CĂTĂLIN  STRIBLEA  –  Foc încrucișat de… februarie

DAR  LA  NOI? – Marea Britanie a aprobat un proiect controversat de modificare a genelor umane pentru tratamentul unor boli. Ideea e primită cu uriașe reticente chiar într-o țară dezvoltată. Mă gândesc cum s-ar vedea pe aici.

PRIMELE IMPRESII ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE DE BLOC – M-am nimerit întâmplător la ședința Asociației de proprietari. În general vin, dar acum uitasem cu totul de acest eveniment din lumea blocului. Așa că am ajuns cam cu oră întârziere, la timp să constat un blocaj general, generat de imposibilitatea de a alege un șef de bloc. Cel dinainte își dăduse demisia sătul de reproșurile care i s-au adus. Interesant, mai nimeni nu-și dorea funcția. „Eu nu pot, am serviciu.” „Eu am nepoți, eu nu am timp” și „Nu, nu vreau, dar nu vreau deloc” astea au fost argumentele. În schimb reproșurile la adresa a orice au curs. Genul ăsta de situație mă scoate din fire, așa că m-am autopropus. Ce să vezi, am fost ales în unanimitate. Și dacă tot am petrecut acolo câteva ceasuri pot să fac câteva constatări de bun simț.

1. Foarte puțini spre nimeni sunt cei care vor să-și asume răspunderi, să-și rupă din timpul și problemele lor ca să se ocupe de comunitatea din care fac parte. Nici împinși, nici trași cu forța nu vor să se apropie de ceva ce le strică zona de confort. Nu e vorba numai de postura de președinte, e vorba și de posturile din comitet. De fapt, genul acesta de situație se extinde și asupra comunității mai mari: sector și oraș. Se vorbește în cercurile politice, mai ales cele ale formațiunilor noi, de imposibilitatea de a găsi oameni care să vrea să vină în consilii. Pare că oamenilor le pur și simplu frică sau le este indiferent dacă ar putea face ceva sau nu. Așa au ajuns în fruntea României hoți de toate felurile. Pentru că oamenii de treaba s-au ținut deoparte.

2.Reproșurile la adresa fostei administrații curg în valuri. Nimeni nu se implică, dar îi vede pe cei aflați în fruntea structurii ca pe niște slujitori ai comunității, care ar trebui să facă să curgă lapte și miere. Aceste reproșuri sunt făcute în special în absență și nicio faptă nu poate fi supusă analizei. Cine țipă mai tare are și cel mai mult succes. Cunoașteți modelul, este deja generalizat la scara întregii României.

3.Puțini pot sintetiza o idee, nu există argumente, există doar păreri. În general, cam toată lumea știe ceva, dar nu știe exact. Apelul la normă este vag și cine chiar știe norme este oprit cu „las că știu eu de la blocul cutare.”

4.Fiecare ședință este o pierdere de timp enormă pentru că absolut fiecare subiect este tratat dintr-o perspectivă personală și emoțională. Multă gălăgie și substanță puțină. Toate astea    le-am spus și aseară, la preluarea de mandat, oricât de ridicol ar suna. Măcar să știm de unde pornim. Sunt și câteva idei despre ce ar trebui să facem mai departe. Refacem căile de acces către bloc, distruse de câteva construcții în curs alături de bloc. Înscriem blocul în programul de reabilitare. Continuăm procesul pentru obținerea unei servituți pe o proprietate care blochează accesul către scări a serviciilor de urgență, a furnizorului de curent și altor utilități. Am stabilit că cine nu iese la curățenia de primăvară, plătește o taxă de 10 lei. În rest, le comunic vecinilor mei electori și ne-electori, că mă enervează gălăgia și vorbitul fără rost. Iar dacă vor să facă ceva să pună mâna să facă. Suntem proprietari în comun, cu drepturi egale. P.S. Foarte important. Experiența de aseară e foarte relevantă pentru politică. Am fost ales într-un singur tur, de minoritatea celor care s-au prezentat la ședință. Cred că au fost 20 de apartamente din 100 reprezentate. Dar dacă nu te implici, nu vrei să vii să-ți dai măcar părerea despre ce se întâmplă cu lucrurile tale, s-ar putea să te conducă reprezentantul a foarte puțini oameni.

