A trecut o vreme, ca toate celelalte. Aștept să mai treacă două, trei. Să ajung „matură”… Să pot decide pentru mine având falsa senzaţie că nu m-am lăsat influenţată de factorii externi. Să nu mai sufăr din pricina greșelilor celor ce m-au crescut. Să pot să înteleg ce înseamnă cu adevărat viaţa și unde începe și unde se termină lupta pentru „supravieţuire”. Să pătrund vorbele rostite de bunicilor mei, cei ce mi-au conturat o imagine crâncenă despre realitate.

Recent, am început să deschid ochii, dar din cuibul mamei nu se văd toate furnicile care se agită prin și pe lângă mușuroaie. Nu se pot vedea cu claritate mecanismele unei lumi a cărei complexitate mă lasă adeseori absurd de perplexă, iar eu îmi doresc cumplit să analizez algoritmii ei de funcţionare. Clipesc din ce în ce mai rar, aprofundez mai bine diferite perspective și apoi mă blamez că am ales să accord atâta atenţie detaliilor. Inutil tot încerc să găsesc o explicaţie fiecărei acţiuni. Comit eforturi zadarnice și îmi place cumplit. Trăiesc o nebunie. Ating apogeul haosului din pură pasiune. Sunt o ciudată care optează pentru o viaţă chinuită și se simte mulţumită pentru acest fapt că doar cum altfel să fii productiv dacă nu îţi creezi impresia că ești.

Da, recunosc că am lăsat indecizia să-mi irosească timpul atât de necesar și încă fac acest lucru. Efectele se resimt puternic, neîncetat, zilnic. Încerc repetitive să mă eliberez, să pot să aleg un drum, un drum al meu, pe care să pot merge cu inima împăcată că am ales corect. Însă, nu putem avea tot ce ne dorim, iar eu nu sunt excepţia de la regulă. Las într-un fel destinul să-mi dea șah, doar pentru un moment, căci am pregatită strategia de dinainte să fii lăsat acea vreme să treacă. Refuz să mi se dea mat. Încăpăţânată până la cer și înapoi să o scot cumva la capăt îmi permit să am încredere că voi reuși. Indiferent de durată. Sunt dispusă să muncesc și să aștept cât va fi necesar. Poate sunt aiurită, bleagă, mult prea încrezătoare. Fie. Sunt. Si ce dacă? Nu mă costă nimic să fiu. Posibil ca singurul preţ să fie reputaţia.  Dar ce poţi face cu reputaţia când ai sufletul gol și cauţi cu disperare doar să lași impresii oamenilor? Nimic relevant.

Au să mai treacă vremi, sunt pregatită mai mult ca niciodată.

LARISA  IOANA  MILEA  este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…