New York este plin de saloane de manichiură: „Pretty Nails,” „Golden Nails,” „Perfect Nails” sunt doar câteva dintre numele ispititoare pe care le puteți citi pe ferestrele lor. Venind mai aproape, puteți vedea că angajații, doar femei, sunt fie din Asia, fie din America de Sud. Manichiurista din Europa de Est, cel puțin în Manhattan, se găseşte în departamentele de manichiură si pedichiură de la saloanele de cosmetică mai de lux. În cazul în care făcutul unghiilor este ideea ta de distracție, atunci este foarte greu să nu te distrezi în Manhattan. La fiecare 500 de metri  există un salon de manichiură, fiecare cu câțiva angajați, astfel încât așteptarea nu poate merge pentru mai mult de 10 minute .

Am început să am unghiile pictate când am ajuns la vârsta de 40 de ani. Acesta a fost unul dintre semnele că vârsta m-a schimbat și am răbdare să las o străină să-mi facă manichiura. Manichiura este un ritual intim, un ritual de dragoste, pentru mine.

„Tică”, îl chema mama, pe tata, care, de obicei fie dormea, fie se uita la TV culcat pe canapeaua din sufragerie .

„Dana are unghiile mari. De ce nu i le tai tu? “

Mama ar fi făcut această observație după ce îmi administra baia săptămânală. Fără nicio remarcă de oboseală sau că n-ar avea chef să fie întrerupt, el se scula de pe canapea și venea la baie, unde eu îl așteptam în pijama, ținând ușa de la baie să nu cadă sau proptind vreun perete și  citind cine știe ce carte pentru a cine știe câta oară sau doar holbându-mă la un punct imaginar și gândindu-mă la ceva greu de înțeles dacă ar fi fost împărtășit cu voce tare.

Ticuţă, cum îl alintam, intra in baie, deschidea cabinetul său de baie unde ținea tot ce-i trebuia ca să se radă şi să-şi taie părul sau unghiile, își lua forfecuţa sa de tăiat unghii, mă ruga să mă aşez pe marginea căzii, el se aşeza pe un scaun, şi în tăcere deplină începeam ritualul nostru de duminică seara.

El nu se grăbea. Îmi tăia unghiile foarte scurt, dar nu m-a rănit niciodată. Întotdeauna le tăia rotund. Amândoi știam că unghiile mele trebuiau să fie foarte scurte, altfel m-aș fi murdărit într-o zi și ca un copil fără un bun obicei de spălat mâinile, m-aș fi îmbolnăvit de la orice murdărie adunată sub unghii. După ce le tăia, deschidea cabinetul din nou și lua pila de unghii – si le rotunjea perfect. Îl adoram pentru atenția arătată fiecărei unghii. Odată terminat, el îmi cerea să deschid mâinile să-şi vadă munca şi amândoi îi admiram perfecţiunea.

Mi-am însușit acest ritual și la rândul meu l-am făcut un semn de dragoste, folosind aceeași tehnică și standard de calitate, al lui. Mi-a luat o viaţă să învăţ să las pe altcineva să-mi atingă unghiile și să aibă grijă de ele. Mi-a luat mai mult să învăţ să accept că tăiatul unghiilor nu este o ştiinţă perfectă, şi ce contează că pieliţele nu sunt tăiate perfect – sunt doar unghii, cel puțin pentru marea majoritate a oamenilor… Este aproape ca și cum a-si învăța sa respir. Și știi ce? Există atât de multe lucruri de făcut în saloanele de manichiură… Sunt atâtea povești nespuse in femeile din jurul meu: povești care intră în saloane în poşete, în conversaţii de telefon, în muzica de la iPod, pe feţele sau chiar prin cărțile lor. Și mai ştii ceva, chiar am văzut recent o tânără fixând un punct imaginar pe un perete alb. Nu ştiu dacă putea vedea până în baia mea din Pucioasa de acum 4 decenii. Nu am întrebat-o.

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…