1. De ce la noi zăpada o să fie mereu un coșmar

Cred că am ieșit printre primii în oraș ieri dimineață. Singurele drumuri cât de cât practicabile erau cele principale. Nu se putea circula pe străzile mici, nu se putea merge pe trotuare. Sute de oameni mergeau doar pe stradă, erau coloane de zeci de autobuze, iar o grămadă de mașini mici au ieșit în stradă doar ca să se blocheze. La prânz, când am plecat de la muncă, lucrurile arătau cam la fel, doar că erau pe străzi mai mulți oameni care lucrau la curățat. Dar nu reușeau să dea capăt la muntele de zăpadă. Și asta dintr-un singur motiv, pe care toți politicienii din România l-au ignorat: accesul și libertatea de a circula cu mașini în oraș. Plus lipsa parcărilor rezidențiale. În București și-n orașele mari ale țării ești încurajat să-ți iei mașină și să vii cu ea în centru. Pentru că nimeni nu a avut curaj să le spun românilor să se dea jos din mașină sau să plătească mai mult pentru ea, ajungem la acest haos generalizat. În București sunt peste un milion de mașini, deci un milion de voturi. Cum să le spui oamenilor că trebuie să plătească suplimentar pentru această mașină, pentru parcare sau pentru a veni în centru? Nimeni nu are curaj să facă asta. Dar de ani de zile nici măcar nu se face lucrul elementar al realizării unor parcări rezidențiale unde să lași mașina și apoi să o iei pe jos. Un set de măsuri care ar ajuta, dar nu vă faceți griji, nu o să-l aplice nimeni. 1.Mărirea impozitelor pentru cei care locuiesc în orașe. Un impozit anual în care să simți că ai mașină. 2.Plată pentru folosirea anumitor artere. Poți să intri în anumite zone doar dacă plătești. 3.Taxometre pe toate zonele centrale, astfel încât să nu mai chef să vii cu mașina la muncă de scumpă ce e parcarea. Astfel s-ar elibera rapid centrul. 4.Permise de parcare plătite pentru toate zonele rezidențiale. Vrei mașină? Îți cumperi un permis care să ateste că poți să o ții pe lângă blocul cu pricina. Astea trebuie să vină la un loc cu câteva măsuri care să te ajute. 1.Parcări rezidențiale multe și cu prețuri accesibile pentru cei care locuiesc în zonă. 2.Parcări la marginea marilor orașe, ca să nu mai intri în centru cu mașina. 3.Înțelegeri cu marile magazine pentru a transforma parcările în unele publice începând de seara. 4.Autobuze și mai ales tramvaie, trenuri sau metrou care să lege zonele pre-orășenești de centru. Ar trebui să fie o corvoadă să vii cu mașina în oraș, dar o plăcere să o lași la gară. 5.Benzi speciale și îngrădite, că altfel nu se poate în România, pentru autobuze și taxiuri. În afara acestora, restul este vrăjeala și o să ne certăm la nesfârșit între noi ca să stabilim dacă primarul nostru sau al lor este mai prost. Dar până nu facem astea, toți suntem proști.

2. Ion Caramitru, cuceritor despre întâlnirea cu George Călinescu – De mule ori când ajung mari invitați la noi, la DigiFM, văd că sunt istorii care se pierd. Se duc. Sunt de fapt momente de istorie care se pierd. Și-mi pare rău că nu o să le mai aud, că le aude prea puțină lume față de cât ar merita. Și atunci, le salvez. Îl pun deoparte  azi pe Ion Caramitru. Actor uriaș, regizor, director de teatru, vedetă de-a dreptul, Ion Caramitru spune că vine rar la radio sau la tv. ”Sunt eu sătul că apar mereu aceleași fețe, la noi, la televizor” Caramitru e doldora de istorii. Cred că o zi ar putea să stea să-ți povestească ce-a adunat o viață. Are 75 de ani. 75. Și nu mi-am dat seama decât atunci când am pregătit emisiunea. ”Singurul meu prieten adevărat a fost Toma Caragiu,” a spus la un moment dat. Dar i-a cunoscut pe toți cei mari, începând de la George Vraca, care l-a pregătit într-un fel pentru admiterea la teatru. ”Măcar ești mai bun ca alții că nu dai din mâini.” Ion Caramitru a povestit la DigiFM cum fugea de la unele ”ore plictisitoare de la Teatru”, ca să-i vadă la cursuri pe Tudor Vianu și George Călinescu. ”Călinescu intra teatral la ore. Stătea la fereastră câte zece minute, apoi când simțea că auditoriul nu mai poate se întorcea și spunea: azi vom vorbi despre culoarea verde în poezia franceză.” Iar la un curs le-a explicat celor prezenți ce mănâncă îngerii. ”Pentru că nimeni nu știe să-mi răspundă la această întrebare simplă.” Dar mai bine îl vedeți, căci numai așa are farmec. Altfel, Ion Caramitru spune de ce a refuzat să mai facă parte din distribuția Liceenilor. ”Era un film a cărui poveste intimă, avea o teză de nesuportat și nu mai voiam să fac parte din ea”, făcând referire la perioada comunistă. La a cărei cădere a participat din plin. ”Nu am spus niciodată, Mircea fă-te că lucrezi, asta e o invenție. Arată-le că lucrezi, aceasta este fraza.”

