de Ştefan POPESCU

Xxx Și când mă gândesc că atunci când mi-am făcut formalitățile de angajare la Externe, un individ de la resurse umane mi-a spus: „Nu aveți pregătire de specialitate!”…. E drept, eram doar doctor în istoria relațiilor internaționale la Sorbona (Summa cum laude și felicitările juriului în unanimitate), aveam un masterat în geopolitică la Școala Normală Superioară din Paris, un masterat în istoria relațiilor internaționale la Sorbona, o specializare în Administrație publică internațională la Școala Națională de Administrație din Paris… Dar, cu toate astea, un individ aflat în fruntea ministerului a spus: „Atâta timp cât sunt eu ( cutare ), ăsta (adică eu) nu are ce căuta la Externe!”…

Xxx Am înregistrat intervenția mea pentru televiziunea rusă în fața Ateneului Român, simbol al Bucureștiului. Am făcut o analiză a relațiilor ruso-române în noul context regional. Am discutat despre politica externă a Uniunii Europene și diferențele de viziune dintre statele membre. Aflu că jurnalul de duminică seara este urmărit de aproape 30 de milioane de persoane.

Xxx Perioada de 25 de ani care s-a scurs de la așa-zisa revoluție din decembrie 1989 ne oferă posibilitatea de a face comparații cu alte perioade din trecutul României care au ținut în jur de 20 de ani. Mă gândesc la perioadele 1859-1883 și 1918-1938. În prima perioadă clasa politică românească a făurit Unirea Principatelor, modernizarea țării sub toate aspectele (dau doar exemplul infrastructurii feroviare ce avea drept simbol Podul lui Anghel Saligny), Independența și ridicarea statului roman la rangul de regat. În cea de-a doua perioadă, clasa politică românească obține desăvârșirea unității României și accelerarea modernizării țării, anul 1938 fiind considerat anul de vârf al Regatului României. Cu ce se poate lăuda clasa politică românească în ultimii 25 de ani? Cu distrugerea economiei, a sistemului bancar național, cu înstrăinarea resurselor, cu declinul demografic, cu distrugerea învățământului, cu degradarea mediului înconjurător, cu transformarea României în semicolonie.

Xxx Ni se tot spune să fim mândri că suntem români. Mândria națională este un sentiment care se întreține. El nu se bazează doar pe realizările înaintașilor. Nu poți fi mândru că țara ta este cea mai săracă țară a Europei, că țara ta se chinuiește să facă o autostradă când alte țări se orientează pe tehnologii de vârf și lansează sateliți, că frații tăi de sânge sunt servitori în Italia și în Spania. Mândria naționala se bazează pe credința cetățenilor în viitorul propriei lor țări. Dacă nu cred că țara lor se îndreaptă în direcția cea bună (iar sondajele o arată din plin), atunci nu li se poate cere să fie mândri. Acest lucru se verifică chiar în situații de criză: în Primul Război mondial, Regele Ferdinand a oferit soldatului român o perspectivă economică și socială ( reforma agrară ) atunci când se afla în tranșee pentru apărarea a ceea ce mai rămăsese din România. Idealurile oamenilor trebuie susținute și de o rază de speranță pentru viața lor personală. Ce rază de speranță să mai avem după 25 de ani de eșecuri? De ce să mai fim mândri că suntem români?

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, profesor asociat la SNSPA și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…