A. Prietenul nostru, prozatorul Gheorghe SCHWARTZ…
Scriitorul arădean Gheorghe Schwartz a devenit de curând membru al Academiei Europene de Ştiințe şi Arte, ceremonia având loc la Salzburg.
B. Din cărțile prietenilor noștri – Silviu MILOIU…
Ziua renașterii statului independent lituanian – 11 martie 1990…
„Reunit la 11 martie, noul Soviet Suprem a aprobat cu 124 de voturi pentru şi şase abţineri restabilirea independenţei Lituaniei, reafirmând faptul că noul stat era succesorul legitim al Republicii Lituaniene fondate în 1918 şi aflată sub ocupaţie străină între 1940 şi 1990. De asemenea, noul organism legislativ al republicii a votat în favoarea schimbării denumirii statului, care a încetat să mai fie denumit „socialist” şi „sovietic”, reluându-şi titulatura interbelică de Republica Lituania. Sovietul Suprem s-a redenumit Consiliu Suprem. Vytautas Landsbergis a fost ales noul preşedinte al statului. Acesta a declarat de la bun început că va solicita Moscovei recunoaşterea independenţei Lituaniei şi că pretenţiile financiare sovietice vor întâmpina solicitări de reparaţii din partea Vilniusului. Exact în ziua în care Gorbaciov era ales preşedinte al Uniunii Sovietice, 13 martie 1990, noul Consiliu Suprem a votat o lege prin care îi elibera pe lituanieni de obligaţia de a efectua serviciul militar în armata sovietică. Deciziile elaborate de legislativul lituanian au întâmpinat opoziţia lui Gorbaciov şi a Congresului Deputaţilor Poporului. La 15 martie aceasta din urmă a refuzat să recunoască valabilitatea declaraţiei de independenţă cu 1463 de voturi împotriva independenţei, 94 în favoarea acesteia şi 128 de abţineri. Odată cu aceste decizii începea o perioadă decisivă care va conduce în cele din urmă la recunoaşterea de jure a noului statut de independenţă al Lituaniei. Aceasta va fi rezultatul voinţei populare care a stat la baza deciziilor lituaniene precum şi al schimbărilor survenite la Moscova în cadrul balanţei de putere dintre autorităţile sovietice şi cele ale noii Rusii conduse de Boris Elţîn, cel care va fi ales în mai 1990 preşedinte al Sovietului Suprem al Rusiei. Lituanienii au reuşit, în tot acest interval de timp, să nu dea înapoi cu un pas şi să nu se lase influenţaţi de mijloacele de forţă folosite de conducerea sovietică. Iar acestea nu au fost puţine, începând de la întărirea unităţilor militare sovietice din Lituania şi până la ameninţarea că părţi ale acestei republici vor fi transferate altor republici. Sancţiunile economice au reprezentat o altă componentă a acţiunilor sovietice. La 17 aprilie, au fost impuse sancţiuni acestui stat sub forma tăierii aprovizionării cu petrol şi a reducerii cu 80% a aprovizionării cu gaze naturale. Sancţiunile, arătau calculele Moscovei, vor avea efectul dorit în condiţiile în care Lituania producea numai 5% din energia de care avea nevoie pentru funcţionarea industriei şi a consumatorilor săi casnici. Reducerile în aprovizionarea cu materii prime aveau acelaşi scop, anume de a întoarce Lituania din drumul spre independenţă. Sancţiunile economice au avut, într-adevăr, un efect devastator asupra economiei lituaniene. Consumul de energie a fost raţionalizat, iar multe întreprinderi şi-au încetat activitatea. Însă sancţiunile economice nu puteau continua pentru un timp îndelungat deoarece alte republici sovietice aveau nevoie de produse lituaniene, precum televizoare, aspiratoare etc. Politicile de sancţiuni au încetat însă şi datorită altor doi factori importanţi: presiunile occidentale şi declaraţia de suveranitate a Rusiei din iunie 1990 (care avea şi înţelesul dreptului de autocontrol economic şi politic al noului stat). Fiind cel mai mare stat din U.R.S.S. şi centrul nodal al vieţii economice a imperiului, devoluţia Rusiei îl lăsa pe Gorbaciov în imposibilitatea de a mai aplica eficient sancţiunile economice prognozate. La 2 iunie, Elţîn a avut o întâlnire cu Landsbergis, pentru a discuta cooperarea directă dintre Rusia şi Lituania, inclusiv legăturile comerciale şi aprovizionarea cu energie a Vilniusului. Elţîn a confirmat cu această ocazie că, dacă Ţările baltice vor opta în favoarea independenţei, Rusia va fi primul stat care va semna tratate cu ele.”
C. Spectacolele prietenilor noștri – Puiu Jipa în Romeo și Julieta, la ”Bulandra” târgovișteană
„Romeo şi Julieta este povestea unei iubiri absolute şi imposibile, ce se naşte pe fundalul războiului dintre două clanuri puternice. O poveste fără vârstă, prezentă în toate timpurile, în toate culturile. Iubindu-se, Romeo și Julieta, aceşti îndrăgostiți sublimi, schimbă legile existenţei. Ei distrug barierele, sfâşie plasa complicată şi complexă a convenţiilor şi deschid o breşă către libertatea individuală. Este această libertate nouă şi totală care m-a atras. Prin dragoste, prin exasperanta ei imposibilitate, ceva deosebit şi mai presus de lume se deschide şi arde în chiar sânul lumii. Cei doi îndrăgostiţi sunt unul pentru celălalt o poartă spre infinit.
Romeo şi Julieta explorează sentimentul modern al individualităţii pornind de la experienţa profundă care este iubirea. Cei doi îndrăgostiţi se regăsesc ca să rămână împreună pentru totdeauna în locul în care lumea convenţiilor nu îi mai poate atinge şi unde tinereţea lor întreruptă cu brutalitate va rămâne intactă. Marile pasiuni ca dragostea, ura, dorinţa de putere agită firele existenţei umane, cutremurându-i echilibrul fragil. În ce măsură suntem liberi să ne alegem drumul? Această întrebare m-a condus să pun în scenă Romeo si Julieta într-o viziune pentru actori şi marionete. Interpretarea noastră îmbină emoţia tragică cu umorul candid şi insolent al păpuşii. Spectacolul Romeo si Julieta – Iubirea mai puternică decât moartea reuneşte actori, muzică live şi marionete mânuite la vedere şi se adresează unui public larg de adolescenţi şi adulţi care se vor recunoaşte cu siguranţă în personajele de pe scenă, în încercările profunde ale primei iubiri.” ( Irina Niculescu)
DIN ZIARUL METROPOLIS – Dintr-un articol semnat de Monica ANDREI: Pe o scenă fără decoruri şi fumigene, cu actori păpuşari îmbrăcaţi în costum negru şi pălărie, cu sforile marionetelor în mâini, muzică live, aşa a început spectacolul cu piesa „Romeo şi Julieta” după William Shakespeare de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
Irina Niculescu este fiica Margaretei Niculescu, care este preşedinte de onoare al UNIMA (Union Internationale de la Marionnette), şi a pus bazele secției de păpuși a Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti, în 1949. Prin anii ‘80 Irina Niculescu lucra cu muzicieni, cu mini-marionete, în spaţii neconvenţionale, spectacole ce aveau la bază texte contra regimului. În prezent trăieşte în SUA, la Chicago. Pentru spectacolul amintit, a compus scenariul după piesa lui Shakespeare şi semnează regia. Muzica live compusă de George Puiu asociată cu tehnologia marionetelor create de John Lewandowski completează povestea de dragoste a eroilor. (…) Păpuşarul are o meserie grea, trebuie să fie actor, bun dansator, să cânte şi să mânuiască în acelaşi timp, păpuşa. Din toată distribuţia formată din actorii păpuşari: Daniel Burcea (Romeo), Ana-Maria Calita (Julieta) Cristina Dumitra (Lady Capulet), George Simian (Capulet şi Mercuţio) Daniela Ruxandra Mihai (Doica) Monalisa Toncu (Benvolio), Cristina Dumitra (Tybalt) care dă frâu liber poveştii pe scenă, numai Cornel Jipa, în rolul preotului nu este actor păpuşar, şi s-a descurcat admirabil. Regizoarea introduce în spectacol vânzătorul de ziare, cu trimitere la realitatea toxică a ştirilor de azi, rol interpretat de Monalisa Toncu, care face senzaţie când interacţionează cu sala prin marioneta sa. Recenta premieră din programul „Atomul Shakespeare” regizată de Irina Niculescu este un spectacol reuşit de marionete, prezentat într-o formulă nouă, cu o punte interesantă între păpuşă, spectator şi celelalte arte.
