IPOTEZĂ  –  Poate că asta este cheia de interpretare … KWI nu a vrut, de fapt, nici să candideze, nici să fie președinte. A fost împins de la spate, convins, constrâns… Iar acum se poartă ca orice om care este silit să meargă zilnic la un job de care nu-i place. E apatic, absent, face tâmpenii, spune prostii, doar-doar ajunge în situația în care angajatorul îl pune pe liber, iar el se poate justifica acasă: „eu m-am străduit, el m-a dat afară”. Numai că face o confuzie gravă KWI: angajatorul lui real nu este cine l-a împins spre dealul Cotroceniului, ci este poporul român. Care începe să îl vrea concediat …

BANUL PUBLIC – În România, banul public este un fel de „proasta satului” … unii îl posedă, după care își bat joc pe față. Este țara unde corupții încasează bani din bugete publice până când îi saltă DNA, uneori și după.

DECLARAȚIE DE… AVERE – 5 zile de când nu mai fumez. După 18 ani. 5 days since I’m done with smoking. After 18 years.

ELECTORALĂ – Cel mai onest mesaj electoral: Vino în PLM!

AMARĂ – În România, justiția nu este oarbă, e strâmba la cap… pentru mulți din „casta” magistraților, moralitatea și etica sunt noțiuni derizorii. Își  permit, pentru că noi le permitem.

ÎNTREBARE – În Ardeal este, totuși, o altfel de Românie… unii oameni se mobilizează, pentru ca alți oameni să aibă la ce „stimul” să răspundă pozitiv. De ce în restul țării lucrurile se urnesc așa greu? Pentru că lipsește spiritul de comunitate.

DIN SUBTERAN – Judecând după cum arată oamenii din metrou, suntem în plină invazie extraterestră.

CONSTATARE – Îmi place asta: Șase pălării gânditoare este o teorie de management a lui Edward de Bono. Ponta, pe subiectul Roșia Montana, a avut declarații și a luat decizii ca și cum ar fi purtat 6 băști.

OBSERVATOR – Stând la semafor în zona Gării de Nord, surprind următoarea scenă: un grup de patru persoane, doi bărbați și două femei. Ei, cu aparență de pești, ele, cu aparență de curve. Una dintre ele protesta, cu voce destul de sonoră, ceva în legătură cu niște bani. Unul dintre ei, îi dă replica: “ce țipi așa, fă? ce țipi așa??”, cuvinte pe care le-a însoțit cu trei lovituri scurte, orientate precis în gura protestatarei. Primul impuls a fost să opresc mașina și să intervin (n-ar fi fost prima oară). Dar am ezitat și, în final, m-am decis să îmi văd de drum. De ce am ales să nu mă bag? Pentru că, în minutele în care am fost martorul scenei, am văzut că respectivul a lovit-o convingător, dar cu palma, nu cu pumnul. Așadar, nu o pedepsea, ci îi făcea educație. De altfel, inconvenientul reclamat de respectivul era numărul de decibeli cu care respectiva apucase să se exprime până în acel moment. Respectiva nu a avut absolut nicio reacție la loviturile încasate. A tăcut imediat, dar a continuat să meargă lângă respectivul, un pic mai semeț, e adevărat, ca să arate că are și ea mândria ei. Prin urmare, nu era prima oară când dialogau fără cuvinte și era deprinsă cu astfel de “lecții”.

Iulian  MAREȘ  este jurnalist, lucrează la BRD și este, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…