom ajunge aici. Nu credeam că o să ne și îngropați… la propriu. Am mulți colegi care își consumă astăzi traiul departe din țară, dar suntem câțiva și-aici încercând să răzbatem. Se pare că încet, dar sigur, ne învingeți. Ne luați prietenii, tinerețea, speranța. Eram niște copii și, când am început a înțelege viața, ne-am trezit deja învinși. Eram poate condamnați și învinși de multă vreme, dar fix asta nu se întâmplase până acum sau n-a fost atât de vizibil: crima. E crimă cu popor complice. De peste 20 de ani în România se trăiește pe combinație, pe șmen, portițe și fente. De ani buni se cultivă izbutirea pe bază de șmecherie. De școală nu sunt bani, iar pentru cinste, onoare, demnitate nu există interes. Lege? Respect? Rușine? N-avem. N-avem și nu știm pentru că nu vorbim de ele, pentru că nu duc la îmbogățire rapidă. Iată crima pe care o punem la cale de ani buni: se moare din cauza felului în care am ajuns să trăim. N-avem acum chef de-așa ceva. Dar când am avut? Știu că sunteți tulburați, dar trebuie să-mi urlu revolta și neputința. În acest moment nu știu o cale de a duce mai departe de Facebook ce simt. Nici măcar nu cred că se mai poate face ceva. Pentru cei dispăruți pe 30 octombrie sigur nu mai putem face nimic.

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, lucrează la EUROPA  FM   și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA…