1. Cum a ajuns statul cu genunchiul pe gâtul privaților

Am vorbit cu patronul unei mici firme de aiurea din țară. Ne știm de ceva ani și omul e mai deschis față de mine. ”Sunt pe la bancă că trebuie să bag salariile la oameni. Mari salarii. 2500 de lei de persoană pentru un inginer care are o grămadă de răspundere.” Își mai trage un pic sufletul ca și cum are o durere. ”Nu știu cum să fac, dar am o gaură de 20 de mii de lei pe care o trag după mine de la începutul anului. Pur și simplu nu mai fac bani să ies pe zero. Plătesc cu bani aduși de acasă. Nu mai am contracte.” Omul lucrează într-un domeniu complicat care adună la un loc instituții de stat, europene, guvernul sau primăriile. Una peste alta, afacerea lui depinde de tot ce înseamnă investiție de la stat. Doar că asta nu se mai întâmplă de ceva vreme. Acum mai are însă pe cap o  durere. ”Mi-au zis băieții de la mine că imediat ce se măresc salariile de la stat nu mai stau. Că nu mai vor să stea la 2500 de lei net că le dă statul mai bine de 3000 și nu au niciun fel de durere de cap. De ce să stea la mine când pot să stea într-un birou, să-i frece la cap pe ăștia ca mine și să câștige cel puțin la fel de mult.” Nici unii, nici alții nu pot fi judecați, fiecare își vede interesul lui. Micul patron și-a atins limita afacerii și nu poate în actualele condiții să plătească mai mult. Duce o afacere de 20 de ani și-a văzut vremuri bune și vremuri rele. A oscilat între trei și zece angajați. A crescut sistematic, metodic și respectând la centimă regulile statului din care face parte. Doar că azi a ajuns la fund. Statul s-a oprit din activitate. Contractele se dau în primul rând pe șmecherie și pe cunoștințe. Trebuie să faci parte din gașcă, iar munca și corectitudinea nu sunt cele mai apreciate. Iar pe măsură ce investițiile dispar, statul îi ia și angajații cu salariile sale nesusținute de nimic. Să ne înțelegem, aici vorbim de locuri de muncă din administrația locală sau județeană, adică fix cetățenii care aprobă, măsoară, gândesc și investesc în infrastructură. Nu sunt serviciile esențiale ale statului, ci mai curând cele clientelare. Alea care, pe lângă salarii, încep să primească tot felul de beneficii. Primăria sectorului trei a cumpărat 800 (opt sute) de contracte de telefonie mobilă. Oare toți angajații de acolo au nevoie de telefon? Nu se mai pot găsi de la un birou la altul, toți lucrează la urgențe? Câte dintre companiile private își permit să dea telefoane tuturor angajaților? Și încă o dată: primăria sectorului trei are 800 de angajați. 800!!800!!! Primării mai mici de prin țară fac cumpărături halucinante. La Caracal se cumpără Iphone 7 plus,  Black Jet și niște Rose Gold. La spitalul din Vulcan, (da, Vulcan) se vine cu o linie de telefonie mobilă impresionantă de la Iphone 7 la S8. Cei mai tari sunt cei de la Peștișani (Gorj) care au cheltuit patru mii de euro să cumpere Iphone Black Jet și Rose Gold. Pentru cine? Nu se știe. Treaba lor, este legal, să se spele cu ele pe cap și să pună poze mișto la vot. Dar, în aceste condiții, constați că statul devine cel mai mare competitor pentru economia privată. Acel stat care face grevă pentru salarii mari, care te pune la cozi și nu-ți oferă minimul de servicii pentru compania ta. Cine azi în România poate plăti o mie de euro, Iphone 7, program de la 9 la 17 și week-end liber? Și mai ales o lipsă de răspundere statuată printr-o legislație din ce în ce mai deșucheată. Știți bine PSD dezincriminează conflicte de interese, limitează răspunderi penale, aproape le eludează, vrea să desființeze abuzul în serviciu și, la final, să te mai și grațieze. Statul devine cel mai mișto sanatoriu pe care îl poate avea România. Ceea ce-a făcut PSD-ul în ultimele luni depășește cu mult statutul reparațiilor sociale necesare. Statul a devenit principalul competitor al economiei private, dar nu se poate auto-susține. Și în curând va ajunge în faza cea mai gravă: cea în care se va auto-dezvolta. Vedeți deja o grămadă de servicii în care aveți nevoie de o hârtie și de încă una. Așa am ajuns la controale și supra-controale în care fiecare instituție încearcă să o încurce sa să o justifice pe cealaltă. Și asta pe bani buni. Rețeaua asta va deveni atât de mare încât lucrul la stat va fi norma. Și un privilegiu. Fiecare absolvent va urmări întâi postul călduț de acolo, Vedeți deja că odraslele lor nici nu se mai gândesc să lucreze în altă parte. Iar asta va duce la două Românii absurde: una care trage din greu să-și acopere cheltuielile și una care va huzuri. Dar cel mai teamă mi-e că nici măcar România competitivă nu va rezista și va trebui să se predea în fața neamurilor, pilelor, sinecuriștilor și odraslelor cu salarii mari. Iar viitorul nu sună deloc bine, în ciuda telefoanelor lor șmechere.

