– A plecat Victor… mă duc să fac o baie!

Jeni – cum o alinta el pe nevastă-sa – robotea în bucătărie și n-a înțeles foarte clar ce-a zis, dar a murmurat ușor resemnată: „Auzi, acum pleacă el la Victor… Ziceai că azi faci baie!”

L-a bufnit râsul când a auzit-o, dar nu s-a mai obosit să-i spună că nu pleca nicăieri. Și-a dat pantalonii de trening jos și-a defilat, fix ca la paradă, cu zâmbetul pe buze, pe hol către baie. Și-ar fi dorit să iasă acum din bucătărie și să-l ia la rost: „Ești nebun omule, numai în maeu (sic!)?”  și băgând pas de defilare a continuat în gând ciondăneala: „Da’ de chiloți de ce nu zici nimic? Ia-te de chiloți, femeie!” Îl amuza teribil jocul ăsta, dar știa că numai în capu’ lui se încheiau discuțiile cu el având ultima replică. Poantele și le exersa mai mult pe Victor, care era mai mic ca el și nu îndrăznea să-l necăjească. Știa și Victor, știau și vecinii de obsesia pe care o făcuse femeia lui pentru „maeul” care a făcut Armata și zeci de revelioane, pentru că atunci când aveau pe cineva în vizită, tanti Jeni îl beștelea cu-aceleași vorbe și făcea mereu aceeași scenă de femeie care, ajunsă la oraș, nu mai înghite indolența omului ei, care se poartă ca țăranu’ în izmene.

Ajuns în baie s-a privit în oglindă și a dat din cap ca și cum ar fi aprobat pe cineva care îi zicea că e încă in putere. A dat drumul la robinetul de apă caldă și-apoi mâna nu l-a mai ascultat când a vrut să treacă cu degetele pentru a încerca apa. A stat cam 5 secunde așa țintuit în loc și-apoi s-a întors către ușă ca și cum ar fi vrut să strige după ajutor. Și să zică ce? Că s-a poticnit și s-a fâstâcit în fața robinetului? Brusc a devenit serios și s-a hotărât să-și dea hainele jos. Dar de ce să facă una ca asta? Mai bine mai face un pas de defilare pe hol până se încălzeste apa, își ia și prosop curat și îi crește puțin și-adrenalina, dacă iese inamicul din bucătărie să-l ia la rost. Vrea totuși să se convingă că a fost o închipuire secvența de mai devreme și-și înfige mâna direct în jetul de apă, încă rece. Apoi pune din nou mâna pe robinetul de apă caldă, crezând că poate în rătăceala de mai devreme a încurcat „butoanele”. Când a pus mâna pe metal s-a blocat de tot. A rămas așa, în picioare, cu ochii fixați pe jetul de apă, ăn chiloți și-n maiou. Ditamai omu’ încremenit ca o statuie.

A trecut mai bine de-un ceas cu el stana de piatra în baie. Era ciudat că încă își mai putea auzi gândurile și nici vorbă să-l încerce vreo spaimă. Era în continuare vesel. Și-avea motive să fie. Așa nemișcat s-a lăsat furat cum te lași cufundat într-un vis. Și-n visul ăsta era fericit pentru că peste două zile îi vine fata din Italia. În ultimele 3 luni numai despre Crăciunul ăsta au vorbit la telefon. La fiecare discuție l-au încercat niște emoții pe care nu le-a avut nici măcar când era copil. Da’ un om serios nu-i spune babei că se frământă. Nu i-a spus el nici când i-a rămas piciorul înțepenit într-un macaz, cu o lună înainte de pensionare. Se lăsase seara și      n-avea niciun coleg prin preajmă, dar a avut noroc că l-au lătrat câinii, și au venit niște tineri de pe peron, înainte să ajungă vreun marfar…

Anu’ ăsta îl aduce fata și pe cel mic, „italianu’” – cum îi spun ei la telefon. A făcut 4 ani și nu l-au văzut decât într-o poză sosita într-un plic cu o vedere dintr-o vacanță în Alpi. A încercat degeaba fata să-i convingă să deschidă cutia aia neagră pe care le-a trimis-o, dar ei se credeau prea bătrâni pentru a-și prinde mâinile la calculator. „Cu reomatismul (sic!)  meu, mamă” zicea tanti Jeni, care se scuza astfel pentru lipsa de apetit în a-și pune încheieturile la treabă pe tastatura laptopului, „iar tactu nu vede bine nici cu ochelari”.  Pe cel mic l-au tot auzit când se învârtea pe lângă mumă-sa, seara la telefon. Nu vorbește deloc limba română. Frac’su e clasa a 4-a, și-a stat ani buni în țară până l-au luat, plus vreo doua veri la ei la bloc, în vacanță. Prima dată i-a plăcut să stea și-n țară, însă anu trecut cel mare a plâns cam la două zile după jucăriile lui din Italia, după tac’su…. și nu s-a înțeles nimeni cu el. Până la urmă, a plecat cu Atlassib-ul cu-o cunoștintă de-a familiei, un fost coleg la CFR. Bătrânii au stat amândoi cu inima strânsă, până i-a sunat fata care l-a așteptat la Roma. I-au și zis atunci că ei sunt cu inima și că de-acum să vină toți când și cum or putea, dar gata cu vacanțele…

