Cică au trecut simulările, mult așteptatele, faimoasele, superbele simulări. Stare generală de alertă: profesorii greșesc nu știu câte borderouri după ce corectează două bacuri simultane, fără a fi plătiți sau scutiți de munca de la clasă, elevii de-a 12-a, măcar o parte, mai că erau să se ducă  la urgențe după ce, în câteva zile, au încercat să învețe chestii adunate din patru ani de liceu, afară a plouat cu găleata toată săptămâna.  Pachetul perfect… Imediat au apărut perlele elevilor pe Internet. Două m-au făcut să râd cu lacrimi: „Cartea nu este promovată pe Internet, ăștia în fiecare an greșesc  subiectele” și „Ultima noapte de război, întâia noapte de dragoste este încărcată de sentimentalism deoarece prezintă drama lui Ștefan care o iubea mult pe Otilia. Astfel, Călinescu împreună cu G o manevrează pe femeie să pună laba pe bani nu să trăiască cu gânduri filosofice, femeie șmecheră, cine mai ține la literatură.” Râdem, râdem, dar situația e de plâns…

Dar să nu credeți că perlele de pe Facebook sunt cele mai tari…. Experiența simulărilor de anul acesta, pe lângă faptul că m-a enervat, m-a amuzat teribil. Să vă povestesc, deci! La simularea de joi, unde geografia s-a amestecat cu chimia, fizica, biologia, problema zilei a fost cum stăm în bancă. 24 de elevi, 18 bănci… Simplu! (am impresia că ăia de la filo au știut să iasă mai repede din încurcătură decât ăia de la real)… Logica elevilor era simplă: câte unul în bancă, și doar câteva bănci să conțină doi elevi. Să vedeți care a fost logica profului: punem toți elevii pe două rânduri de bănci și dedicăm un rând de bănci goale fantomelor, aerului, habar n-am cui… Chiar nu era nevoie de atâta economie de spațiu ca pe timpul lui Ceaușescu.

Altă zi, alte fenomene stranii… Numele unei asistente, doamna noastră bibliotecară, de ani și ani și de când s-o fi măritat,  este Nicoară. Dar s-au trezit vreo doi  liceeni care au botezat-o Licoare, și așa au și scris pe foaia de examen. Toată lumea urla: scrieți clasa cu creionul! Paradoxul e că trei zile la rând n-am avut creion la mine. Pe de altă parte, dacă aveam nevoie la baie, eram conduși ca deținuții de maximă securitate, exact până la baie. Dar cea mai tareeeee era fața tipului care păzea bagajele din sala de bagaje, tot simulată, căci mi-a dispărut un fular la care țineam mult. Avea o expresie criminală: stătea la catedră și privea mai ceva decât Hercule Poirot din cărțile Agathei Christie; era și obosit, săracul, după atâta privit.

Mi-au plăcut și oamenii care au redactat subiectele de la limba română. Ce pretenții să mai ai de la noi, când tu ai scris pe foaia de examen Ministerul Certării și care, în loc de pe care. Când am ieșit de la simulare și le-am spus unor tipe că am scris despre Ultima și Întâia, se uitau la mine ca la balamuc: Cum? Tu nu ai scris Ion? Nuuu, că eu n-am realizat că Ion e un roman de analiză psihologică, în care eroul analizează adâncimea fiecărei brazde de pământ și când sapă se tot întreabă: „A fi sau a nu fi?”, „Mă înșeală sau nu?”.  Colega mea de bancă mă întreba disperată ce e ăla un faur și cum se scrie nimicnicie? Cum se aude, probabil… Dar  mi-a trecut pe la urechi că un carabellist de-al nostru, neștiind ce să scrie la subiectul III, i-a scris profei, cu dedicație, niște strofe din Mărgineanu. O doamnă profesoară se sinchisea să ne dea și nouă foi de mijloc sau ciorne doar dacă o rugam frumos și dacă mergeam singuri să ni le luăm… Și la asta se mai adaugă și faptul că la istorie, tipii care au redactat subiectele și-au depășit propria programă școlară.

Dar partea care mi-a plăcut cu adevărat a fost partea cu copiatul. Nu știu dacă au reușit prea mulți să copieze, căci asistența și-a făcut treaba din acest punct de vedere destul de bine. Probabil o fi și-o răzbunare de-a lor datorată faptului că pierd atâtea ore din viață corectând pseudo-lucrări sau versuri din „Mă iubește femeile”.

Până data viitoare, cum spune nenea de pe TVR2  încă de când m-am născut: „Să fiți deștepți și fără frică! Eu vă salut, Mitică!”