D. Prietenul nostru, domnul profesor IOAN N. RADU, invitat la Academia Română…
IN MEMORIAM: TRAIAN VUIA
Prof. Maria TRANDAFIR
110 ani de la prima ridicare de la sol, în Europa, numai cu mijloace mecanice proprii, ale unui aparat mai greu decât aerul “Vuia nr.1”
Dr. ing. Ioan Vasile BUIU
Unele mărturii noi privitoare la Traian Vuia
Istoric Aurel TUDORACHE
Documente despre Traian Vuia intrate în patrimonial Muzeului Naţional Tehnic “Prof. ing. Dimitrie Leonida” în anul 2011
Dr. arh. Sidonia TEODORESCU
Evocarea arhitectului Duiliu Marcu
Prof. Ioan N. RADU
Incadrarea “Manuscrisului Conachi” printre lucrările de astronautică din România
* * *
225 DE ANI DE EXISTENŢĂ A PRIMULUI DOCUMENT DE RACHETOLOGIE
SCRIS ÎN LIMBA ROMÂNĂ
ÎNCADRAREA MANUSCRISULUI CONACHI, PRINTRE LUCRĂRILE DE ASTRONAUTICĂ DIN ROMÂNIA
Argument
Manuscrisul CONACHI (datat la 1791) este primul document scris în limba română în care se descriu rachete, constituind un moment de referinţă în istoria naţională a astronauticii. S-a vorbit despre aceste descrieri, am făcut-o şi noi înainte, în publicaţiile periodice de specialitate şi în tratatul nostru de Istorie a astronauticii româneşti. Credem însă că manuscrisul respectiv merită mult mai mult. Mai precis, un document de o asemenea valoare trebuie validat prin reconstituirea tuturor modelelor descrise, demers care poate să certifice valoarea ştiinţifică a textului, pe de o parte, şi aplicabilitatea practică, pe de alta parte. Soluţiile tehnice oferite de noi au fost aplicate întocmai. Am putut astfel să dovedim modernitatea gândirii unui cărturar reprezentativ pentru spiritualitatea românească a acelui sfârşit de Ev Mediu. Compoziţiile chimice stabilite, măsurătorile, tabelele cu dimensiuni, calibrarea motoarelor s-au dovedit veridice, demonstrând că în Ţările Române s-a trecut de faza simplelor preluări a unor informaţii teoretice (ceea ce, oricum, înseamnă foarte mult pentru epoca respectivă) şi s-a ajuns la realizarea concretă a unor rachete zburătoare. Comunicarea noastră îşi propune să prezinte implicaţiile teoretice şi practice ale unui asemenea demers, etapele parcurse, concretizarea schemelor grafice etc. Se doreşte, astfel, o contribuţie la acoperirea unor aşa-zise “pete albe” din istoria rachetei româneşti, dovedind că, de fapt, nu este vorba despre „pete albe”, ci că a existat o evoluţie continuă.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * *
REFERATUL
Am căutat să demonstreze că între realizările lui Conrad Haas (secolul al XV-lea) şi secolul al XX-lea, evoluţia rachetei în ţara noastră a fost un fenomen continuu, marcat de momente semnificative, ce susţin ideea că pe teritoriul românesc au existat preocupări în acest domeniu. Analizarea cât mai diversificată a unui singur moment, în cazul de faţă „Condica de socoteli a familiei Conachi”, descoperită la Biserica Bărboi din Iaşi şi dăruită Bibliotecii Academiei Române, în 1918, de către D. A. Sturza, care pune la dispoziţie o sursă de cultură de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, este o necesitate atât pentru specialiştii din diferite domenii de activitate (istoric, lingvistic, tehnic, pirotehnic, tehnologic etc.), cât şi pentru marele public interesat de evoluţia ştiinţei şi tehnicii în ţara noastră. Deşi manuscrisul a fost cercetat acesta a trecut neobservat sau nemenţionat în istoriile generale sau particulare ale ştiinţei şi tehnicii din ţara noastră. De aceea, ne facem o datorie de onoare din a plasa manuscrisul cât mai aproape de adevăr, în cadrul evoluţiei artificiilor, a istoriei pirotehniei civile şi militare şi a continuităţii folosirii rachetelor pe teritoriul ţării noastre.
