Alți oameni de ieri și alți oameni de azi… Continuăm să îi descoperim, continuăm să îi aducem în fața cititorilor noștri, cu recunoștință și prețuire… Și sperăm să-i regăsim și în viitoarea ediție a Enciclopediei orașului nostru…

ANDREI DOBRESCU, matematician cu preocupări de geometrie diferenţială

Sunt personalităţi cunoscute la nivel naţional care s-au născut, crescut şi educat pe aceste meleaguri dâmboviţene, care prin activitatea lor intensă sau operele lor au lăsat un patrimoniu ştiinţific, educativ, cultural, artistic etc., şi, din păcate, nevalorificat şi dat uitării, negăsindu-se nici o autoritate locală sau judeţeană care să se preocupe de evidenţierea lor. Un astfel de exemplu este matematicianul Andrei Dobrescu, un savant cu preocupări de geometrie diferenţială. A fost studentul marelui geometru şi pedagog român Gheorghe Ţiţeica, dar s-a format şi s-a resimţit mult în lucrările sale de geometrie diferenţială influenţa altui mare matematician, Gh. Vrănceanu, fiind considerat pe bună dreptate ca făcând parte din şcoala de geometrie a acestuia.

Andrei Dobrescu s-a născut la 14 aprilie 1908 în comuna Dragodana (Dâmboviţa), localitate atestată documentar la 20 septembrie 1638 şi care la sfârşitul secolului al XIX-lea era cunoscută pentru cultivarea „celui mai bun tutun din ţară”. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu – Târgovişte (v. foto), amplasat lângă mănăstirea ce adăposteşte mormântul simbolului unităţii naţionale, Mihai Viteazul şi rămas în istoria învăţământului naţional ca reper al şcolilor de elită. Imediat după absolvire, în anul 1927, s-a înscris la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia matematici, de unde în 1930 a obţinut licenţa în matematici.

Activitatea profesională. Din 1931 până în 1953 a funcţionat ca profesor de matematică la licee şi şcoli medii din diverse oraşe ale ţării. În paralel, după 1946 a fost asistent al profesorului Gh. Vrănceanu la Universitatea din Bucureşti, la catedra de geometrie. Între 1952 – 1955 a funcţionat ca cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, la secţia de geometrie. În 1958 şi-a susţinut doctoratul în matematică, tratând subiectul: Proprietăţi tensoriale ale grupurilor lui Lie, în faţa unei comisii prezidate de Gh. Vrănceanu, din care făceau parte Octav Onicescu, Tiberiu Mihăilescu şi Mendel Haimovici. Teza lui Dobrescu este o chintesenţă a primelor sale opt memorii pe care le publicase anterior referitor la aplicarea metodei tensoriale în studiul grupurilor lui Lie. În învăţământul superior este avansat lector şi în 1952, devine Conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de matematică, la catedra de geometrie şi topologie, predând cursuri de geometrie diferenţială, până în 1965. Din octombrie 1965, în baza unui concurs, a fost numit profesor universitar la Institutul de Construcţii din Bucureşti.

Activitatea ştiinţifică. Pornind de la lucrările clasice ale matematicienilor W. Willing şi Élie Cartan privind clasificarea grupurilor lui Sophus Lie (cel ce elaborase un nou gen de structură algebrică şi care va purta numele de algebră Lie), a cercetat în ce măsură metoda tensorială a lui Gheorghe Vrănceanu, utilizată anterior numai în anumite probleme din teoria grupurilor Lie, poate fi folosită şi la studiul general al acestor grupuri. A efectuat clasificarea grupurilor lui Lie cu patru parametri (G 4) cu ajutorul vectorului de structură şi al tensorului simetric de structură. S-a ocupat de structurile grupului (G 3) şi a demonstrat că se poate stabili o echivalenţă între clasificările Bianchi, Vrânceanu şi Lie. În 1955 s-a ocupat de suprafeţele neolonome, iar în 1962 de studiul curburii totale a unei suprafeţe riglate şi de teoremele lui Killing relativ la grupurile de neintegrabilitate, pentru ca în 1966 să studieze unele ecuaţii ale fizicii matematice. Ocupându-se de curbura totală a unei suprafeţe riglate, a demonstrat direct teorema lui Gh. Ţiţeica privind invariantul unei suprafeţe riglate şi a făcut observări asupra acestei curburi totale în lungul unei generatoare.

