Mihai Robert LUNGU – Năsturaş

 

cs_logo_sq-300Năsturaș îl chema, chiar dacă toată lumea îi zicea Mițu. Astăzi mi-a murit hamsterul, de fapt era al mamei mele, dar am legat și eu o prietenie însoțită de sentimente cu el. Spre deosebire de mama mea, care plângea cu lacrimi de crocodil, eu, la fel cum am reacționat la fiecare deces în familie, am stat și am privit lung, ca un nou născut care n-a știut niciodată să vorbească. Mă uităm îngrozit la leșul rigid, care era odată greu de stăpânit, plin de energie.. Mi-am luat inima-n dinți și i-am dat o ultima mângâiere. Am fost curajos pot spune, având în vedere că bunicilor mei n-am îndrăznit nici măcar să le arunc o ultima privire.

Astfel de momente mă fac să nu vreau să mă atașez de nimeni și nimic în lume. Teama de a fi părăsit, dezamăgit sau rănit îmi rumegă mintea deja plină de nori și gânduri negre. Cu toate că este un ciclu complet și o dependență a fericirii față de tristețe, tot mi se pare strigător la cer că nu poți avea una fără de cealaltă.

Se spune că un câine ți-ar putea aduce bucurii incredibil de imaginat, deoarece are această abilitate de a-și iubi stăpânul mai mult decât pe el însuși, lucru de admirat, avem de învățat multe de la aceste animale pe care le considerăm inferioare. Chiar m-am gândit să aduc un astfel de membru în familie, dar numai gândul că acesta nu va mai fi odată, luând în calcul posibilitatea de 100% de a mă atașa de el, mă frământă și mă face să trec peste bucuriile numeroase pe care le-ar putea aduce, doar de teama de a-l pierde. Ciudat, nu? Suntem tare complecși noi oamenii, avem impresia că știm ce vrem, și poate că așa e, dar frica de a fi nefericiți ne urmărește pretutindeni și cred că, în timp, asta ne și provoacă această nefericire.

Moartea lui Năsturaș mi-a oferit acea senzație de goliciune tipică unei tristeți, dar mi-a și oferit ocazia de a-mi aminti toate lucrurile bune și amuzante și bucuriile pe care ni le-a oferit acel suflet, moartea sa, fiind un preț mult prea mic, deși greu de suportat pe moment, în comparație cu fericirea sa molipsitoare, care se scurgea din ochii săi mereu veseli.

MIHAI ROBERT LUNGU e un „lungan” de CARABELLA, elev în clasa a XI-a…