Căderea Constantinopolului ce avut loc la data de 29 mai 1453 a fost unul dintre cele mai importante evenimente consemnate de istorie, având consecinţe majore.
Din punct de vedere geografic, oraşul se situa pe partea europeană a Strâmtorii Bosforului (în prezent situându-se şi pe partea asiatică, în Turcia actuală, numindu-se acum Istanbul, fiind cel mai mare oraş al Turciei, cu o populaţie de 14 milioane de locuitori). Oraşul a fost întemeiat de către Constantin I, ultimul împărat roman, în anul 330 d.H., cu scopul de a fi noua capitală a Imperiului Roman. După moartea sa, oraşul va deveni capitala Imperiului Roman de Răsărit, în urma despărţirii Imperiului Roman, în 395.

Constantin I ţinând în mâini un model al oraşului Constantinopol (mozaic de la bazilica Sfânta Sofia)

Imperiul Roman de Răsărit, transformat în Imperiul Bizantin, se întindea, la apogeul său, din Irak până în Peninsula Iberică, iar Constantinopolul era în această perioadă cel mai frumos şi bogat oraş din Europa, câştigându-şi renumele de « A doua Romă ».
În perioda bizantină, în Constantinopol s-au construit numeroase monumente, printre care şi faimoasa catedrală Sfânta Sofia (transformată ulterior în moschee), oraşul fiind şi capitala ortodoxiei. În momentul accederii lui Mohamed la tron, din marele imperiu nu a mai rămas decât Constantinopolul, care putea fi străbătut doar în câteva ore. Cu toate acestea, deşi nu mai avea măreţia de pe vremea împăratului Constantin I, oraşul continua să fie o barieră în calea islamului, dar şi o ispititoare poartă de intrarea în Europa.
În ziua de 5 februarie 1451, Mahomed al II-lea urcă pe tronul Imperiului Otoman la frageda vârstă de 21 de ani, după decesul tatălui său, Murad al II-lea.

Mahomed al II-lea (1432-1481)

Tânărul Mahomed nu părea a fi tocmai un geniu militar. Era pasionat de arte, de literatură, de filozofie şi astronomie. De asemenea, scria poezii în turcă şi în greacă, compunea cântece, citea operele clasicilor, în original. Mahomed a fost cu siguranţă ambiţios. Constantinopolul va fi, din momentul în care a ajuns pe tron, scopul lui. Constantin al XI-lea, împăratul bizantin, şi-a dat seama că noul sultan ar putea pune în pericol imperiul şi începe tratative cu Roma şi Genova, pentru a se putea baza pe susţinerea militară a acestora, în caz de război cu otomanii. Tratativele nu decurgeau prea bine, din cauza unor disensiuni între capii bisericilor romană (catolică) şi respectiv greacă (ortodoxă). Mahomed al II-lea nu a dezvăluit nimănui planul sau secret de a cuceri Constantinopolul, menţinând relatii bune cu Bizanţul si chiar promiţând că nu se va atinge nicioadată de capitala Imperiului Roman de Răsărit. Dar, după cum se va vedea ulterior, promisiunile nu au nicio valoare pentru cei ce se visează stăpânii lumii! În 1451, încălcând tratatele diplomatice şi militare, flota otomană blochează accesul bizantinilor la Marea Neagra, Mohamed al II-lea începând construirea cetăţii Rumeli Hisar,ce poate fi admirată şi astăzi, pe partea europeană a Bosforului, în cea mai îngustă zonă a acestuia. Deşi a accelerat cât a putut tratativele cu Roma şi Genova, temerile împăratului s-au adeverit! În luna aprilie a anului 1453, armatele otomane, conduse de Mohamed, au început asediul Constantinopolului. Le depăşeau cu mult numeric pe cele bizantine, dar în calea turcilor exista un mare obstacol: zidurile orasului. Construite de împăratul Constantin I şi ulterior extinse de ceilalţi împăraţi, au făcut faţă, de-a lungul istoriei, multor invazii, fiind considerate cele mai mari şi mai rezistente construcţii defensive din Europa. Se întindeau de la Marea Marmara până la Cornul de Aur (un estuar al unui râu ce se vărsa in Bosfor), închizând oraşul într-o formă de triunghi. La vremea respectivă, otomanii nu dispuneau de tunuri care să poată distruge un asemenea zid, dar aurul, şi turcii aveau din belşug, putea fi una dintre cele mai redutabile arme. Armurierul ungur Orban, de dragul banilor, uită pe moment că este creştin, şi-şi oferă serviciile sultanului, turnând tunuri de mare calibru care, odată intrate în dotarea armatei otomane, au făcut ravagii.

