Ștefan POPESCU – Fragmentarium

 

Ştefan_PopescuXxx A avut loc la Dakar Sommet-ul Organizației Internaționale a Francofoniei. Au participat reprezentanți din 77 de state ale lumii. Limba franceză rămâne, alături de limba engleză, singura limbă din lume vorbită simultan pe toate cele 5 continente. Chiar dacă spaniola sau chineza au mai mulți locuitori, aceste limbi nu au răspândirea internațională a limbii franceze (limbă materna pentru 290 de milioane de persoane + alte 200 de milioane francofoni parțiali). În 2050, potrivit prognozelor demografice, limba franceză va deveni limba cea mai vorbită din lume, înaintea limbii engleze și a dialectului han al limbii chineze (în principal ca urmare a dinamicii demografice a celor 26 de state africane care au limba franceză drept limbă oficială). State precum Mexic și Peru și-au exprimat intenția de a intra în Francofonie și de a promova limba franceză ca principala limbă străină în programele de studiu. Limba franceză este a doua limbă cea mai studiată din lume. Franceza și engleza sunt singurele limbi de lucru ale secretariatului Organizației Națiunilor Unite. Limba franceză este limba unei mari culturi. Am fi dorit ca la acest Sommet, să se valideze intrarea Televiziunii Române în Consiliul de Administrație TV5. În august am făcut toate demersurile pe lângă instanțele OIF, am avut ideea participării TVR în consiliul de administrație TV5 Monde și am pus în legătură instanțele OIF și TVR. Din păcate, la București nu a existat interesul. S-a pierdut o ocazie importantă… Nu e singura…

Xxx A fost Ziua României. Am stat mulți ani în străinătate și mi-am dorit, nu de puține ori, să mă pierd în marea masă franceză sau italiană. Intelectual mă atrăgea Franța, inima îmi gravita însă și în jurul Italiei. Însă sufletul îți poartă Patria Mama oriunde te-ai afla. România trăiește în fiecare din noi, atât în cei de acasă, cât și în cei plecați pe alte meleaguri. A propos de meleaguri străine, îmi vin acum în minte cuvintele pe care Neagu Djuvara mi le-a pus în încheierea unei scrisori trimise acum vreo zece ani: „Îți urez numai bine, atât cât poate fi pe meleagurile pribegiei”. La Mulți Ani, România! (Șt.P.)

Xxx Fostul guvernator general al Canadei, doamnna Michaëlle Jean, a fost aleasă Secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei. Prin prezența canadianului Clément Duhaime ca secretar general adjunct, Canada preia controlul unei organizații internaționale în care intră 77 de state ale lumii, între care și România. Félicitations, cher Nicholas Brousseau, pour ce grand succès diplomatique de ton pays!

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona , profesor asociat la SNSPA și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…