VIAȚA ESTE PUTERNICĂ… A pătruns şi în perimetrul cimitirului, iar cimitirul s-a supus, ajungînd să fie parte a vieţii. Pe lîngă morţi, cimitirele mai au o populaţie a lor: cerşetori, bătrîni năpăstuiţi de soartă, bolnavi, bolnavi simulanți, gîngavi, cretini de-a dreptul. Pentru aceştia nişte femei, conduse de o fată iute ca prîsnelul, pun albituri pe morminte, pe care aşează colaci, colivă, fructe, batiste ieftine. Niște ciocli nebărbieriți înmînează oamenilor colaci cu lumînare și batistă. Unul din ei își face de lucru alungând niște copii cu șuturi în fund. Doi țigănuși se ceartă pe colaci, ocazie cu care creștinii află că mamele lor sunt niște curve patentate. Pe ici, pe colo se simte și aici extracția rurală a „praznicului”. Îmbulzeli la canistrele de vin. Figuri patibulare chinuite de arsura bruscă a băuturii. Ceară scursă pe colaci. Demnitatea umilă a unor oameni săraci. Cîte nu poţi vedea în doar cîteva minute sub cîrpa de cer murdar de deasupra cimitirului!
Unei cerşetoare cu coc gri, nespălat i se dă de-ale gurii şi un pahar cu vin. Soarbe întîi vinul. Îl dă peste cap zgomotos, dintr-o suflare. Apoi aruncă colacul cu lumînare într-un tufiş şi se mai încolonează o dată la paharul cu vin. Fata iute ca prîsnelul îi mai toarnă un păhărel.

UN PRIMAR… Sârbu Petre, mecanic de locomotivă. Oamenii au simțit de la început că are inimă bună. De la gazdă și până la Primărie avea de mers o sută de metri și de fiecare dată se oprea pe drum de șase-șapte ori să vorbească cu diverși veleșteni de una, de alta. Avea un obicei Sârbu. Îi plăcea să glumească, rostind cuvintele cu silabele inversate. De pildă, zicea „Lutsa!” nu „Salut!”, „Ce mai cifa?”, adică „Ce mai faci?” sau „Nebi” în loc de „Bine”. Ridica pălăria din cap când întâlnea femei pe drum, de se împiedicau de bolovani femeile de uimire. Până atunci nici un primar din ăsta pus de comuniști nu scotea pălăria din cap în fața femeilor. Sârbu urca copiii pe batoză, scotea din buzunare și le dădea niște bomboane năclăite și pline de fire de tutun. Îi plăceau tare mult copiii. Cică acasă avea vreo șapte. La strânsul cotelor era îngăduitor, îi păsuia pe oameni. Din cauza asta n-a stat mult primar. L-au schimbat că era prea moale și „pactizează cu chiaburii și mijlocașii greșit orientați politic”. L-au acuzat că a anunțat de cu seară pe boierul Osoianu că a doua zi dimineață urma să fie arestat, iar acesta a fugit. Însă nu au avut dovezi. A fost totuși chemat la Securitate, anchetat, numai el știe ce-a tras. După aceea Sârbu s-a întors la meseria lui. Și atunci când câte-un veleștean îl vedea la Depou cocoțat pe locomotivă, îi striga: „Ce mai cifa, nea Petrică?” „Nebi, mă, nebi”, zîmbea el cu toată fața mânjită de unsoare.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…