2. Lăsați-l pe Hagi să se bucure de titlu!

Hagi este campion. Mi-ar fi plăcut să spun că este campion fără dubii, dar mi-e teamă că nu pot. Sunt măcar trei meciuri în care echipa lui Hagi a întâlnit adversari suspect de relaxați. Două cu Astra și unul cu Craiova. Și unul în care ai lui s-au împiedicat ca și cum vedeau atunci prima oară mingea. Cel în care Astra a mers spre finala Cupei. Multă lume trăiește cu impresia, pe bună dreptate, că Hagi a refăcut o cooperativă din vremurile de demult. Pentru că e Hagi, lumea așteaptă ca titlul să fie unul pur, strălucitor și de neatins. Eu chiar o să plusez. Hagi are o grămadă de probleme când vine vorba de transferuri. Apar acolo câteva cazuri în care sunt implicate trei părți, apar și niște impresari cu bube în cap și vreo două pomeniri în Football Leaks. Nu mi-a plăcut nici presiunea care o pune pe Federație și nici faptul că mai toate talentele mici joacă la el, dar asta e altă poveste. Așa că nu mă miră că multă lume a și sărit să-i demoleze statuia lui Hagi.  Invalidează asta însă titlul lui Hagi? Eu cred că nu. Semnele de întrebare sunt necesare, bune și sănătoase. Și-l obligă pe Hagi să fie atent la statuia lui. Dar în același timp cred că este un titlu meritat. Hagi este singurul care a venit în fotbal cu banii lui, nu cu bani de furat sau de la o primărie. Hagi a construit de la zero. Chiar de la zero, pe un câmp. A avut răbdare, nu a cumpărat mercenari. El a făcut o construcție, nu a vrut să dea un tun. A început de la ligile mici, nu a luat vreun nume sonor ca să sară etape. Hagi își vede Viitorul alături de această echipă. Pentru el și pentru familia sa. Hagi a construit pentru el, dar și pentru România. Academia sa chiar funcționează și dă materie primă naționalelor. Da, campionul Hagi nu este așa cum aș fi visat eu să fie: Făt-Frumos pe cal alb. Așa l-am fi vrut noi într-o lume plină de golani corupți care au făcut pușcărie pentru afacerile din fotbal. De abia asta mi se pare nedrept. Nu cred că există pe lume o justificare a furtului. Dar cred că Hagi își apară investiția. Cumva a pus mâna pe pușcă. Pentru că altfel întreaga sa afacere ar fi fost ruinată. Dacă nu faci nimic să-ți aperi averea, hoții de lângă tine o vor lua. Știu că pentru unii nu e drept. Ar fi fost frumos-frumos. Prea frumos, cum ar spune titlul unei cărți de sport. Dar dați-mi voie să nu-i anulez întreg titlul. Fără muncă, fără valoare, fără perseverență și fără o construcție nu ar fi ajuns să se bată la locul unu. Iar, acum, astea mi se par importante.

CĂTĂLIN STRIBLEA este un cunoscut jurnalist, observator atent al realităților românești…