Nu, nu mi-am făcut schimbare de sex, ci sporovăiesc în numele cetăţeanului care sunt; un cetăţean, doi cetăţeni, deci genul masculin. Nu cred totuşi să mă ţină prea mult faza cu masculinii – poate doar în titlu, aşa – şi asta numai din pricină că ei nu poartă pantofi cu toc, în vreme ce eu tocmai îmi mai luăsei o pereche.

Revenind la subiect şi predicat, sunt confuză rău de tot, oameni buni; abia acum înţeleg de ce ţâţâia fiică-mea când m-am dedat la facebook, de ce şopăcăia cu taică-su în bucătărie, aruncându-mi priviri furişe, dar îngrijorate. E periculos, frate, ajungi de nu mai ştii ce ştiai, ba chiar începi să te-ntrebi cine eşti şi ce cauţi mata în propria viaţă, din moment ce nu pricepi nimic din ea; din viaţă, vreau să zic. Sunt confuză şi am încercat să mă tratez cu o tărie, dar devenii şi mai confuzată; l-am interpelat pe bărbatu-meu în plenul Camerei de Zi, dar a zis că nu răspunde la provocări, că-i ajunge propria ameţeală. Am sunat-o pe mama, dar m-a pasat rapid, pe motiv că face ardei umpluţi, de unde am dedus că nici ea nu stă bine cu iluminarea şi transparenţa gândirii. De tata nici nu mai vorbesc, că el îşi îneacă propria zăpăceală în campionate lungi de table.

Primul motiv de cumplită confuzie – generator de alte încâlceli – este dat de orientarea mea ideologică: sunt de dreapta, de stânga sau de stânga-dreapta, echivalentă cu alba-neagra? Trebuie să iau nişte modele, ca să mă lămuresc. Primul model al unui cetăţean este şeful statului; nasol, aici se încadează două entităţi diferite: ăl încă în funcţie şi ăl ales, deci eu la cine mă raportez? Domnul B. se declara în confruntarea cu Năstase drept comunist, dar apoi s-a pus cu Bocuşor cu tot la tăieri de toate alea, la ridicat TVA de la 19 la 24%, la retrocedat după reguli doar de ai lui ştiute (mă întreb în fiecare zi pe cine mai ridică DNA-ul), la făcut afirmaţii despre grasul bugetar cărat în cârcă de slăbănogul particular etc., ceea ce seamănă a orientare de dreapta; când mi-amintesc de retezarea laptelui praf de la rădăcină, de rapida desfiinţare a spitalelor, de ieşirea pe cale naturală din sistem a bătrânilor care îndrăznesc să trăiască şi să mănânce banii pe care i-au plătit o viaţă şi la demenţa fatală de la Casa de Asigurări de Sănătate, tind să cred că vorbim despre extremă dreaptă. Pe de altă parte, dacă iei în considerare că domnul acesta a fost de când se ştie bugetar, reiese că e de stânga, dar văzând ce spirit de întreprinzător are, cum strânge bucăţea cu bucăţea de moşie, îl dau de-a dreapta. Nu în ultimul rând, urmărind toate funcţiile deţinute în aceşti ultimi douăzeci şi cinci de ani, indiferent de culoarea celor de la guvernare, aş zice că e de stânga-dreapta, căci – între altele – mi-l amintesc foarte bine în zilele de început ale proaspetei şi uscatei noastre democraţii în stânga lui Iliescu şi în dreapta lui Petre Roman.

Cu domnul celălalt, I., sunt tot nelămurită, dar mă mai luminez eu pe parcurs, că deocamdată nu-l cunosc prea bine. Ştiu numai ce văd şi de-aici trag nişte concluzii, probabil eronate, că mi-au sugerat mie colegii că ăla de nu votează cu I. este prost, deci şi “netelectual”. Vedeţi ce încâlceala dracu’ se ramifică pe-aici? Eu credeam că statutul de intelectual ţi-l câştigi prin neşte studii, neşte lecturi, neşte preocupări d-alea şi de-ălălalte, dar se pare că nu-i aşa. Prin deducţie ieşită dintr-un cap aprins ca o plită cu inducţie (vedeţi, cuvinte mai ştiu câteva, ba chiar mă joc niţel cu ele, deci sunt sau nu intelectual?), reiese că ăia de înjurau de mama focului pe facebook şi umpleau paginile cu “Boule, face-ţi-aş şi drege-ţi-aş “- fără virgule şi cratime – sunt mai în regulă ca mine la capitolul intelectualitate. Tot de la aceşti tineri frumoşi şi liberi am aflat – zile în şir, că, fiind mai proastă, trebuie să mi se repete – că babalâcii votanţi cu P. trebuie gazaţi. Deşi încerc să fiu un om obiectiv şi înţelegător, această afirmaţie m-a scos din minţi şi mi-am zis că, dacă asta e gândire de dreapta, prefer să fiu comunistă sadea, pe ideea lozincii ălora de la Dinamo: “Câine până la moarte!”.

