Arhive categorii: Alina PREDA

Alina PREDA – Despre cunoașterea de sine și figura străină din întuneric

alina_predaMă gândeam zilele trecute la destin, la aparente momente ratate care să evolueze înspre ceva constructiv. Personal, îmi este destul de greu să cred într-o soartă care să dicteze absolut fiecare suiş şi coborâş al existenţei, dar, pe de altă parte, este infinit mai uşor să pasezi vina unui potenţial eşec pe nişte evenimente exterioare,pe care oricum nu le poți controla. Continuă să citești

Alina PREDA – Privea pe geam…

alina_preda

Şi nu sosea. Clipele treceau îngrozitor de greu, picurau dureros într-un suflet şi aşsa destul de fraged şi tremurător. Se învinovăţea pentru cuvintele urâte spuse într-un moment de nervi,în care, deşi realiza că face o greşeală colosală, nu îşi putea opri torentul gândurilor înfierbântate, care simţea că o răcoresc. Valuri de calm şi linişte interioară urcau în cascade spre creier, şi la sfârşit realiza, poate prea târziu, că nu avea niciun alt scop iar ceea ce spunea nu corespundea cu realitatea şi cu sentimentele ei. Dar oare el? El… El avea de unde să ştie? Înţelegea oare că trebuie să fie lucid ,avea capacitatea să fie atât de matur încât să realizeze că pornirile ei ,atât de dese şi de explozive, sunt exterioare acţiunilor lui şi că el nu este un prost, un motiv nefericit al tot ceea ce se întâmplă rău în viaţa ei? Continuă să citești

Alina PREDA – O poveste de acțiune

alina_predaCercuri concentrice şi o minte rătăcită. Se măresc din ce în ce mai mult şi ameninţă să iasă din sfera conştiinţei. Sau poate că propria ei gândire e întinsă până la limită, iar din întuneric se profilează imagini difuze, care se succed prea rapid pentru a le urmări cu atenţie şi pentru a le aprofunda semnificaţia. Apusul unui zile superbe de primăvară, un cer sculptat în negură, care brusc capătă control asupra orizontului, nişte strigăte speriate… nu… răcnete, senzaţie intensă de pericol şi paşi grăbiţi venind din spate. Continuă să citești

Alina PREDA – Dincolo de cer, până la stele

alina_preda„I believe I can fly, I believe I can touch the sky” … versuri dintr-o melodie, versuri ca oricare altele, transmiţând un mesaj luminos, care îţi induce o stare de libertate şi de încredere. De cele mai multe ori – şi sunt convinsă că sunt şi alte persoane care simt acelaşi lucru – o piesă muzicală reuşeşte să îmi transmită emoţii, anumite stări sufleteşti foarte intense, care capabile să se răsfrângă puternic asupra actualelor stări, să se contopească cu ele şi, într-un final, să le acapareze până în punctul în care îmi modifică substanţial dispoziţia. Ascult muzică des, mult, a devenit o parte din mine. Ascult muzică când sunt în faţa laptopului, când ajung acasă de la şcoală, uneori în pauze, când mă plimb cu rolele sau când conduc. De ce o armonie rezultată prin contopirea unor anumite instrumente muzicale, încoronate de o voce talentată, are un efect atât de important şi de total asupra sentimentelor de moment, sau chiar asupra modului în care te raportezi la realitatea înconjurătoare? Continuă să citești

Alina PREDA – Dincolo de superficialitate

alina_preda

Privită în complexitatea sa, dimensiunea sufletească a unui om e formată dintr-o reţea foarte densă de idei, credinţe, păreri şi reprezentări ale noţiunii de bine şi de frumos, care-i asigură echilibrul emoţional şi chiar şi pe cel raţional al existenţei. Toate acestea sunt insuflate de către exterior. De către mediul ambiant, familie, educaţie, religie, toate modelează noţiunile de moralitate şi imoralitate în inima ta încă de când eşti un copil mic, frumos şi neştiutor. Şi inocent… Continuă să citești

Alina PREDA – Dincolo de o mască rece

alina_preda

E un fel de punte sufletească, de conexiune caldă ce se stabilește între tine şi persoana pe care abia ai cunoscut-o, dar față de care simți o puternică şi impetuoasă empatie.  Nu poți explica, şi nici eu nu pot explica, pentru că astfel de legături sunt rezultatul unei intuiții profunde, izvorâte dintr-un spațiu emoțional mai presus de pustietatea unor cuvinte care eşuează şi vor eşua definitiv să umple golul lăsat de caracterul lor limitat şi restrictiv. Sau poate că vei simți din prima, în legătură cu o persoana necunoscută, anxietate şi dorința vagă, nelămurită că nu e de încredere şi că trebuie să păstrezi distanța. Știu că nu se judecă cărțile după copertă şi că de multe ori prima impresie este greşită şi deplasată, dar eu vorbesc despre stadiul inițial, sentimental, ce precede rațiunii şi primelor cuvinte. Și atunci, te întreb pe tine, de ce se întâmplă acest lucru? Sau tu te întrebi pe tine… Continuă să citești

Alina PREDA – Toamna prin alţi ochi

alina_predaFrunzele ruginii şi aerul răcoros al toamnei se răsfrâng în valuri de melancolie în inima oricărei persoane, în sufletul fiecărui şcolar, pentru că este un anotimp amorţit care te trezeşte la realitate din frumosul vis care se numea vacanţă şi te readuce în spaţiul familiar al existenţei tale, care se împarte intre muncă şi casă.

Aşa să fie oare? Pentru marea majoritatea a oamenilor, răspunsul este afirmativ. Şi pentru mine este la fel, iar realitatea gerului care ne învăluie treptat şi a verdelui care se stinge învins mă copleşeşte precum o tristețe neînţeleasă, care nu are niciun motiv aparent, dar care totuşi este acolo, prezentă, fără să o pot ruga să plece. Se măreşte proporţional cu tăria vântului care usucă obrajii şi fiinţa şi se instalează desăvârşit, în timp ce soarele străpunge neputincios nişte nori denşi. Continuă să citești

Alina PREDA – Un prieten fals

 

cs_logo_sq-300Ochii îi cădeau pe monitorul încins, dar privirea i se agăţa, încăpăţânată, prin inflexiuni albastre şi profunde de acele mici şi… de gheaţă puncte negre o mare albă, electronică. Ştie că a trecut atâta şi atâta timp de când nu a mai văzut chipul nimănui, până şi propriul lui chip alb, palid ca zăpada cea rece de iarnă, nu şi-l mai poate recunoaşte în Continuă să citești

Alina PREDA – O înșiruire de momente

 

cs_logo_sq-300Poți să spui, fără să greșești, că viața este o înșiruire de momente. De fericire, de tristețe, de clipe tensionate, de ore în care simți că trăiești cu adevărat, înconjurat de prieteni buni, sau doar secunde, sau de tristețe, dezamăgiri, lacrimi și gânduri negre, care te fac să privești lumea printr-o lumină palidă, Continuă să citești

ALINA PREDA – Un gând despre viitor

 

cs_logo_sq-300Educație… Educația se face în școli, în instituții specializate, competente în șlefuirea noilor generații de oameni, oameni creativi, originali, adaptați la realitățile actuale, la schimbările politice, economice, sociale ale lumii, viitori oameni mari, care să fie capabili să se adapteze oricărei situații neprevăzute, care să alunece cu adevărat în străfundurile toleranței, înțelegerii și păcii și care să creeze un loc mai bun pentru toți, oameni adevărați. Continuă să citești