Șerban FOARȚĂ – Tălmăciri…

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xla1/v/t1.0-9/12316076_1530900173900094_6520790933522182703_n.jpg?oh=ffbd99328c1118e34efe91c71ca54b47&oe=57E18707&__gda__=1471558089_32529b923e8bc60043d199007f9578871.

CHARLES D’ORLÉANS

***

Plutind spre Blois, dinspre-Orléans,
Alaltăieri, în josul Loarei,
Văzut-am nave-n lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei
Ce le dădea atât avânt
Cât să plutească-n susul Loarei,
Având în pupă un bun vânt.

Şi-i spuse Inima,-n avans
Faţă de Gându-mi (cât, în soare,-i
Priveam încântătorul dans
Oricărei nave), cum că: „Oare,-i
E dat şi ei, în toiu-ardoarei
Preavrednicului simţământ
Al dragostei, alintul boarei
Unui asemenea bun vânt?”

Ci mie, dinspre Orléans
Spre Blois plutind, în josul Loarei,
Mi-e dată,-n loc de lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei,
Numai viforniţă-n frământ,
Încât zadarnic schimbătoarei
Fortune-i cer un mai bun vânt.

Acele nave,-n susul Loarei
Urcând, eu coboram, duroarei
Ursit, – cât nu va vrea Ăl Sfânt
Să-mi dea şi mie-alintul boarei
Unui, în dragoste, bun vânt.

2.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Aminte când mi-aduc de cea
Din care inima-mi (o rană
Însângerată, azi) făcea
Singura-i Doamnă suverană:
Izvor de încântări şi hrană
Divină, – plâng, iar moartea ei
Mă face-a spune, cu temei:
Această lume este vană.

Despre Elena se spunea
Cum că fusese o icoană
A Vènerei; şi,-asemenea,
Cresida şi Yseult, – în goană
Duse de-aicea, dintr-o toană
A Morţii, însă, toate trei;
Încât mă tem că, vrei, nu vrei,
Această lume este vană.

Căci vrut-a Moartea, şi mai vrea,
Ca una ce-i, mereu, tirană,
Să sece, cât o mai avea
Putere, Dragostea mireană,
De vreme ce, prin neagra-i vrană,
S-au scurs atâtea dulci femei
Fără de care, dragii mei,
Această lume este vană.

Iubire, Moartea cea avană
Te hăituie ca pe mişei;
Iar fără leac în contra ei,
Această lume este vană.

3.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Ajuns-a,-n Ţara-Frâncă, veste
Cum că aş fi murit. E drept
Că nu îndurerându-i peste
Poate pre cei ce pe nedrept
Mă duşmănesc. Iar ceilalţi, drept
Iubindu-mă, şi de la sine,
S-ar fi mâhnit să nu mai fiu.
Aflaţi cu toţii de la mine
Că şoricelu-i încă viu.

Har Domnului, nu-mi joacă feste
Nici sănătatea. Şi aştept
Ca pacea (care-n somn lung este,
Pe când războiul e deştept),
Trezindu-se, – inima-n piept
Să ni se veselească,-n fine.
Şi bată-i Domnul şi-al său Fiu
Pe ăi la care nu li-i bine
Că şoricelu-i încă viu.

Aşijderi îs, vă intre-n ţeste,
În faptul Primăverii. Drept
Este că Toamna, într-aceste,
Vine să-şi ceară propriu-i drept;
Dar nu-i deschid, nici nu mă-ndrept
Spre poarta casei ei. Nu-mi vine
Să-l fac să plângă, nici nu ţiu,
Pe clironomul meu. Ce bine
Că şoricelu-i încă viu.

Nu ţineţi doliu după mine;
Veşmântul sur şi postăviu
E-un chilipir şi-o viaţă ţine…
Da, şoricelu-i încă viu.

4.

GACE BRULÉ

***
Iarna rea, nici gerul nu
Te împiedică să cânţi,
Căci leac, altul, nu ai tu
Care inima-ţi frămânţi
Şi, de lacrimi, nu te zvânţi,
Căci frumoasa care-ţi fu,
Făr’ să-ţi fie, dată-n dar,
Dragă ţi-i ca nimeni, dar
Suferi că o vezi prea rar.

Când văzut-o-ai întâi,
Tocmai când dădeai să pleci,
Nu fusese chip s-amâi
S-o iubeşti atunci şi-n veci,
S-o iubeşti de moarte, deci,
Pe-a de prea frumoasă îi,
Şi-o iubeşti, poate,-n zadar.
Dragă ţi-i ca nimeni, dar
Suferi că o vezi prea rar.

Drag ţi-i s-o alinţi în gând
Şi s-o chemi cu un suspin
Uiţi, cu toate că plângând,
Că, în carne, ai un spin,
Când aievea şi deplin,
Ţi se-arată surâzând
În privaz ori sub umbrar.
Dragă ţi-i ca nimeni, dar
Suferi că o vezi prea rar.

Din gând, nu-i chip s-o alungi,
Ci nu ştii dacă şi ea,
Unei dragoste-ndelungi
I-ar răspunde cu a sa;
Ori un altul vrea să-şi ia
De-amorez… Iar eu, atunci
Aş muri de-atât amar.
Dragă ţi-i ca nimeni, dar
Suferi că o vezi prea rar.

Ce te macină e că-i
Greu să pleci în burgul său
Care-i plin de oameni răi
Ce vă tot vorbesc de rău.
Rămâi locului şi, zău,
Plângi că pân’ la ea n-ai căi,
Ci vămi, numai, şi hotar.
Dragă ţi-i ca nimeni, dar
Suferi că o vezi prea rar.

5.

VĂ PLACE JULES LAFORGUE ?

Simple Agonie (fragment)

« Aux armes, citoyens ! Il n’y a plus de RAISON :
[…]
On ne le verra plus aux fêtes nationales,
S’enfermer dans l’Histoire et tirer les verrous,
Il vint trop tôt, il est reparti sans scandale ;
O vous qui m’écoutez, rentrez chacun chez vous. »

Îţi place Jules Laforgue?

Simplu agonie (fragment)

” la arme, cetăţeni! Nu există mai multe motive:
[…]
Nu ne vom vedea din nou la sărbători naţionale,
Ne încuiem în istoria şi trage încuietorile,
A venit prea devreme, a plecat fără scandal;
O, voi cei ce ascultă-mă, du-te toată lumea acasă. ”

6.

William Shakespeare

[UN CÂNTEC AL OPHELIEI]

Pre Sfântu’ Valentin, de az’,
L-adăst, în zori, să vină:
Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,
Fiindu-ţi Valentină.
Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,
Ca să-i treci pragul, iată;
Şi fată eşti, ~ dar n-ai să ieşi,
Din încăpere, fată.

Pre sfinţii ăi din călindar,
Băieţii-aşa-s, cu toţii, ~
Orice mustrare e-n zadar:
Hoţi din născare-s hoţii.
Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,
Cât nu mă dasem ţie!”
Iar el: „De nu mi te dădeai,
Acum mi-erai soţie.”