LEGEA ANTI-FUMAT S-A BIFAT; CINE MERGE MA DEPARTE? –  E de așteptat ca legea anti-fumat să aducă ceva pierderi la bugetul de stat. Nu foarte mari, dar unele vor exista. Automat se va fuma mai puțin și niște bani vor înceta să mai vină. Companiile de țigări sunt printre contributorii cei mai mari la stat, după companiile petroliere. Cam 2,7 miliarde de euro vin în fiecare an de la fumători. Firesc, deoarece acciza trece de 60 la sută din pachet, dacă nu mai mult. E undeva pe la 8,24 lei. Ce poți face să compensezi pierderile. Este enervant de simplu.

CINCI SEMNE CĂ ROMÂNIA VREA ÎN EVUL MEDIU –  A început verificarea semnăturilor strânse de Biserică pentru modificarea Constituției, în vederea interzicerii căsătoriilor gay. Amendamentul era depus deja la Comisia de revizuire, dar e mișto să ne agităm un pic in public. Și ca să fie treaba-treabă semnăturile sunt depuse la primării chiar de către parohii locali, îmi spune un prieten din zonă. Știu că nu e făcută precizarea în adresa alăturată, dar internetul e mare. Așadar, ”reprezentantul societății civile”, domnul Dumitru Marin, preotul din Bicaz Chei a depus la Primărie semnăturile, primarul le trimite la poliție, iar polițistul le verifică autenticitatea. Nici nu vreau să mă gândesc cum arată procedura asta la fața locului. Dar nici nu mă îndoiesc că toate semnăturile sunt în regulă. Sunt convins că acolo, toată lumea este de acord că se face ceva bun și drept. Inventarea dușmanilor este un reflex firesc pentru o populație sărăcită și captivă. E în interesul elitei locale ca lucrurile să funcționeze de așa natură. Îți dă sentimentul binelui. În rest, satul Bicaz Chei nu va avea canalizare până în 2020. Are apă curentă parțial și gaz. Și e campion la atragerea fondurilor europene între comunele din județ. Nu mai puțin de 6 milioane de euro nerambursabile a luat primăria locală de la europeni. A făcut drumuri, teren de sport și a regularizat apele din zonă. Cum ar veni, banii Europei sunt buni, cu restul mai vedem. Și nici măcar nu pot face o judecată de valoare aici. România se consolidează în Evul Mediu și sunt prea puțini cei care luptă să o scoată de acolo. Toate semnele sunt aici. O să avem mai bine de un milion de semnături strânse pentru imposibilitatea căsătoriilor gay. Nu rețin alte inițiative de magnitudinea asta și nici vreo mișcare comparabilă pentru obținerea unui drept, nu interzicerea a ceva. Partide radicale au început organizarea în cete și patrule pentru a ne apăra de pericole inexistente, dar și pentru a pentru a influența instituțiile statului în ceea ce cred ele că este drept. O retorică violentă și din ce în ce mai consolidată împotriva emigranților, deși nu este unul pe aici. Sporirea mesajelor xenofobe din spațiul public și transformarea lor în normă. Respingerea apăsată a altor credințe și culturi, vezi cazul moscheii. Punerea la îndoială a instituțiilor europene și a tot ce reprezintă ele. Scăderea încrederii programatic în tot ce ar putea să vină de la Bruxelles și din alte state civilizate. Apariția punctuală a unor mesaje anti-americane și a multor publicații cu finanțare incertă care fac acest lucru. Toate acestea se întâmplă pentru că nimeni cu autoritate și putere în România nu mai transmite mesaje europene. Nimeni nu mai vorbește și nu-și asumă mesaje europene. De fapt, nimeni nu mai vorbește de lucruri firești și niciun partid important nu mai militează pentru drepturi și libertăți cetățenești. Și ar mai fi vorba de lașitate. În chestiuni sensibile precum căsătoriile gay, ca să dau un exemplu, deși în particular îți vor spune cât de liberali și europeni sunt, niciun partid românesc tradițional nu se va opune deschis Bisericii. Drept urmare nu va exista niciun fel de dezbatere. Și vor spune ”da” la din ce în ce mai multe propuneri radicale. Viitorul ne va arăta aici o zonă din ce în ce mai conservatoare. Firava legătură cu unele credințe și libertăți europene va fi întreruptă. O vreme vom crede că unii bani și drepturi de acolo ni se vor cuveni. Europa reacționează greu, dar va reacționa și pas cu pas vom rămâne pe din afară. Terenul este pregătit de așa-numită Europă cu două viteze. O să rămânem într-o zonă gri pentru câteva zeci de ani și vom fi un imens teritoriu de bătaie. Și ține doar de noi către cine ne vom îndrepta.

