Ea, o doamnă cochetă, pe un scaun, într-o cafenea din oraș…
Eu, o tânără jurnalistă… Recunosc, dânsa mi-a atras atenția, se vedea că respiră un alt „aer” față de ceilalți oameni. Și-am îndrăznit să o salut și să o întreb dacă mi-ar putea acorda un interviu. Și așa începe povestea…
– Bună seara, doamnă dragă!
Ea, „Bonne soire, ma cherie!”
Și-și dă ochii peste cap,
Că-i madame de la Paris…
Și-aș fi vrut s-o-ntreb de toate,
Educație, copii…
Însă, ea n-avea nici școală,
Dar era de la Paris.
– Cum vă cheamă? am întrebat-o.
-Je m’appelle Jaquelinne.
Și atunci mi-am dat eu seama
Că n-ar fi madame cherie
Și c-ar fi româncă doamna,
Nicidecum de la Paris.
Tot ce-avea era mândrie
Ironie și scandal…
N-ar fi vorbit românește
Pentr-un interviu banal.
Și atunci, să-i rup ideea,
La-ntrebarea „Cum te cheamă?”
I-am vorbit în altă limbă
Și privind-o cum blestemă,
I-am răspuns:
-Jaquelinne e-un vis, madame,
N-ai tu timp de el în viață.
Până data viitoare,
Tu t’appelles „AROGANȚĂ”!

ROXANA FLORENTINA CLOPOTARU este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…