Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă

 

Puiu_Jipa 11.în gîndul meu

planetele ești tu

(aliniere)

 

2.te-aș mai iubi

cam cît uitarea

ți-aș mai muri

dar vine deșteptarea

(despre aproape nimenea)

 

3.singurătatea ta

are aripi

și sînge

(eu nu-s)

 

4.iubitele mele

au zaruri pe gene

picioarele lor

ale fluturilor

complicat indecent

pe alocuri absent

inventez colorez

printr-un pince-nez

iubiri colorate

de co lo ra te

iubiri resemnate

(neterminare)

 

5.o să murim iubito

și filmul mut

o să ne tacă

(fredastairșigingerrogers)

 

6.o să fim

un singur

os

(cumințenia erorii haha)

 

7.din cînd în cînd

dumnezeu tace

(și dumnezeu

din cînd în cînd tace)

 

8.din cînd în cum

va fi un soi de iarnă

o apocaliptică uitare

și geamuri cît de cît murdare

se vor uita la tine

tot mai rare

(și ne uităm la cum uităm)

 

 

9.am aer cît să te mai pot

răsufla

o dată

(miercurijoilunietc)

 

10.era atît de puțin timp

între noi

și nici lumina nu știa vorbi

(mîine)