Ai crezut vreodată în destin? Te apreciezi atât de mult încât să crezi că cineva sau ceva, o ființă superioară și obiectivă, alcătuiește planuri pentru tine? Amăgește-te în continuare. Nu există soartă, poate, cel mult, relația cauză-efect,ceea ce ar fi mult mai periculos pentru conștiința și imaginea ta despre ceea ce poți aduce benefic în viața celorlalți. Pe de altă parte, coincidențele sunt ușor confundate cu ceea ce noi numim astăzi, poate prea optimist, voință divină.
Astfel, există momente în care te gândești prea profund la ceea ce ți se întâmplă, te complaci în situația care îți acaparează voința și simțurile, ajungi să te victimizezi până la ipocrizie, încât toți te vor vedea ca pe o persoană arogantă, rece și incomprehensibilă. Însă, nimeni nu privește aroganța ca pe ceva involuntar și necesar în același timp. Înfumurarea voită e prostie, pe când cea pe care sufletul o folosește ca pe un scut împotriva lumii exterioare și a propriilor sentimente e naivitate și încredere într-o lume fără contur și stabilitate, lumea de gheață a ideilor.
Inocența unui copil e aroganță, dar nimeni nu îl judecă. Oare atunci când, într-un leagăn, el strigă: „Pot să zbor!” nu e atât de egoist încât să fie considerat îngâmfat? Ce îi oferă lui dreptul de a subestima legile fizicii și de a ne vedea pe noi niște ființe inferioare, fără aripi? Vârsta e relativă, așa se spune. Dar se pare că fiecare perioadă a vieții are templul ei, iar noi, temători de necunoscut, nu vrem să depășim confortul celui precedent. Asta se întâmplă cu sufletul unui copil pe care îl consider arogant. Îi e frică să crească, nu e pregătit să înfrunte viața, încă nu a învățat tacticile de luptă care îl duc inevitabil spre victorie. Pentru el, familia e singurul univers care îi oferă liniște și protecție, unicul lucru asupra căruia se simte posesiv și pe care îl deține fără obligații și compromisuri. Acțiunile lui dominate de înfumurare devin astfel pardonabile.
La cealaltă extremă se află persoanele bolnave. Pentru ele, viața nu mai reprezintă nicio surpriză sau motiv de bucurie. Fiecare clipă e trăită cu intensitate, dar în subconștient există gândul macabru și cuprinzător al sfârșitului. Astfel, secundele lor devin minciuni pe care ei se autoeducă să le creadă. Alții dau dovadă de un curaj iluzoriu, pe care noi îl confundăm cu aroganța. De fapt, această atitudine superioară și detașată, dorință de a lăsa deoparte lumea exterioară și privirile curioase pe care oamenii nu le pot subjuga sentimentului de datorie și compasiune vine din teamă. De necunoscut și efemeritate. De a fi uitat, probabil judecat pentru că s-a lăsat învins. De sine. Dorește să sfideze moartea și viața, dar nu știe cum. Singurul mod accesibil e să ignore oamenii aparent fericiți și să devină aroganți, dar nu intenționat. Pur și simplu pentru că asta îi face să se simtă importanți.
Așadar, aroganța e o variantă neretușată a fricii. Chiar dacă unii nu vor să recunoască asta și se cred superiori doar pentru că au o minte sclipitoare, au sufletul umbrit de o teamă pe care nu au vindecat-o, sau pe care o amplifică în fiecare clipă. Aceea de a fi considerați, paradoxal, ciudați și nepotriviți în această lume care pune accentul pe idei de duzină. Unui parvenit ideea de a fi inadaptat într-o societate bazată pe o ierarhie materială i se pare de neconceput, pentru el sărăcia devine un viciu care îl poate duce într-un labirint fără ieșire: al anonimatului și al obiceiurilor care îl transformă într-o epavă. Un om fără capacități intelectuale este arogant într-un mod comic, dar de înțeles: nu vrea să fie comparat, deoarece acest lucru îl va face să se privească așa cum o fac ceilalți: cu nemulțumire.
Însă, puțini sunt cei care privesc dincolo de o expresie continuu dezamăgită de ceea ce se află în jur și ajung să judece fără să cunoască povestea ce se ascunde dincolo de o cortină marcată de ochi într-o permanentă căutare și buze care nu știu decât formula magică a grimasei. Aceste persoane sigur nu cred în destin.
IONELA CRISTINA MILITARU este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…