Dedic aceste rânduri prietenului meu Alexander Soljeniţîn, omul care mi-a spus adevărul!

Într-o zi au fost chemate la apel documentarele care au fost şi sunt difuzate pe canalele de televiziune de specialitate. Nu lipsea nicio temă din aria istorică, socială sau ştiinţifică a lumii. Era prezent chiar şi documentarul despre extratereştrii.

Mă plimbam printre ele, priveam cu atenţie, citeam descrierile şi vizionam trailer-ele care le însoţeau. La intrarea în marea sală, deasupra uşii era scris cu litere mari: AICI E TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT! NOI ÎŢI ARĂTĂM ADEVĂRUL! Încântat de aşa oportunitate am străbătut fiecare pavilion, dar ceva m-a uimit: n-am văzut nimic despre comunism, despre Stalin şi a lui „ „pensiune” letală – GULAGUL. Am crezut că poate am omis eu, distras de mulţimea temelor prezente, aşa că am luat-o de la capăt. Dar nu am găsit nimic. Atunci mi-am adus aminte că pentru  „NIMIC” se dădeau 10 ani de detenţie în lagărele din Siberia,  plus 5 ani de exil. Cine pica în gheara articolului 58 din Codul Penal stalinist, nu avea cum să mai scape. Marele, puternicul, abundentul, ramificatul, variatul, atotcurăţătorul articol 58 epuiza lumea nu atât prin formulările paragrafelor lui, ci prin interpretarea lui laaaaargă. Nu exista sub soare faptă, intenţie, acţiune sau nonacţiune care nu putea fi pedepsită de braţul greu al articolului 58. Era metafizic! Şi atat de mulţi oameni au căzut în gheara lui, încât milioane de oameni din Europa au ajuns să spună: ARTICOLUL 58-MAMA NOASTRĂ A TUTUROR!

Scuturându-mă de aceste amintiri sumbre m-am dus la Organizator şi l-am întrebat de ce despre comunism şi lagărele lui Stalin nu e niciun documentar. Mi-a răspuns sec:

-Lagărele lui Stalin nu interesează pe nimeni! Și a plecat. Nişte extratereştrii se luaseră la harţă. Am plecat de acolo, nu dezamăgit ci cu nădejde. Bun, nu există documentare despre victimele comunismului, dar mai rămânea ceva. Ziua de 5 Martie!

„La 5 martie, de Ziua Morţii Ucigaşului Principal, se aşază pe masă fotografiile unor oameni împuşcaţi ori morţi în lagăre, câteva zeci sau câte se pot strânge. Şi toată ziua în casă domneşte o atmosferă solemnă de biserică şi, în acelaşi timp de muzeu. Muzică funebră… Vin prieteni, se uită la fotografii, tac, ascultă, vorbesc în şoaptă, pleacă fără să-şi ia la revedere.  Aşa ar trebui să fie peste tot… Pentru ca măcar o mică cicatrice să ne rămână în inimă din moartea lor. Pentru ca totuşi moartea lor să nu fi fost în zadar!”  (A. Soljeniţ în Arhipelagul Gulag, vol1, p.368-369).

Expresia „Nordul nu uită” am preluat-o din cu totul alt subiect (unul de poveste) şi o folosesc în diferite ocazii, dar cel mai bine se potriveşte când vine vorba de milioane de trupuri şi suflete măcinate în moara morţii care a fost comunismul. Şi am să arăt această potrivire. Vorbind despre gropile comune din jurul lagărelor, Varlam Şalamov, care a stat închis în lagărele de la Kolîma (regiune de două ori mai mare decât  Franţa ca suprafaţă) a spus: „Nordul s-a opus cu toate forţele acestei opere umane, aruncând morţii din măruntaiele lui… pământul s-a deschis etalându-şi magaziile subterane ce conţineau nu doar aur şi plumb, wolfram şi uraniu, ci şi trupuri umane neputrezite!”  (V. Şalamov,  în cartea Annei Applebaum – GULAGUL, O ISTORIE, p.359).

Închei cu o poezie pe care am scris-o, într-o noapte!

Nordul nu uită!

M-am dus cu gândul în Gulag

Sunt lungit pe pământ
Mi-e foame și frică
Și frig și zac

Pentru cine a devenit viața mai bună?
Pentru Stalin și-a lui gașcă nebună
Nebună, păgână
Brute fără chip
Ne-au pedepsit pe toți pentru…

Nimic!

Ne-au dus în Siberia, pe toți într-o noapte
Aici la capătul lumii
Unde vulturu’-ntoarce
De tot ce-aveam drag
Să fim departe, departe!

Ne-au dus în Siberia
Spre-a lumii uitare
Dar tocmai ea, sortit-a-nchisoare
Ne-ajută!
Pentru că Siberia e-n Nord
Și Nordu’ nu uită!

COSMIN  BUSUIOC a studiat teologia și, cum spune, e țăran din Nucet…