1.PARANTEZĂ
Când pas de deux ajunge pas du tout,
când e pierdut şi ultimul atu,
când inima ţi-e-n solzi ca un tatu, –
de maică-ta mă rog, de taică-tu,
să-ţi spună cât de dragă mi-ai fost tu!
- PARANTEZĂ
Absenţa ei făcându-te un ciung, –
imaginea-i îmbrăţişeaz-o strâns,
fără ca, totuşi, să te strâmbi de plâns,
cu pleoapele,-ndeseară şi-ndelung!
- LEONARD OPREA: POVESTE DESPRE…Da, aproape în fiecare zi mă întîlnesc cu prietenii mei plimbîndu-se şi tăifăsuind despre rosturi şi alte minuni, păşind aşa, doi cîte doi precum apostolii – Kafka şi Faulkner, Tolkien şi T.H. White, Thomas Mann şi Contele Tolstoi, Dostoievski şi James Joyce, Turgheniev şi Andrei Tarkovski, Mozart şi Bulgakov, Michael Ende şi Vladimir Colin, Julio Cortazar şi Miles Davis, Sadoveanu şi Hemingway, Bacovia şi Basho – oh, da, îi întîlnesc mereu cu atîta bucurie şi din inima le rostesc mereu: Bună dimineaţa! sau Bună ziua! ori Bună seara! iar ei, aceşti prieteni ai mei îmi răspund mereu: Hei, ce mai faci ? Bună să-ţi fie literatura! de mă seacă lăuntric plăcerea să mi-i aud astfel… Şi le mulţumesc simplu, dar în acelaşi timp mă săgeată adînc, atît de adînc o grozavă durere, căci, tot înlăuntrul meu nu pot să nu mă mir: oare ştiu ei, aceşti minunaţi prieteni ai mei că, în lumea mea, a prezentului ce-l trăiesc şi mă trăieşte, ei nu sunt decît…, oh Doamne, decît fantasme?
„…downtown în noapte
de august… prostituate,
peşti…; şi pustiu.“ - „Unde (ne) mor servitorii, valeții,
cameristele cu care domnii s-au
intersectat in treacăt sau
de-a mult mai lungul vieții.
(…)
Ce face-se, oare, cu-atâta credință ciudată
Când scris e ca totul să cadă-ntr-o rană;
Spune-mi, servitoare bătrână, bătrână
„Ce era odată ca niciodată?” (Spune-mi servitoare bătrână…”)
- “ Sunteţi, cu toţii, nişte texte care se scriu pe ele înseşi, altfel decât în cazul unor ouă încondeiate fără voia lor, – fie şi dacă nu resping cu totul nici o eventualitate ca aceasta. „Sub vremi” sau slobozi de acestea, sunteţi răspunzători, se pare, de ce (şi în ce fel) veţi scrie: dacă o faceţi cu cerneala (simpatică) a propriei lacrimi sau cu sudoarea vrednică a frunţii; cu sângele, cu-al dvs., în sens benefic, sau în josul unor hârţoage diavoleşti, când nu cu-al semenilor dvs. (evidenţiabil, azi, prin luminol); sau cu „perfectul sânge” ce este, după Dante, lichidul seminal; sau cu licori ca vinul, ginul şi alte capitoase băuturi; sau cu materia, brună îndeobşte, cu care daţi autografe, zilnic, neantului, pe Klopapier… Când foaia s-a umplut de tot, palinodia este inutilă: căci oricât râcâiţi sau ştergeţi, transpar înscrisurile anterioare, la modul palimpsestic, domnul meu. Iar cum această foaie scrisă nu e, de obicei, decât o ciornă (în sensul unui text ratat), istoria dvs. ia sfârşit prin logica mototolire şi aruncarea ei la coş.“ (fragment din „Cocolos, Foaie pentru minte (minimă) şi (e)literatură“)
ȘTEFAN FOARȚĂ este critic literar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române…