Din toate aceste motive, lucrarea ocupă, după părerea noastră, un loc cu totul aparte printre creațiile de inginerie ale epocii şi este cea dintâi dintre lucrările cunoscute de acest gen scrisă in limba română. În lipsa unor lucrări de referinţă, generale sau particulare, putem cere, ca ea să fie menţionată în Istoria Ştiinţelor şi Tehnicii în România, în Istoriile realizate pe domenii de specialitate, în manifestări cu dedicaţie sau realizate pe teme de astronautică. Ideea studierii acestui manuscris a fost sugerată de comunicarea cercetătorului dr. Constantin Şerban, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, din Bucureşti, care, în articolul „Preocupări privind construirea de rachete în Moldova la sfârşitul sec. al XVIII-lea„, apărut în Revista de Istorie, nr.11/1982, comentează conţinutul manuscrisului, descoperit de domnia sa la Biblioteca Academiei Române. Materialul a constituit şi obiectul unei comunicări la cel de-al XVI-lea Congres internaţional de istoria ştiinţei (secţia inginerie şi tehnologie) de la Bucureşti din 1981, fiind apoi publicată în revista Astronautica din Târgovişte, nr. 1-1983. Cercetările acumulate în timp au fost preluate în 1983 de subsemnatul şi a rezultat, în urma investigaţiilor făcute, lucrarea „Evoluţia rachetei în România, Manuscrisul Conachi – secolul al XVIII-lea „, apărută la Editura Coresi, în anul 2000 (142 de pagini şi 42 de figuri).
Se ştie că în Evul Mediu cărţile redactate erau dedicate unor puternici ai vremii sau se menţiona în subtitluri destinaţia concretă a lucrării. Manuscrisul Conachi („Condica de moşie a familiei Conachi)” nu are astfel de trimiteri, nici în titluri sau subtitluri, nici pe prima pagină, nici pe celelalte file, dar putem afirma că poate fi încadrată la o categorie mixtă şi anume, civilo-militară:
– civilă, datorită artificiilor folosite la serbările domneşti, boiereşti etc.;
– militară, datorită armamentului destinat luptelor şi a rachetelor de asediere a cetăţilor.
Cercetarea în ansamblu a manuscrisului conduce, în mod firesc, la întrebarea referitoare la importanţa pe care o are acesta pentru istoria ştiinţei şi tehnicii din ţara noastră, chiar dacă Manuscrisul Conachi nu a văzut lumina tiparului şi nu a cunoscut nici răspândirea necesară. Faţă de cele arătate pe parcursul acestor pagini, considerăm că însemnările existente reprezintă o nouă contribuţie la cunoaşterea evoluţiei artificiilor, armamentului, rachetelor şi pirotehniei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Partea care ne interesează se află, ca o anexa la „Condica de socoteli”, nu are un titlu anume şi începe cu următorul text – parţial în româneşte – a cărui traducere integrală este următoarea: „Compoziţie pentru o rachetă de înălţime de o jumătate de funt care s-au făcut proba şi este bun”. Fascicolul începe la fila 109 şi se termină la pagina 118, după care urmează alte foi albe. Din fericire, manuscrisul este datat. Ne referim la acele indicaţii privitoare la cheltuielile unei moşii (Lieşti-Tutova) din anul 1786, la sumele de bani date cu camătă în anii 1784-1801 şi la pregătirea focurilor pentru artificii, de la fila 113 r, în partea de sus, titlul ,,Materiale trebuincioase pentru artificii” şi ,,lt. 1791” adică ,,leat 1791″.
