Orice formă se constituie din plinuri și goluri, din prezent și absent. Fără goluri nu ar mai exista forme, nu am putea distinge nimic și totul ar fi o masă compactă, o aglomerare de obiecte care se amestecă într-un joc al preaplinului, o peudo-bunăstare apăsătoare. Ceea ce nu există oferă sens, devine fond pentru formele noastre, diferențiază și ne ghidează privirea. Știu că ideea de gol produce teamă, nesiguranță, gol în stomac… Fugim de el, căutăm refugii, ne ghidăm toți pașii după dorința de a nu ne lipsi nimic, nimeni… Pare a fi, uneori, unicul scop. Minimizarea durerii ar duce la maximizarea plăcerii… dar ce ne facem când plăcerea devine dureroasă? Ce primim când vrem mai mult?

Ne umplem și devenim goi, nu putem nega. Ce înseamnă să te arunci în gol? Zbor sau sinucidere? Orice volum se constituie din lumină și umbră, din închis și deschis.

Fără un raport între cele două am trăi în plat, în banal, într-un convențional ideal și repetitiv. Ideal e să fim lumină, o auzim mereu. Însă în lumină pură nimic nu se distinge, ochii ne obosesc, nu putem călatori pe vise reliefate, pe coline sau în depresiuni adânci… Întunericul raportat la lumină naște profunzime, căutarea, diferența și alternarea lor dezvoltă, modelează viață. Devenim flexibili în jocuri de umbre, învățăm să dansăm cu diversitatea și cu impenetrabilul în jocul nebun al unui echilibru aparent firesc și prezent de la originile lumii.

Totuși, ne putem dezechilibra dacă nu reușim să ne mișcăm pe contururile acestor legi născute odată ce „s-a făcut lumină”… Pentru că întunericul a existat dintotdeauna… Lumina a fost creată.

ERICA OPREA a învățat la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște, e proaspătă studentă la UNAP – București și are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și vă propune această imagine transcendentă…