Nu era foarte cald în casă, dar el, blocat fizic în baie cu gândurile în priză, transpira abundent pe frunte. Așa l-a și găsit tanti Jeni, alb ca varu, cu spatele rece și cu broboane de transpirație pe frunte. Aproape doua ceasuri de când plecase Victor…

Când l-a văzut a știut că nu-i o glumă și gândul c-a murit a dat-o total peste cap. A plecat din baie hotărâtă să dea telefon la Salvare și-apoi în Italia. Cât a bătut holul în lung a uitat ce trebuia să facă. A căutat la repezeala numerele cu prefix, pe care oricum nu nimerea să le formeze, a trecut în revistă cu ce haine-l duce la groapă. Apoi s-a gândit la ce s-o face ea cu mâncarea, unde pune masa la pomană. Când s-a dezmeticit era înapoi lângă el în baie. Și ca să se-asigure că nu-i o glumă l-a luat la rost.

Fata nu plecase în Italia pentru un trai mai bun. A lucrat la București într-o multinațională și-i mergea bine. A avut însă probleme cu unul dintre șefi, care n-o scutea de apropouri. A trecut și printr-un episod urât cu individul ăsta, în lift. A încercat să le spună colegilor, dar nimeni n-a susținut-o. Apoi și-a luat avocat și-a mers cu el la firmă să-și caute dreptatea. Răspunsul a fost simplu: n-avem nevoie de scandal, ar fi bine să-ți cauți alt loc de muncă. În Italia face cu totul altceva. Își ajută soțul la firmă, ceva cu perdele sau saltele… nici ei acasă nu știau prea bine, dar de la incidentul petrecut în țară, au ocolit subiectele legate de job. Amândoi își reproșau că n-au putut să-și ajute fata atunci și erau supărați pe țara asta, că le-a împins-o peste hotare. Ea le-a spus că pleacă pentru că îi este rușine să-și mai întâlnească colegii pe stradă, mai ales că cineva a acuzat-o pe Facebook că i-a stricat casa ăstuia care o hărțuia… Bătrânu chiar era pe punctul să se urce în microbuz ca să-l pocnească pe măgarul ăla de la firmă. Dar pe cine să ia la rost? Ce știe el unde e firma și cine e golanu’? Unde doarme el la București, ca să nu-l afle fata?

Timp de vreo doua minute l-a bombănit pe omul ei rămas aproape dezbrăcat în baie și-n colțul ochilor se înfiripaseră lacrimile. Cum să pățească ea una ca asta, acum de sărbători, când vine fata. El nu s-a gândit? Își trece și ea degetele pe sub jetul de apa și-i zice: „Hai măi Dorule, că s-a încălzit și apa!”

Când i-a pus mâna pe spate i s-a părut că-l aude zicând ceva și că se mișcă. I s-a părut sau chiar s-a mișcat. El i-a simțit mâna, dar nu i-a putut răspunde. Și-a mișcat doar puțin capul, mișcare prin care se ferea practic de ceva din vis, veneau spre el un milion de vagoane, care-i năvăleau în minte și din vagoanele alea avea de descărcat toată viața lui. Apoi zgomot. Zgomot infernal, un țiuit luung pe care-l cunoscuse în copilărie, când a căzut cu bicicleta. Nevastă-sa și-a pus mâinile pe obrajii lui și și-a continuat nestingherită dojana: „N-auzi măi că s-a încălzit apa?”

În această ultima întrebare se simțea deruta, disperarea și amărăciunea acestei femei pe care n-o mai asculta nimeni în casă. Culmea e că această ultimă întrebare l-a trezit complet și i-a readus și zâmbetul pe față.

– Mi-ai adus prosop?

Apoi s-a înmuiat tot, a căzut și-a murit. In blocul H, pe strada Tudor Vladimirescu, nu mai trăiește acum nici tanti Jeni. Vecinu’ Victor coboară agale pe scară, cu tablele în mână. Ca un ritual se oprește în fața ușii pe care ieșise în ziua aceea, în preajma Crăciunului, și înjura birjărește: „Futu-vă muma în cur, cu întreținerea voastră! Că ai timp să mori și să te întorci și de la groapă până vine apa caldă!”

BOGDAN CIUCLARU este un încă un tânăr jurnalist, om de radio, proaspăt tată, lucrează la EUROPA FM și este, peste toate, absolvent de CARABELLA…