neliniştea

mă zăpăceşte

nu beau niciodată

cât să mă satur

singurătatea e mai mare

de când urmez

calea spre isihia

am ochii prea umflați

ca să se-nchidă.

mai bine zbor peste crucea mea

în gând

uneori

sus este o ușă

mă teleportez

direct în miezul cuvintelor

cutremurul vine apoi

lava înghite ieșirea;

aici

rațiunea poate avea sfârșit

dacă nu-mi mai torturez sinele;

şi rup ultimul fir de i

a

r

b

ă

.