Întrebarea este cine a fost posesorul şi autorul manuscrisului, mai ales că pe filele acestuia nu s-a păstrat nici o semnătură? Totuşi, este sigur că acest manuscris provine din arhiva familiei de boieri Conachi, menţionată încă de la sfârşitul secolului al XVIl-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea existau în Moldova câţiva importanţi reprezentanţi ai acestei familii de boieri şi anume: Manolache Conachi, mare vornic de Ţara de Sus, în 1803, Costache Conachi (1777-1840), cunoscutul poet, Ioan Conachi, vărul poetului, şi Gavril Conachi, mare stolnic în 1785 şi mare vornic de Ţara de Jos, în 1799, unchiul poetului. Însemnările şi experienţele par a aparţine lui Gavril Conachi (decedat în 1820), cu studii la Viena, în domeniul matematicii şi chimiei şi iniţiat în tainele tehnologiei şi datează din perioada 1784-1801, când se crede că a discutat probleme pirotehnice cu militari din armatele rusă şi austriacă, care desfăşurau operaţii militare, în Moldova, contra ostaşilor otomani.
Problemele majore legate de confecţionarea rachetelor încep odată cu fila 11O r, unde se află una dintre „piesele grele” ale părţii a doua a manuscrisului Conachi, sub forma unui tabel. Nu are un titlu anume, dar este impresionant modul de sistematizare a informaţiilor, de natură să transmită multe date tehnice, tehnologice şi materiale în spaţiul unui tabel, organizat pe opt linii şi douăsprezece coloane. Tabelul, ne oferă 8 variante de rachete cu coadă, având un motor reactiv cu combustibil solid, clasificate, pe prima coloană a tabelului, după masa lor, astfel: 1/2 funt (204,74 g), 1 funt (409,49 g) şi continuă cu cele de 2, 3, 6, 8, 12 funţi, încheind cu cea de 24 funţi (9827,27 g – aproximativ 10 kg). Următoarele coloane sunt:
– „măsura rachetei cu cât este trebuinţă să faci di lungă coada „,
– „câte coli di hârtie intri la una ghilză însă hârtie moscovită di cea mare „,
– „grosul ghilzii adică a fişicului dişert„,
– „câtă aţă este nevoie pentru a forma diuza motorului”,
– „lungul ghilzii / fişicului„,
– „cumpăna ghilzii disărt (golit) şi tăeţi la capiti„,
– „lungul stârjănului adică fusul di hier cu care se face borta şi grosul stârjogului”.
– „fişicul după însă pun sostavul întru şi cât trage la cumpănă”.
– „aţa cari să leagă fişicul pi coadă cât trebuie.,
Sunt redate 90 de reţete chimice pentru a fi folosite in diferite scopuri pentru:
– toate tipurile de rachete: 30:
– rachetele purtătoare de artificii colorate, luminoase, zgomotoase etc.: 11;
– proiectile reactive destinate asedierii cetăţilor: 3;
– artificiile distractive şi luminoase:
– roţi cu artificii, fântâni ţâşnitoare, etc.:19;
– lumânări colorate, artificii colorate şi tuburi : 10;
– aprinderile artificiilor fixe sau mobile de diferite culori: 14;
– compoziţiile chimice luminoase, zgomotoase, colorate şi explozive,
– armamentul exploziv folosit în lupte;
– compoziţii pentru fitilurile necesare aprinderii motoarelor reactive: 3;
– metode de presare a combustibilului în carcasa unui motor; etc.
Este semnificativă prezenţa, pentru prima dată, într-o lucrare în limba română, a unei bogate iconografii, în care se reflectă ilustraţii referitoare la diferite tipuri de artificii, armament şi rachete. Există 22 de schiţe repartizate astfel: – rachete – 1, – artificii fixe – 6, – artificii mobile – 9, – armament – 4, – dispozitive auxiliare – 2. Dintre toate schiţele de rachete din manuscris cea mai importantă este redarea pentru prima oară, a secţiunii longitudinale a unui motor reactiv cu combustibil solid. Această schemă reprezintă actul de naştere de pe teritoriul ţării noastre, al unui motor modern de rachetă cu combustibil solid, prevăzut să transporte o sarcină utilă. Prin faptul că este datat, valoarea istorică a manuscrisului creşte, umplând un gol în demonstrarea continuităţii evoluţiei rachetei pe teritoriul ţării noastre. Reiese că exista preocuparea pentru cunoaşterea proceselor tehnologice și procurarea sculelor și materialelor necesare confecţionării acestora, în vederea folosirii cu succes la serbări sau războaie. Se remarcă ideea că preocupările românilor din secolul al XVIII-lea nu se axau numai pe probleme politice, economice, culturale, ci şi pe cele ştiinţifice şi tehnice.
Prof. Ioan N. Radu