Lacrima lu’ Ovidiu

Arhimede a spus: „Dați-mi un punct fix și am să răstorn Universul!” Eu vă spun: „Dați-mi un cuvânt și am să fac din el o poveste”!

Vestea a căzut ca un….

-Trăsnet!

-Nu!!!E prea comun, previzibil.

-Atunci, ca o lovitură de ciocan!

-Nici asta nu merge! Clișeu, limbaj de lemn nevindecabil. Trebuie spus într-un fel aparte. Ceva care să zdrobească rutina.

-Ești dificil! Renunț! Fă cum vrei!

Vestea a căzut ca un gol decisiv, marcat de adversar în minutul 91 și mâhnirea i-a cuprins pe daci, cei mai bravi și viteji dintre geți. Nu au protestat! Porunca era poruncă! Toate viile din Dacia urmau să fie incendiate, apoi loturile arate și aruncată sare pe ele. Cum au făcut romanii cu Cartagina! Și toate acestea pentru că cei care se aflau în postura de a fi ultimii oameni, au uitat că a fi ultimul om înseamnă cel care veghează așa că s-au apucat să bea vin, s-au îmbătat și fortul pe care îl păzeau ușor a fost cucerit de soldați romani.

Timpul nu avea răbdare, trecea și în scurt timp, vinul exista în Dacia doar în amintiri și povești. Cârciumile se închideau una după alta. Au fost câțiva care încercaseră câteva alternative, încercând să vândă alte băuturi, dar nimic nu putea înlocui vinul. Lipsa vinului a afectat societatea dacică în întregul ei ansamblu pentru că acum „Asociația Femeilor Fericite din Dacia” nu mai putea mulțumi producătorului. Și nici un Al. Capone nu a apărut să facă vin în vreo fundătură sau peșteră. Prohibiția lui Burebista era absolută!

Dar s-a întâmplat ceva extraordinar, ceva ce dacii nu credeau să mai vadă vreodată. Într-o zi, în Sarmisegetusa a intrat un om care era beat! Beat criță! Mergea în zig-zag căutând un loc în care să doarmă peste noapte. Imediat a fost înconjurat de oameni care au început să-l pipăie. Voiau să se convingă că ceea ce văd e adevărat și nu vreo plăsmuire a minții lor în care dorul după vin persista. Ba chiar unii l-au adulmecat și au exclamat:

-VIN!!! MIROASE A VIN!!! și imediat au început să-l interogheze unde a băut vin și bineînțeles dacă a mai rămas ceva și pentru alte guri.

Străinul, după ce s-a așezat la umbră, le-a dezlegat misterul.

-Sunt un negustor și vin din Tomis. Vin mi-a dat să beau un cetățean roman, pe nume Ovidiu. Mi-a zis că e de loc din Roma dar că a fost exilat la Tomis pentru că a scris nuș’ ce poezii. N-am prea înțeles cum vine asta dar nici un am insistat. Pe mine mă interesa vinul pe care îl avea în casă. Și ce vin are! O minunăție! Dar el nu bea. Mi-a zis să beau cât poftesc că el nu are chef. Stă toată ziua și plânge după Roma natală.

După ce și-a încheiat relatarea, străinul putea dormi în orice casă din Sarmisegetusa. Pentru că toți locuitorii cetății imediat au luat drumul Tomisului, la casa lui Ovidiu, poate poate le va da și lor din vinul lui.

Și Ovidiu le-a dat. Avea din destul, iar el după cum a spus nu avea chef. El voia la Roma, nu vin.

Doamne și ce-au mai băut dacii! Zile la rând! Care din potire, care din carafe, care direct din butoi. Dacii beau de bucurie, Ovidiu plângea de dor. Când l-au întrebat pe Ovidiu ce soi de vin e, cum se numește, Ovidiu le-a zis că nu știe și nici nu îi pasă. Așa că dacii l-au numit sugestiv „LACRIMA LU’ OVIDIU”, iar după ce Ovidiu a murit (din păcate pentru el nu a reușit să se întoarcă în Roma lui dragă), dacii au transformat casa lui din Tomis în cârciumă. Casa mai dăinuie și azi dar nu mai are măreția și strălucirea de atunci. A fost transformată în cazinou.

COSMIN BUSUIOC a studiat teologia și, cum spune, e țăran din Nucet…