Miniatură franceză din secolul al XV-lea reprezentând asediul Constantinopolului

Când asediul era în toi, bizantinii au primit în sfârşit ca ajutor un corp de soldaţi genovezi, dar s-a dovedit că era tardiv. La 29 mai 1453, Mahomed ordonă atacul final, promiţând soldaţilor săi ca pot prăda oraşul timp de 3 zile. Otomanii au atacat în trei valuri: primele două, fiind formate din infanterie, de altfel prost echipată, având scopul mai mult de a obosi apărătorii pentru a pregăti terenul pentru cel de-al treilea val, format din trupele de elită ale sultanului, ienicerii.
În privinţa cuceririi oraşului, s-a susţinut , mai ales de către istoriografia turcă, cum că una dintre porţi nu ar fi fost blocată, ceea ce ar fi facilitat accesul otomanilor către centrul oraşului. Împăratul Constantin al XI-lea a fost ucis, în timp ce conducea ultima rezistenţă bizantină.

Mahomed al II-lea şi armata otomană făcându-şi intrarea în Constantinopol

Deşi sultanul şi-a păstrat promisiunea făcută iniţial soldaţilor, tot el le-a ordonat să înceteze jaful şi profanările, deoarece multe clădiri monument au fost devastate de către aceştia.
Lunga epopee a Imperiului Bizantin s-a terminat în 1453, din ordinul sultanului fiind ucisă toată elita greacă, pentru a nu mai avea nimeni pretenţia de a accede la tronul imperiului muribund. Constantinopolul, devenit ulterior Istanbul, va fi capitala Imperiului Otoman, după aceea a Turciei, până în 1923. Mahomed al II-lea şi-a asigurat astfel un loc în cărţile de istorie, el fiind alături de faimosul Suleyman Magnificul, cea mai mare personalitate a istoriei Turciei. Odată cu cucerirea Constantinopolului se va naşte o nouă putere politică şi militară: Imperiul Otoman, ce va dăinui pentru secole.

Catedrala Sfanta Sofia, datând din secolul al VI-lea, ulterior reconstruită, fiind moschee din secolul al XV-lea.(litografie de epocă)

După triumful lor, armatele otomane pătrund în forţă în Balcani, cucerind Serbia, Grecia şi Bosnia. Pentru popoarele balcanice va începe o lungă dominaţie turceasca, ce va ţine până în secolul al XIX-lea şi ale cărei efecte pot fi văzute şi astăzi, deoarece, practic, din cauza ei, Balcanii vor rămâne cu mult în urma Occidentului, mai ales sub aspect economic.
Pentru Europa, pierderea Constantinopolului a fost un şoc, netrimiterea de ajutoare militare la timp, de către statele europene, fiind profund criticată de-a lungul istoriei. Întârziere trimiterii de trupe este explicată prin faptul că, în 1453 ia sfârşit Războiul de 100 de Ani (1337-1453), iar Europa dorea să se refacă economic, după acest lung şi costisitor conflict. În plus, Spania tocmai terminase victorioasă războiul de recucerire a teritoriilor sale aflate sun dominaţie arabă. Italia, un viespar de permanente conflicte armate interne între cetăţile sale, nu avea timp să realizeze pericolul ce-l reprezenta căderea Constantinopolelui. Doar când turcii vor ajunge, mult mai târziu, sub zidurile Vienei, papalitatea va realiza amploarea pericolului pentru creştinătate şi va realiza tardiv că a greşit, politic, lăsarea de izbelişte a bizantinilor. Totuşi, Imperiul bizantin nu ar fi căzut pradă turcilor dacă nu ar fi fost slăbit economic de către cruciaţii care, ajunşi în Grecia, au uitat să mai plece către Palestina, să elibereze locurile sfinte de sub stăpânirea arabilor, întemeind efemere regate latine. Sfârşitul Constantinopolului a fost şi sfârşitul Evului Mediu şi începutul Renaşterii, aspect susţinut de mulţi istorici francezi, datorită faptului că multe dintre manuscrisele scrise de filosofii greci şi romani, aflate la Constantinopol, au ajuns la Roma datorită fugii grăbite a multor intelectuali bizantini care vedeau în peninsula italică singura lor salvare, elitele europene redescoperind astfel Antichitatea. Renaşterea a promovat asiduu, de altfel, reîntoarcere la lumea şi civilizatia antică. Cucerirea Constantinopolului va angrena Europa într-un nou război sfânt, împotriva islamizării Europei, ce va dura secole. Odată Constantinopolul cucerit, între Europa şi Asia nu a mai existat nicio legătură economică sigură, totul trecând prin filtrul otoman, depinzând de bună-voinţa turcilor. Astfel, s-a căutat un alt drum comercial spre Asia, ceea ce a dus la descoperirea Americii de către Cristofor Columb în 1492. De fapt, la redescoperirea ei, deoarece, la anul 1000, vikingii conduşi de către Leif Erikson, Leif cel Roşu, descopereau întâmplător coasta de nord est a continentului american, numind-o Ţara Vinului. Dar neavând putere financiară suficientă, vikingii nu au reluat incursiunile către America de Nord, lor fiindu-le mai uşor să prade coastele de est ale arhipelagului britanic şi cele de nord ale Europei, ţinuturile americane aride neispitind un popor de navigatori care nu puneau încă bază pe dezvoltarea agriculturii.

Andrei PETRESCU are 16 ani, e pasionat de istorie, a publicat și alte articole și dorește să urmeze, cum zice, o carieră în acest domeniu…