N-am putut s-o spun cu voce tare. Nici măcar şoptit n-am putut să o spun. Era prea mult pentru mine. Trăiam cu impresia că dacă n-am s-o spun, de fapt n-ar fi aşa. Trăiam în negare, pentru că adevărul n-avea decât să îmi distrugă şi ultima fărâmă de speranţă. Preferam să mă mint, deşi nu câştigam nimic.

Abia acum realizez cât de greşită mi-a fost judecata. Cum o să pot să trec vreodată peste cea mai mare temere a mea, dacă n-am s-o recunosc sau n-am s-o accept? Nu cred că există altă cale şi, chiar dacă ar exista, probabil mintea mea adolescentină n-ar putea s-o găsească, oricât de mult ar căuta-o. Cel mai dureros adevăr este acela că mi-e frică de viitor, de viitorul meu, de viitorul nostru. Sunt o adolescentă de aproape 17 ani care în fiecare zi se gândeşte doar la ceea ce e dincolo de casa plină de căldură şi siguranţă, unde familia îţi oferă sprijin necondiţionat. Poate sunt încă imatură şi iau totul în tragic, dar cum să cred în acel viitor frumos şi roz când prezentul este deja în nuanțe de gri?

Am auzit mai peste tot expresia: „Generația de astăzi construieşte viitorul de mâine.” Sunt perfect de acord cu acest concept. În generația mea văd spirit de revoltă folosit greşit şi-mi este şi mai frică. Uitând cine este cu adevărat inamicul şi neavând acelaşi scop, vom porni un război pe care n-o să-l putem duce. În generația mea văd dorință de putere care naşte numai ură şi invidie. În generația mea văd o schimbare în mentalitate, dar pe care, nesigură, o pun sub semnul întrebării. În generaţia mea văd unitate şi determinare, dar din păcate valorificată insuficient. În generaţia mea văd tineri aflaţi în aceeaşi situaţie ca a mea, captivi ai incertitudinii şi stăpâniţi de o teamă cruntă. În generația mea văd dezinteres şi lene. Ignorând toate aspectele negative, în generația mea văd şi speranță. Văd speranță în mințile deschise, în voința de fier şi în sufletele frumoase care promit un viitor adaptat nevoilor noastre, al celor din ziua de azi.

Deşi mă tem de ceea ce mă aşteaptă, vreau să cred în noi, în generația rebelă care nu poate trăi fără tehnologie. Avem nevoie de lideri adevăraţi, care să ne propună țeluri comune. Avem nevoie de curaj şi încredere şi de îndrumare. Cereți ceea ce vă trebuie, cereți ce vi se cuvine, dar fiți cumpătați şi diplomați. Dragă generație cu frica în sân, haideți să oferim viitorului tot ceea ce trecutul n-a putut să ofere prezentului!

LARISA IOANA MILEA este elevă în clasa a X-a D…