3. Dacă Ceaușescu făcea tâmpenii, nu e musai să le repetăm – Singura mare vacanță neprogramată pe care mi-o amintesc bine din anii copilăriei a fost cea de după revoluție, când ne-au dat vreo trei săptămâni să se mai liniștească apele. Altfel, Ceaușescu ne-a trimis la școală și pe frig și pe cald. Au fost câțiva ani în care s-a stat cu paltonul în clasă și cu mănuși pe mână. Iar până la școală trebuia să mergi prin niște nămeți cam cât o mogâldeață de om. Nu-i bai că și în case era cam tot ca afară. Cred că 1985 sau 1986 a fost o iarnă în care ai mei m-au pus să dorm împreună cu ei. Nu realizam deloc că motivul real era că nu aveam căldură deloc. Mai târziu au făcut o sobă care dădea căldură doar în dormitor și baie, iar toamna, tata căra saci cu lemne în spate până la etajul trei.  Cert este că iarna era mai curând un moment de bucurie în care profitam de derdelușul din spatele blocului, decât să ne îngrijorăm pentru ce ne înconjoară. Bănuiesc, însă că părinților noștri nu le-a fost cel mai ușor. Să facă un pic de căldură, să ne știe la școală în frig, să curețe munți de zăpadă din calea noastră, bănuiesc că era o corvoadă. România s-a schimbat însă de atunci. Nici iernile parcă nu au mai fost la fel, iar oamenii s-au obișnuit cu un anumit tip de confort. Dacă asta este civilizație sau dimpotrivă o scădere a capacității noastre de a înfrunta probleme, nu știu. Cert este însă că nu mă deranjează că se opresc școlile pe frig și viscol. Dacă Ceaușescu și ai lui luau decizii tembele, nu este cazul să le repetăm și noi. România e o țară în care temperaturile de -20 de grade nu sunt o obișnuință a fiecărei ierni. Sunt copii care merg singuri la școală, sunt copii care merg cu bunici. Cât e gheață și viscol, ger, mai bine suntem atenți decât să avem regrete. Orele astea se pot recupera. Realitatea nu trebuie raportată la ce știm despre noi. Nu toți copiii au mașini care să-i lase la scară. Mulți trebuie să aștepte niște autobuze aglomerate sau care nu mai vin. Unii merg pe jos la școală. Mai bine îi știi în siguranță și termini discuția. Realitatea nu trebuie gândită ideologic, că e Firea la PSD și este nenorocire c-a oprit școala. O măsură de siguranță nu are culoare politică. Dacă o să căutați informații despre închiderea școlilor în străinătate, o să găsiți zeci de exemple și de protocoale. Motivul este unul singur și teribil de simplu: siguranța fiecărui copil este mai importantă decât restul lucrurilor. A fiecărui copil, căci asta face diferența.

4. Rusească – În Rusia a fost votată o lege care dezincriminează violența domestică. Pe scurt, îți poți bate copilul și să primești doar o amendă. Legea este inițiată, culmea, de o femeie și pleacă de la ideea că „tradiția în Rusia le dă voie părinților să-și impună punctul de vedere cu forța.” Sunt convins că o să avem în curând și o variantă românească. Sunt curios cine va fi vârf de lance. Sau, mă rog, pumnul dreptății.

CĂTĂLIN STRIBLEA este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților românești…