Iubiţi nătângi

Te sun de peste veacuri să aflu ce mai faci,

Să ştiu dacă ţi-e bine, să ştiu dacă exişti.

Dar telefonul sună, tu îl ridici şi taci,

Iar eu văd peste veacuri doi ochi senini şi trişti.

 

Aştept să treacă timpul, tăcut, în rugăciune,

Să-ţi intuiesc făptura ce-a coborât plăpând,

Venită din altaru-nceputului de lume,

Noi, logodiţi pe viaţă, nedespărţiţi nicicând.

 

Sunt veacuri sau minute, secunde sau milenii,

E timpul ne-nţeles de doi iubiţi nătângi.

Îngenunchiat în pragul eternelor vecernii,

Te rog, de peste veacuri, nicicând să nu mai plângi.

 

Un veac este o clipă trăită  în iubire,

Un veac începe noaptea şi se termină-n zori,

Un veac este suspinul trecut în nemurire,

Un veac este polenul nemuritoarei flori.

 

Alt ideal

Cu mâna întinsă, făcută căuş,

Cerşesc fără martori, la capăt de pod.

E podul ce duce, etern, spre cei duşi,

E podul podit de copaci fără rod.

 

Pe malul Acheronului cel rece,

Charon mă aşteaptă, în barcă, tăcut.

Cu barca, nălucă, eu râul voi trece,

Sperând, aberant, într-un alt început.

 

Acolo m-aşteaptă toţi cei ce-au plecat,

Cu mâinile-ntinse să-mi mângâie faţa,

Să-mi lepede-n veci un ultim păcat,

S-alunge tristeţea şi norii şi ceaţa.

 

Mă doare plecarea de-aci, dintre voi,

Mă mistuie dorul de toţi şi de toate,

Mă lupt să mă-ntorc pentr-o clipă-napoi,

Cu toate că-aceasta nu se mai poate.

 

Idei nenăscute acolo mă-aşteaptă,

În spumă de-ocean prăvălită pe mal,

În roca iubirii înaltă şi dreaptă,

În pasul făcut spre un alt ideal.

 

Cătălin Dumitrescu (n. 3 iunie 1954) este medic primar, specializat în ortopedie pediatrică, dar pasionat şi de literatură, pictură, muzică…