Reîntorcându-mă la I., cred că el e de dreapta, deoarece nu pricep cum ar fi posibil altfel ca din spatele-i drept să răsare căpşoare care, culmea, mi se par foarte cunoscute: domn’ Blaga, d-na Voss (care afirma tranşant că ar fi nişte tâmpiţi – exprimarea îi aparţine – dacă n-ar tăia salariile), domnul Blejnar (fără Manta, desigur), domnul Olteanu, care a reuşit, sper, să-şi scoată din gât broasca aia cu care se îneca, domnul Duţă de la Casa de Asigurări de Sănătate, om cu substanţială contribuţie la ieşirea din sistem pe cale naturală de care vorbeam mai sus etc. Ieri a reapărut din ceaţa politicii şi o doamnă pe care eu o ador, cu nume cu tot: Sulfina Barbu. Domnia sa ne-a anunţat că trebuie răsturnat guvernul, că asta e treaba opoziţiei, că puterea trebuie să fie la ei toată, adică exact ceea ce criticau dumnealor în campanie, vorovind pe tema partidului-stat. Eu, tembelă cum sunt, ce să pricep decât că dacă e la ei e de bine, dacă e la ăilalţi e de nasolie mare. Oricum, aştept cu nerăbdare eterna reîntoarcere a Robertei Anastase, a doamnei Anca Boagiu, ca să nu zic că mor de dor (vedeţi ce rime frumoase fac?) de domnul Berceanu şi domnul Videanu (aici rima nu-mi aparţine, e ca la Bolek şi Lolek). Concluzie finală şi pleonastică: poporul a ales noul, nu comunismul odios al lui Iliescu (apropo de asta, are optzeci de ani, deci fost-ai lele cât ai fost…). Dar n-o cocheta totuşi însuşi domnul I. cu olecuţă de stânga, din moment ce şi-a numit consilier pe fostul ocupant în această funcţie al lui Năstase? Doamne, nu înţeleg nimic din jocurile astea transpartidice…

Dreapta, stânga, sus, jos, de jur împrejur sau cum s-o mai nimeri, eu vreau să pricep dacă fac sau nu parte dintre aceia care şi-au luat ţara înapoi şi de la cine mi s-a retrocedat ea, că-mi bubuie capul. Dacă nu fac parte dintre aleşi, pot să nu mai plătesc impozite, ca numeroşii patroni de dreapta, desigur, care trec pe cartea de muncă jumate din cât dau angajatului?

Ghicesc nişte întrebări la orizont, aşa că le răspund a prióri, ca să zic astfel. Nu, nu sunt în niciun partid şi nu vizez să ajung primar, prefect, nici măcar director de şcoală. Nu, nu-mi place Ponta şi da, nu-mi place nici celălalt. Da, cred că am dreptul la opinie fără a fi catalogată drept imbecilă şi, din nou da, mă simt încă foarte jignită. Nu, nu am nicio speranţă, din moment ce văd aceeaşi Marie cu altă pălărie şi da, îmi place infinit mai mult Mircea Badea decât Rareş Bogdan, dar nimeni nu-i perfect, nu? Da, cred că lumea ar trebui să facă diferenţa între comunism şi socialism şi, în consecinţă, că o lectură din Marx s-ar impune, eventual urmată de una din Lenin. Nu, nimic nu uit, fir-ar ea să fie de memorie, voluntară sau ba, şi iarăşi nu, nu cred că bătrânii trebuie gazaţi, mai ales că tinerii care urlau asta n-au plătit încă niciun leu din pensia mamei mele. Da, am fost pionieră, dar nu şi şoim al patriei, ceea ce mi se pare o circumstanţă atenuantă. În final, da, sunt confuză, dar nu, nimic nu mă poate trata.

MIHAELA MARIN este profesoară la Colegiul Național C. CARABELLA, din Târgoviște, o rafinată moralistă și o mare iubitoare de limbă română…