CÂND VĂ MAI LUAȚI DE NORVEGIA, CITIȚI CIFRELE ASTEA –  Asociația Telefonului Copilului este o organizație non-guvernamentală care de ani buni gestionează linia telefonică la care copiii și adolescenții pot cere ajutor. Telefonul este 116 111 și este afișat în școli și licee. Oamenii de acolo pot fi sunați de copii cu o diversitate de probleme, de la abuzuri, la probleme sentimentale. Să vedem cum arată cifrele pe anul trecut. Telefonul Copilului a fost apelat de 105 194 de ori. Încă o dată: peste o sută de mii de copii au considerat că au o problemă destul de mare ca să sune la un call center. Din o sută de mii de apeluri, 7745 de cazuri au dus la intervenția autorităților locale și naționale pentru a ajuta copiii respectivi, fie pentru a-i duce în zone sigure. Dintre aceste șapte mii de cazuri, 41 la sută au fost abuzuri și violență în familie, adică 3143 de cazuri. Formele cele mai grave sesizate au fost: molestare fizică (40,71%), neglijare (31,65%) și abuz emoțional (11,25%). 2713 copii au avut nevoie de consiliere psihologică. Iar 534 de copii au solicitat ajutor în cazul unor forme de agresiune în școală. Cifra este de 20 de ori mai mare ca în anii trecuți. Aproape jumătate dintre copii au raportat probleme cu părinții: nevoia de comunicare a copiilor cu părinții (18,58%), nevoia unei relații funcționale copii-părinți (16,55%). Majoritatea celor care au sunat sunt de la orașe, aproape jumătate. Îmi voi îngădui, câteva firave concluzii. Când ne mai doare foarte tare de abuzurile din Norvegia trebuie să le vedem întâi pe cele din România. Este aproape incredibil să ai 3500 de copii bătuți în asemenea hal încât să dea telefon la niște străini, ca să-i scoată din brațele părinților. Protecția Copilului a scos din familii nu mai puțin de 1435 de copii, arată o documentare a lui Moise Guran. Hai, încă o dată: 1435 de copii sunt în situația familiei Bodnariu. Nu știm de ei, nu ne preocupă de ei, pentru că nu e vorba de familii de clasă mijlocie cu pârghii ca să ajungă la presă. Dar dacă am ști ce am spune? Nu cumva, ”bine au făcut, nu vezi că-i omora”? Am apune fără să avem habar ce se întâmpla acolo. Nu cred că e doar o impresie. România are o problemă reală cu modul în care își tratează copiii. Cred că familia Bodnariu are parte de toată atenția pe care i-o poate da o nație și sper ca povestea lor să fie lămurită. Mi se pare la fel de important însă să avem parte de o dezbatere națională despre cum ne creștem copiii. Și ar mai fi ceva. Ce vedem aici e vârful aisbergului. Iar cei 1500 de copii scoși din familii, cred că ar fi mai mulți, dar Protecția Copilului nu are curaj să o facă.

