Capitulez,  sunt învinsă, mă retrag, refuz, nu sunt capabilă, renunţ… Regret să te anunţ, dragă soartă, dar nu o să auzi din gura mea nicio afirmaţie de genul celor de mai sus. Sunt de un infinit de ori mai încăpăţânată decât poţi fi tu de nemernică uneori, iar cea mai bună parte este: îmi place nespus acest lucru. Mă simt bine să știu că pot să lupt, deși armele de care dispun nu sunt palpabile și nu pot provoca răni fizice nimănui. Am un soi de voinţă „monstru” care îmi servește drept propulsor. Am început să-mi trăiesc viaţa într-un ritm obositor, dar nu ţin neapărat să mă plâng. Haosul pe care sunt nevoită să-l înfrunt mi-a ajuns un tovarăș incontestabil. Mereu acolo să îmi demonstreze că pot mai mult decât credeam că pot. Dezordinea nu mă omoară, ci mai degrabă mă face să mă simt vie.

Uneori mă întreb unde încape atâta spirit de războinică. Unele persoane ar spune că excesele ucid și adevărul e că în mod conștient m-am lăsat ucisă de dorinţa de revoltă, dar am renăscut sub proprii mei ochi dornică de un milion de alte revolte, cărora nu le voi permite să rămână la statutul clasic de idee. Ar fi o crimă să nu le transform în realitate și, deși îmi surâde gândul de a deveni o criminală, am în plan să ucid principiile învechite și toxice. Toată lumea strigă sus si tare „vrem o schimbare”, iar eu vreau să le respect dorinţa. Păcat, însă, că nimeni nu vrea să-mi acorde atenţie, dar nu-i nimic. Am destulă răbdare. Voi răbda și voi avea grijă să arat lumii una din feţele schimbării, cea din viziunea mea. Nu voi forţa pe nimeni să îmi adopte opinia, ci vreau să stârnesc controverse, să provoc dezbateri pline de înflăcărare și să trezesc, în fiecare dintre cei ce tânjesc după inovaţii la tot pasul, spiritual creator.

Nu capitulez. Nu sunt învinsă. Nu mă retrag. Nu refuz. Sunt capabilă. Nu renunţ.

LARISA  IOANA  MILEA  este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…