Bârboră BEATRICE, țesătoare la Moldova Tricotaje. A ajuns primăriță după ce, fiind ajutoare de băgătoare de seamă pe la sindicatele întreprinderii, s-a culcat cu un șir de tovarăși de prin birouașe și birouri mai înalte (s-a aflat de la unii veleșteni, care lucrau la Moldova Tricotaje). Era cepeleagă și cu o privire cerească. Se lăsa condusă de secretarul Primăriei, care o frigea până și în Primărie. Habar nu avea de treburile acesteia. Semna actele cu doi de B mari, unduioși și gata! Ca Brigitte Bardot.

E drept, își însușise limba de lemn a epocii pe care o turuia pe la ședințe. De fapt asta făceau pe atunci cam toți, doar că limba ei de lemn era și mai calpă, și mai stearpă; vorbea gura fără ea. Încolo se plimba cu șareta, mergea prin livezi, prin pădure la Cosoaia, mânca miere de albine și ciuperci marinate la nea Grigore pădurarul. „Si frumos îi asi la mata!” se entuziasma cu lacrimi cepeleaga.

Însă n-a stat mult în funcție, fiindcă a venit Decembrie ’89. Unul Tărăbuță, care se ocupa cu distribuirea buteliilor în sat, și altul Vasilescu, profesor de sport, au făcut revoluția la Velești. Au urcat la Primărie cu câțiva elevi fluturând steaguri și bărăbănind tobițele luate de la organizația de pionieri. În drum au luat și câțiva bețivani de la bufetul local. Tărăbuță i-a luat cheile Bârboroaicei, i-a tras câteva șuturi în fund și i-a zis: „Știi bancul cu dealul?” „Nu”, zice icnind de plâns Beatrice. „Valea!”. După aceea Tărăbuță s-a autointitulat primar.