1. Mama… Primele litere învăţate, cel mai important cuvânt. Cine cred eu că este mama? Un înger. Îngerul care ne veghează zilele, nopţile, cea care ne ocroteşte, iar în momentele bune sau rele, e mereu acolo. Ea este unica persoană care te iubeşte necondiţionat, singura care rupe din sufletul ei să ofere tot. În schimb, ea ce poate sa ceară? Doar dragoste, nimic mai mult. Întotdeauna dragostea îi va hrăni acel suflet nobil, acel suflet spart şi lipit la loc de nenumărate ori, și totuşi niciodată deteriorat. Are sufletul pur, cei mai sinceri ochi, faţa blândă, zâmbetul cald, are mereu o vorbă bună pentru tine şi mâinile ridate de muncă. Poate nu îi spun mereu ce simt, nici că este un model pentru mine, dar în adâncul sufletului ei ştie mai bine ca oricine că e cel mai bun exemplu atunci când voi avea copii. La uşa inimii mele au bătut mulţi, au intrat, dar numai mama a rămas acolo când mi-a fost mai greu. Acea frază: „Mamă, tu să nu fii rea, fii bună oricum, nu fii ca restul, fii tu!” de fiecare dată mă face să tremur. Tremur la gândul că într-o bună zi nu o să mai aibă cine să îmi spună să fiu eu, nu o să mai aibă cine să mă ajute să mă regăsesc, atunci când mă pierd. În fiecare zi am sentimentul că o viaţă întreagă nu îmi ajunge ca să îi pot mulţumi. Ştiu mai bine ca oricine că nu mereu apreciez, că nu realizez câte sacrificii a făcut, face şi va mai face pentru mine, dar ştiu că în fiecare zi îi mulţumesc că e încă aici, lângă mine. Poate uit să o sun, să o întreb ce mai face, dar are o inimă atât de mare, încât se face că uită, că nimic nu s-a întâmplat. Îmi amintesc momentele în care mă lăsa să plâng pe umărul ei, dar nu spunea nimic, doar asculta, o vedeam şi mi se ivea un zâmbet. Un simplu noapte bună şi o poveste spusă la momentul potrivit m-a maturizat, m-a ridicat de jos, mă ajuta să nu mă pierd în lumea mea, dar mă lasă să cred că totul e posibil, exact aşa cum voiam eu. Cu ea dansam pierdute-n timp, printre anii ce i-au desenat riduri pe faţa mereu luminoasă. I-aş da puţin din viaţa mea, să rămână tânără veşnic, puţin din sufletul meu să rămână prietena mea. Acum a sosit clipa în care o voi ridica de jos, o voi ajuta, o voi ajuta să nu se piardă în propria-i lume. Ea întruchipează dragoste nesfârşită, căldură şi zâmbet, bunătate şi iertare. Iubirea ei este nepreţuită, este ca un tablou ce merită să fie pus în ramă şi expus publicului, toată lumea fiind fermecată de
2. De-a lungul timpului, bărbaţii au încercat să înţeleagă femeia. Să scrie cărţi. Să caute misterul care stă în spatele sufletului unei femei. Din punctul meu de vedere, nimeni nu a reuşit. Ei bine, în primul rând, femeile sunt orgolioase. Şi chiar dacă ele refuză să adoarmă la pieptul altor oameni, trăiesc cu parfumul acestora. Ele vor să pară fericite, să zâmbească, simpla fericire să fie pe măsura frumuseţii lor, să ţină în preajma lor sufletele cu adevărat fericite. Orice femeie are o teamă: singurătatea, dar de cele mai multe ori sunt neputincioase în faţa ei. Ele sunt cele care-i învaţă cel mai mult pe ceilalți. Pe unii cum să devină bărbaţi şi pe alţii cum să rămână copii obsedaţi de jucăria lor preferată. Femeile luptă, construiesc, oferă totul celuilalt, iar când totul se rezumă la un sfârşit, pleacă pentru totdeauna. Pentru o femeie e prea simplu un „iartă-mă!” şi prea complicat să trăiască o agonie toată viaţa. Motivul pentru care ele nu se întorc e simplu: ele înţeleg că totul, absolut totul, se va repeta cu exactitate. O femeie se face iubită prin îndrăzneala de a căuta frumosul în orice, ea găseşte totul diferit, ajută orice om să îşi scrie propria poveste, dar mai ales pentru faptul că nu crede într-o persoană, dar o face să creadă singură în ea. Toţi se întorc în cel mai nepotrivit moment, atunci când trăieşti deja cea mai potrivită dragoste. Să fii cu o femeie de-a lungul timpului nu înseamnă iubire. Iubirea pentru ea înseamnă să o ai alături zile şi nopţi întregi, să îi asculţi vocea, să îi suporţi capriciile, să îi cunoşti fericirea şi dorinţele. Iubirea însemnă să transformi anii petrecuţi cu ea în ani frumoşi, să o iubeşti, să o ceri în căsătorie în fiecare zi şi să nu o laşi să fie puternică, să fii tu cel puternic. Şi cea mai importantă întrebare: de ce bărbaţii au nevoie de o femeie? Pentru că cele mai frumoase momente se petrec în doi, cele mai bune vinuri se beau în doi….Cele mai frumoase amintiri sunt în doi, iar după o perioadă realizezi că timpul de aşteptare a meritat, atunci când părul cărunt al femeii iubite încă îţi rămâne pe pernă, îţi dai seama că ar mai merita secole de aşteptare, că greutăţile anilor v-au făcut mai puternici.
DARIA GRAȚIELA ORBOIU este elevă în clasa a XI-a F, la Colegiul Național „C. CARABELLA”, din Târgoviște…