Pregătirea sa în domeniul geometriei îi permite să participă la diferite manifestări ştiinţifice:

– Consfătuirea de geometrie diferenţială din 9-12 iunie 1955, cu tema Asupra suprafeţelor neolonome, Academia Română, Baza de cercetări ştiinţifice Timişoara;

– Congresul al IV-lea al matematicienilor români, unde a susţinut comunicare cu titlu Proprietăţi tensoriale ale grupurilor lui Lie;

– Consfătuirea de geometrie şi topologie, 2-5 iunie 1958, cu tema Asupra unei teoreme a lui Killing relativă la grupurile de neintegrabilitate.

Publicaţiile sale în domeniul matematicii pentru învăţământul universitar însumează 14 memorii, articole de matematici etc. apărute în „Buletinul ştiinţific al Academiei Române”, „Comunicările Academiei Române” „Studii şi cercetări matematice”, „Anuarul Universităţii Bucureşti”- seria ştiinţele naturii etc. De asemenea, numeroase lucrări legate de preocupările sale didactice universitare, dintre care:

– Curs de geometrie diferenţială, litografiat, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică şi Fizică, secţia fără frecvenţă, vol. I, Curbe plane şi strâmbe, 1953-1954;

– Curs de geometrie diferenţială, altă ediţie, 1956;

– Curs de geometrie diferenţială, Editura Didactică şi Pedagogică, 1961, 347 pag.

– Geometrie diferenţială, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1963, 427 pag.

– Teză de doctor în ştiinţe matematice a apărut litografiată la Universitatea din Bucureşti, 1957 (autoreferat, 15 pag.).

Merită evidenţiate și primele sale publicaţii: Geometrie, pentru clasa a II-a, şi Aritmetică, pentru clasa I a gimnaziilor şi liceelor industriale, Buzău, 1937, scrisă în colaborare cu N. P. Alexandrescu, dar și Articole de matematici, în număr de 16, pentru învăţământul liceal, care au apărut în revistele: „Pozitiva”, „Gazeta matematică”, „Revista matematică Timişoara” , Gazeta matematică şi fizică”, seria A, etc.

Activitatea sa profesională este menţionată în ampla lucrarea a lui George Şt. Andonie, Istoria matematicii în România, volumul 3, în Dicţionar enciclopedic al matematicienilor români, a lui Iuliu Deac, în Enciclopedia Identităţii Româneşti. Personalităţi, de Ecaterina Ţarălungă, Enciclopedia Argeşului şi Muscelului, volumul II, etc.

Aceste personalităţi de seamă, cu merite deosebite în domeniul învăţământului universitar naţional, sunt considerate ca reprezentanţi de calitate ai meleagurilor dâmboviţene. Memoria profesorului universitar Andrei Dobrescu, născut în comuna Dragodana, nu este în niciun fel reliefată local sau judeţean, pe internet sau în lucrări scrise la nivel local, deşi ar merita-o cu prisosinţă, creând posibilitatea ca posteritatea să-l remarce într-o imagine însoţită de informaţii mai ample ce ar duce la completa lui cunoaştere.

Se costată că prezentul trecutului se află intr-o lamentabilă rememorare, de aceea, ca să glumesc, mă îngrijorează viitorul prezentării valorilor noastre trecute. Dar e o glumă amară…

Domnul profesor IOAN N. RADU e singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu, un spirit mereu tânăr și dascăl de „Carabella”…