Pe scurt, că pe lung mă înşir prea mult şi nu mai termin… E ceva drăgăstos, iubire, nebunie mare, ieşiri la jumătatea săptămânii, înconjuraţi de frigul lui Decembrie, e ca data trecută tot aroma ta ce ţine de cald, e atât şi mult mai mult, cu dedicaţie ţie.

Eu dacă nu iubesc, nu mă simt bine. Nu ştiu să explic treaba asta, poate că mă cred eu mai special şi autentic şi inventez poveşti de vis folosind fraze întregi, melodii despre tine, toponime reale şi stări bune datorate ţie. Nu-i de judecat, alţii aleg să-şi desfacă o bere în faţa televizorului şi să o ardă singurei.

Cu tine, totul e bun. Nebunia ta sună riscant şi plină de adrenalină, dar fiind mai tot timpul omul acela calm şi cuminte am descoperit, mai nou, că mă atrag jocurile cu mize mari. Şi tu eşti un joc bun fată dragă aşa că încerc din răsputeri să câştig, să trişez pe alocuri, mai… mai să câştig potul cel mare, să-ţi ajung în suflet şi să am o vacanţă foarte lungă acolo.

Şi am atâtea de făcut, de pus la punct, de rezolvat. Mi-e somn, tare somn. Dor de tine… şi de somn. Tu dormi? că eu dorm de câte ori am ocazia. Printre multe altele, partea cea mai bună din toate astea este aceea că mintea mea e ocupată mereu cu imaginea ta, simplu. Şi am creierul în continuă mişcare, învăţ ceva bun, profesional zi de zi apoi mă gândesc la tine, deci mi-e mintea plină de tine şi de multe alte idei. Cu alte cuvinte, nu-mi mai consum energia gândindu-mă la lucruri pe care nu cred că o să le termin vreodată, ci proiectez imagini bune de viaţă, construiesc un viitor probabil mai bun şi tu ajuţi al naibii de mult.
Se luptă unii să facă parte din lumea mea verde. Mă caută. Mă flatează. Mă vor. Să-i admir, să-i iubesc. Când ajung să am nevoie de prezenţa lor ei fug mâncând pământul. Dar tu ai rămas şi asta m-a bucurat cumplit. Iar minele meu bezmetic s-a aşezat lejer lângă sufletul tău dulce. Se întâmplă lucruri bune în lume. Pe ochii stropiţi de atâtea ploi şi ninsori şi răpuşi de frig apari tu, apoi atârnă imagini frumoase că de, e Decembrie şi se apropie partea aia a anului.

Nimeni să nu strige la mine că sunt prea sensibil şi siropos că am să vă înşir eu destui băieţaşi duri care au sufletul plin de ale lor domnişoare dragi. Şi toţi suntem aşa până la urmă. La mine, asta nu e o defecţiune, e un punct forte, ceva complex, ceea ce e bine.

Ce vreau eu? Te vreau pe tine, mult timp pentru mine, câteva ieşiri nebuneşti, o cană de ceai fierbinte şi trei linguriţe din dulceaţa ta, vă rog. După care să te iau, să te plimb pe străzile dragi nouă, să te strâng în braţe şi să-ţi conturez zâmbete pe chipul perfect. Apoi să le rezolv pe ale mele, pe ale tale şi să mă întorc iar la tine.

Cred că ar fi perfect, pentru că eu deja mă simt înfrigurat în prezenţa ta.

MARIUS ALEXANDRU DINCĂ este proaspăt student, absolvent de Carabellă târgovișteană și scepticul nostru de serviciu…