În urmă cu 100 de ani

La Mahala, trenul opreşte cinci minute pe zi.
Cât să-ţi legi şireturile pe scara vagonului,
să schimbi sacoşe din mers,
priviri cu textilista roşcată, uneori viaţa.
Ziarele vin cu precizie în ediţii de dimineaţă şi seară.
Câteodată, poşta mai rătăceşte scrisori din alt veac
timbrate cu capete de bour,
însă tinerii îşi fac online declaraţii de dragoste.
Nu se ştie de ce lumea spune
că suntem în urmă cu o sută de ani.
Poate pentru că unora le mai sună în urechi mobilizarea din ’16?
Pentru că altora le bate în poartă, aşa, din senin, furgonul, holera?
Pentru că cineva se uită în lungul drumului
după epigramistul căzut prizonier la Turtucaia,
în vreme ce pe altul îl mănâncă talpa piciorului lipsă
şi ar vrea să se scarpine?
În plus, ca acum o sută de ani,
capra Tereza defrişează pădurea,
trece razant cu salcâmii un nor greu de libelule albastre.

IOAN VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul Jurnalului de la Mahala…