Erica OPREA – Insectar

 

Erica_OpreaMii de insecte se agită haotic, peste tot, făcând un zgomot infernal și înnegrind albastrul. Ai putea crede că asta însemnă libertate, să alerge fiecare în funcție de legea sa proprie, în direcții cât mai diverse. Și tu ai o mișcare a ta, așa încât nu le poți observa cu atenție traiectoria și gesturile, știi că există, însă nu poți spune nimic mai mult despre ele.

Dacă te-ai putea opri și ai ști să observi, ai descoperi că sunt prinși toți într-o plasă, destul de flexibilă și de elastică, e drept, dar o plasă ale căror noduri nu pot fi rupte. Totuși, pot da din aripi după pofta inimii.

Insectar

Insectar

Auzi un sunet, un miros, guști un bob de polen și   plasa începe să tremure și aripile îți devin lipicioase. În frânturi de imagine revezi frunze, țesături cilindrice de mătase caldă, vibrații, flori și vara… Nu e vara dintr-un anumit an, e o vară eternă, perpetuă, o vară fără consitență, dar plină de sens.Tocmai acum a început să te obsedeze această vara, tocmai acum, când totul se amestecă, acum, când spațiul devine timp și timpul devine cleios și continuu. Măsori distanțele în ani și zile…

Ai vrea să nu fii nevoit să dai din aripi tocmai acum, după o călătorie atât de lungă, să stai, să observi, să înțelegi și să te poți bucura o clipă, o gradină. Să simți plasa și să priveș titoate celelalte insect prinse în ea cum înnegres calbastrul.

În gură ai gust de salcâm și de mătase, în tine faci gogoșele de flori de salcâm și de mătase și le fragmentezi până la aromă fără volum. Nu mai e loc în timp de spațiu, clepsydra se întoarce, volumul se golește, nisipul curge, te naști și cazi în abis.

Scaunul a rămas gol.

Insectele nu mai au loc și timp de stat pe scaun, atunci când devin țesătoare. Țesem cu toții o plasă infinită în care ne lipim din ce în ce mai mult, dansăm nevrotic și nu știm de ce are loc ritualul.

Suntem legați în aceeași plasă, însă nu ajungem unul la altul.

Însă nu ajungem la Unul.

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…