CIOLOȘ ARE DREPTATE, DEȘI NOI PIERDEM –  Să o stabilim de la început. Votul la alegerile locale, într-un singur tur, este una dintre cele mai mari mizerii pe care le-a îndurat democrația românească. Siluită în fel și chip, deși, ciudat, violatorii s-au dovedit a fi impotenți, libertatea de a alege a fost de a dreptul îngrădită în urma acestui sistem. Nu uitați că el a fost introdus de PD-L-ul lui Traian Băsescu în 2011, că a fost definitivat și ridicat la rang de artă de USL în 2012 și că ultimul cui la coșciug s-a bătut în 2015. Pentru că Băsescu vede cu un pas înaintea restului politicienilor, în toamna lui 2015.  a fost primul care a țipat că sistemul este incorect. Pentru că vede primul, dar și pentru că noul său partid chiar nu are șanse într-un tur. PSD și PNL, pe cai mari, ne-au dat un flit imens și-au legiferat încă o dată mizeria. Las că au mai țipat niște oameni în stradă, lasă că a mai zis presa câte ceva, legea a trecut fluierând.  Adică PSD i-a dat 160 de voturi, fix câți oameni avea în sală, PNL i-a dat 54 și restul nu mai contează. Doar 14 oameni din PNL au votat împotrivă. Doamna Gorghiu nu a fost în sală. E adevărat, doamna Gorghiu și-a respectat propria declarație, după votul Senatului în această chestiune: „Alegerea primarilor din două tururi de scrutin este un amendament la care PNL nu va renunţa. Veţi vedea asta când legea va veni în plenul Camerei Deputaţilor. Este posibil să ieşim din sală dacă nu se adoptă amendamentul. Este posibil să luăm şi alte măsuri de protest.” Nu și-o fi convins colegii. După votul de la Cameră, PNL l-a scos la înaintare pe Mihai Voicu, președintele Comisiei de elaborare a legilor electorale: „PNL a votat în favoarea tuturor legilor electorale. Ne păstrăm rezervele pentru alegerea primarilor într-un singur tur, preferința noastră a fost pentru alegerea în două tururi de scrutin, evaluând însă avantajele acestui proiect am considerat că merita un vot pentru că reprezintă un pas înainte” Un pas înainte, carevasăzică. Poate de asta a și votat PNL în draci. Nu știu rațiunile întoarcerii de acum și de ce nu mai este un pas înainte. Poate pentru că acel calcul electoral nu mai avantajează PNL-ul. Poate vor să dea bine la imagine. Poate și-au dat seama că i-a păcălit PSD. Poate atunci chiar exista o înțelegere Ponta-Iohannis. Un punct pentru PNL este faptul că ei au un proiect de lege depus în Parlament, care să readucă democrația pe drumul drept. Proiectul e blocat în Cameră, unde PSD nu e atât de prost să dea drumul la cioara din mână. Așa că PNL a găsit soluția la Cioloș. De ce spun însă că acesta are dreptate când refuză? Pentru că știe, intuiește că la mijloc este mai mult un calcul politic. Până și președintele CCR, Zegrean spune că numărul de tururi nu e o chestiune care să țină de constituție, ci de practica politică. Da, ordonanța ar pune lucrurile în ordine, dar nu poți mereu să acționezi ca un pompier de serviciu. Și mai ales să scoți castanele din foc pentru unii care s-au jucat cu democrația. Chiar dacă interesul public este major, nu-l ajuți cu nimic, dacă nu joci ca la carte. Și ar mai fi ceva. Poate la fel de important. Cioloș îi obligă astfel pe politicieni să se înțeleagă. Să pună pe masă un acord. Să-i facă responsabili. Și atunci și-ar asuma răspunderea. Și ar trece, măcar pentru că PSD nu vrea să dărâme un guvern cu care poate colabora. Și nici ei, azi,  nu se mai pot opune publicului pe față.

CĂTĂLIN  STRIBLEA  este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților românești…