MAȘINA TIMPULUI

Larisei, la aniversară, cu nesfîrșită iubire.

Ghemotocul de carne ce-ți dădea cînd și cînd
șuturi zdravene-n burtă, spre a ne reaminti
că există, că-i merge bine
în apa aceea întunecat-călăuzitoare,
s-a ridicat într-o zi în două picioare.
Îți amintești? Goală, prin sticla acvariului
din Constanța, stătea de vorbă cu peștii
într-o limbă comună.
În altă zi a recompus cuneiformele
și Piatra de la Rosetta pe toți pereții casei,
iar într-o toamnă ce făcea melcișori sidefii
din frunzele sălciilor tinere,
ne-am trezit cu ea licențiată în Drept.
Dacă tot nu-i mai poți număra la culcare
alunițele zeci răsărite și-n cele mai intime locuri,
bucură-te totuși: tocmai a aterizat de la Cambridge,
cu o sacoșă pe umăr, părul strîns coamă,
nu-i așa? – o, leit, Emily Dickinson în blue jeans.
Curînd, o să întindă la soare
lucruri viu colorate, scutece, căciulițe cît pumnul
ce se vor alungi pe sîrmă
de la o săptămînă la alta…

O, Maratonistule ce presimți sfîrșitul războiului,
înainte de căderea în țărîna supremă,
mai ai puterea, răgazul,
să celebrezi ultima victorie a stirpei!