Ce dracu…

de Theodor GHIMUŞ

O să încep cu o întrebare: cât de normal, cât de obișnuit este ca un adolescent să se uite la televizor, epuizându-și astfel tot timpul liber? Sau mai întâi, de ce nu se numesc anormali părinții care angajează emisiunile TV ca profesori pentru copiii lor? Eu sunt frustrat, frate! De ce să ia locul cărților și al revistelor de specialitate, un amărât de ecran pe care se mișcă lasciv câteva dansatoare? Uite așa o tendință de superficialitate…
Se îneacă lumea cu informații incomplete și, de multe ori, neadevărate. N-aș avea nimic împotriva documentarelor, ferească Sfântul, sau a filmelor atent selectate de vineri și sâmbătă seara, dar oamenii au obiceiul de a „sări calul” și a se uita la absolut tot ce rulează în fața minților lor bolnave. Apoi apar paparazzi – bine informați, cu poze de ultimă oră: un rahat! Au venit să ne spună cine ce găină și-a mai pus în cap, ce piese vestimentare a mai adoptat nush’ ce fetiță devenită peste noapte celebră.
Bravo, încep să cred deja că oamenii sunt mai inteligenți, au deja subiecte de discuție… Mie chiar îmi plac cărțile (și nu alea de joc), sunt subiective și se lipesc de sufletul tău ca niște medicamente împotriva tuturor prostovanilor din marea asta pestriță. Ce medicament? Ei bine, se numește „vocabular” și „gramatică”, fără de care s-ar putea să rămâi restanțier… Doamnele acelea profesoare mai în vârstă probabil că nu au auzit niciodată de emisiunile la care te uiți tu și nici n-or să te întrebe despre ele, despre acea cultură fadă, despre acel divertisment sec, vulgar, provenit din cutia din sufragerie. Cumpărați-vă pirită și lăsați aurul celor care cunosc valoare lui… Rămâneți orbi, dacă vreți într-o viață ireală, nevaloroasă, lipsită de sevă, de esență… Proștilor!

DIMITRIE THEODOR GHIMUȘ este elev în clasa a XI-a, la CARABELLA, un visător romantic și un revoltat de „serviciu”…