MAREŞALUL CONSTANTIN PREZAN

În istoria armatei poporului român sunt consemnate șapte personalităţi ce deţin cel mai înalt grad onorific în ierarhia militară, cel de Mareşal. Primul a fost Regele Carol I, care a primit cu ocazia aniversării a 70 ani, pe 7 aprilie 1909 gradul de feldmareşal din partea prinţului moştenitor Wilhelm al Germaniei şi pe 9 decembrie 1912 a primit din partea Marelui Duce Nicolae Mihailovici, bastonul de mareşal al armatei ruse. A urmat Ferdinand I, căruia i s-a acordat gradul onorific de mareşal la 1 decembrie 1918.

În continuare, au primit onorurile şi drepturile prevăzute de legile promulgate în acea vreme, Constantin Prezan, pe 13 martie 1924 şi a urmat Alexandru Averescu (1927). Este de reţinut că titlul de mareşal, până la acea dată, nu-l deţinuse niciunul dintre generalii armatei române. Au urmat Regele Carol al II-lea, la 14 iunie 1938 şi Regele Mihai I, la 10 mai 1941. Ultimul care a fost numit mareşal este Ion Antonescu, pe 21 august 1941. Dar, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial a fost degradat şi condamnat la moarte, prin sentinţa dată de Tribunalul Poporului din Bucureşti, din 17 mai 1946.

Mareşalul Constantin Prezan s-a născut pe meleagurile dâmboviţene, în familia gospodarilor Constantin şi Alexandrina Prezan, din satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, la 27 ianuarie 1861, în plină domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. A urmat şcoala primară din satul natal, între 1868-1874.

A îndrăgit uniforma şi disciplina militară, în anii dobândirii independenţei de stat a României, urmând cursurile Şcolii Fiilor de Militari, din Iaşi (1874 – 1878). După absolvire, a intrat în Şcoala Militară de Ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti. La absolvirea acesteia, la 1 iulie 1880 a fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 7 infanterie, iar la 16 noiembrie 1880, a fost mutat la Regimentul 12 geniu, unde se remarcă și ca un bun comandant, dovedind capacitate organizatorică, erudiţie, mult tact şi grijă faţă de subordonaţi. Urmează, între 1881 – 1883 Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu, din Bucureşti şi după absolvire a fost avansat la gradul de locotenent şi trimis pentru specializare în Franţa la Şcoala de aplicaţie de artilerie şi geniu de la Fontainebleu.

Reîntors în ţară, în 1886, a fost numit profesor de fortificaţii la Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu, înaintat la gradul de căpitan, la 6 martie 1887. Dobândeşte gradul de maior la 10 mai 1892, iar cel de locotenent-colonel la 10 mai 1895. Un an mai târziu, la 1 aprilie 1896 a fost numit comandant al Cetăţii Bucureşti şi apoi, între anii 1896-1901, ofiţer în Statul Major Regal. După avansarea sa la gradul de colonel, la 10 mai 1901, i s-a încredinţat comanda Regimentului 25 infanterie „Racova” dislocat la Vaslui, iar la 15 aprilie 1904, a Brigăzii 14 infanterie. În calitate de conducător şi mai ales ca profesor s-a dovedit un bun organizator, tactician şi coordonator pe timpul unor exerciţii în teren, creator al unor ingenioase situaţii reale de manevră. Înălţat la gradul de general de brigadă la 10 mai 1907, a fost numit la 10 noiembrie 1910, la comanda Diviziei 3 infanterie, iar la 1 aprilie 1911, la cea a Diviziei 7 infanterie. În această calitate a participat la cel de-al doilea război balcanic din anul 1913, în desfăşurarea căruia s-a distins prin măsuri chibzuite şi prompte în conducerea unităţilor şi asigurării lor cu toate cele necesare vieţii aspre de campanie.

În prioada începerii Primului Război Mondial, i s-a încredinţat comanda Grupului 3 Armată şi înaintat la gradul de general de divizie, iar în anii neutralităţii României (1914-1916) a primit misiunea de a organiza şi dota Grupurile „Bistriţa”, „Bicaz”, „Ghimeş”, „Uz” şi „Oituz”, de acoperire a frontierelor din Moldova, misiune de care s-a achitat în foarte bune condiţii. La intrarea ţării noastre în război, în august 1916, generalul Constantin Prezan a fost numit în funcţia de comandant al Armatei de Nord (15 august – 9 noiembrie 1916) cu sarcina de a coordona mobilizarea, concentrarea în bune condiţii şi la termenul prevăzut a trupelor planificate. Chiar din prima zi de război, a condus cu mare competenţă şi hotărâre trupele aflate sub comandă, ceea ce explică înaintarea cu success dincolo de Carpaţii Orientali spre Valea Mureşului. În lunile septembrie-octombrie 1916, când trupele române au fost nevoite să treacă la defensivă, acestea au reuşit să întârzie acţiunile armatelor Puterilor Centrale, mai ales în Valea Oituzului. În situaţia deosebit de critică în care s-a găsit ţara şi armata în iarna anului 1917, când Moldova era ticsită de sute de mii de refugiaţi, când tifosul exantematic secera vieţi omeneşti, generalului Constantin Prezan i s-a încredinţat de către Regele Ferdinand I funcţia de mare răspundere de şef al Marelui Cartier General (5 decembrie 1916, până în aprilie 1918). Cu cadre puţine, măcinate de boli şi lipsuri materiale nenumărate, izbuteşte să refacă noua armată, transmiţând tuturor energia şi dragostea sa de ţară, care în iulie şi august 1917 înscrisese în istoria războaielor românilor victorioasele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. După terminarea războiului, la 1 aprilie 1918, la vârsta de 57 de ani, a fost trecut în rezervă.

La 28 octombrie 1918, cu ocazia celei de-a doua mobilizări a armatei, a fost reactivat, încredinţându-i-se funcţia pe care o deţinuse în timpul marii încleştări din 1917, de şef al Marelui Stat Major al Armatei. A făcut din nou dovada excelentelor sale calităţi, conducând cu succes acţiunile Armatei Române de curăţare a teritoriului naţional de trupele invadatoare. La 1 aprilie 1920, odată cu demobilizarea armatei şi trecerea la starea de pace, a fost şi el trecut în rândul rezerviştilor.

A publicat singur sau în colaborare o serie de lucrări, dintre care amintim: Descripţiunea cupolei obuzierului de 120 mm, model 1888 sistem Gruson (1891), împreună cu I. Basarabescu; Curs de fortificaţie, Partea a 4-a. Fortificaţia ţărilor ( 1900); Patru discursuri (1919). În semn de aleasă preţuire a imenselor servicii aduse ţării in timpul Prinului Razboi Mondial, a primit numeroase distincţii şi medalii. În anul 1923, generalul Constantin Prezan a fost primit în rândul Membrilor de onoare ai Academiei Române. De asemenea, a fost ales Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din România (21 decembrie 1935). A decedat la 27 august 1943, în vârstă de 82 de ani, fiind înhumat în satul Schinetea, judeţul Vaslui.

Pentru tot ceea ce a făcut în timpul Primului Război Mondial pentru Ţară, Mareşalul Constantin Prezan a rămas în istoria poporului roman ca o personalitate militară de elită, şi, deopotrivă, o figură reprezentativă a meleagurilor dâmboviţene, cu care urmaşii se pot mândri.

Domnul profesor IOAN N. RADU e singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu și un spirit mereu tânăr…