Pentru cinstirea memoriei luptătorilor anticomunişti şi a martirilor Canalului Dunăre-Marea Neagră
În curând se împlinesc 26 de ani de la căderea comunismului şi 10 ani de la condamnarea comunismului de către preşedintele Traian Băsescu, pe baza Raportului Comisiei Prezidenţiale conduse de Vladimir Tismăneanu.
Şi totuşi, în oraşele din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, din componenţa „noii” Românii, încă nu există străzi care să poarte numele şi nici nu au primit titlul onorific de Cetăţean de Onoare Post-Mortem OAMENI precum Lt. col. Gheorghe Arsenescu, Lt. Toma Arnăuţoiu, Traian Marinescu-Geagu şi Gheorghe Cotenescu, partizani şi susţinători ai organizaţiei de rezistenţă armată anticomunistă “Haiducii Muscelului”. Dacă pentru ei persistă, în ochii autorităţilor locale, opinia că aceştia nu sunt decât “bandiţi” care au acţionat împotriva regimului “democratic” condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, înseamnă că acesta este motivul pentru care nici “sabotorii şi diversioniştii” de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, condamnaţi şi executaţi sub acelaşi Gheorghiu-Dej, dar reabilitaţi sub Nicolae Ceauşescu, nu merită să fie cinstiţi, simbolic, cu nume de străzi şi Cetăţenii de Onoare Post-Mortem în judeţele lor de baştină: Argeş (Nicolae Vasilescu-Colorado), Constanţa (Dumitru Nichita) şi Galaţi (Aurel Rozei-Rosenberg).
Completez astfel scrisoarea deschisă lansată in octombrie 2014, intitulată „Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt?” (preluată pe site-ul UZPR la 27.10.2014, difuzată de Agerpres pe 31.10.2014 şi reluată pe site-ul UZPR la04.05.2015). Aceşti OAMENI merită şi trebuie să reintre în memoria colectivă în special acolo unde s-au născut şi au visat la vremuri mai bune, pentru noi toţi.
Pentru că, altfel, „bandiţii”, „sabotorii” şi „diversioniştii’, îngropaţi noaptea, în morminte rămase necunoscute până azi şi mai mult ca sigur pentru totdeauna, cu certificate de deces datorat bolilor benigne şi nu gloanţelor, rămân în continuare îngropaţi în dosarele măsluite de Securitate prin tortură şi şantaj pentru obţinerea de sentinţe capitale în cadrul proceselor-spectacol staliniste din era Războiului Rece „cald”.
Rog agenţiile de presă din România şi din străinătate, ziariştii oneşti, Românii de pretutindeni, să acorde atenţia cuvenită acestui semnal de alarmă, al uitării care doare şi trebuie să doară. Pentru că „cine uită, nu merită” (Nicolae Iorga)…