Xxx Am ținut o conferință despre „Frontul de Orient. Dinamici locale și ocupații străine” chiar în locul în care acum 99 de ani, 400 000 de militari francezi s-au îmbarcat pentru a ocupa strâmtorile Dardanele și Salonicul. Autoritățile din Marsilia au organizat și o mare expoziție despre Frontul de Orient și mai ales Armata Franceză de Orient.
În afara operațiunilor militare, armata franceză a avut și mai multe misiuni arheologice pentru a explora cât mai bine teritoriile ce urmau a fi eliberate. Arheologii lucrau de multe ori în spatele bateriilor de artilerie grea. Este un aspect mai puțin cunoscut dar care se înscrie într-o anumită tradiție franceză, începută cu celebra expediție militară în Egipt a lui Napoleon Bonaparte. Trupele franceze au ocupat și Muntele Athos, iar la perchezițiile din mănăstiri s-a găsit o cantitate apreciabilă de arme cu muniția aferentă. Pentru a se reconcilia, fotografii militari francezi au scos primul album complet al tezaurului artistic de factură bizantină de la Athos. Alt aspect interesant, este că trupele franceze nu dispuneau de hărți actualizate ale locurilor pentru debarcare, așa că s-au folosit simple ghiduri turistice.
La Marsilia există și o Poartă a Orientului – singurul monument dedicat soldaților francezi care au luptat în Balcani. De altfel, la Marsilia ne dăm seama foarte bine că Mediterana nu este o frontieră pentru Franța ci o punte de legătura în primul rând cu domeniul francofon din Africa (Maghreb și Africa Subsahariană) dar și cu fostele mandate Libanul și Siria. Pe această linie se află și Balcanii, către care Franța a privit întotdeauna în proiectele sale de reorganizare europeană. Poate că nu erau atât de departe de adevăr manualele franceze de geografie care spuneau că Mediterana separa domeniul francez așa cum Sena împarte în două Parisul.
Xxx Ce anume se întâmplă în Rusia? Mai exact ce anume se întâmplă cu rubla?
Mă văd nevoit să fac un mic comentariu, având în vedere „analizele” domnilor Chifu, Gosu s.a.m.d. care profetizează intrarea în incapacitate de plată a Rusiei și un scenariu similar cu cel din 1998. Specializarea mea de baza nu este economia, dar în cadrul cursurilor pe care le-am urmat la Centrul de geostrategie al Școlii Normale Superioare din Paris am studiat (și cred eu foarte bine) o disciplină numită „Riscul de țară”.
- Este clar că rubla face obiectul unor atacuri speculative. Există însă unele cauze structurale ale devalorizării rublei:
(a) scăderea prețului petrolului;
(b) îndatorarea companiilor ruse în dolari și necesitatea lor de a rambursa 120 de miliarde de dolari în semestrul al II-lea al anului 2014;
(c) „rarefierea” dolarilor pe piața financiară rusă, din cauza sancțiunilor impuse de SUA și aplicate de multe bănci europene;
(d) în mod conjunctural, creșterea cererii de dolari americani pentru plata importurilor de bunuri de lux la apropierea sărbătorilor de Crăciun. - Această presiune la adresa rublei va scădea în primul semestru al anului 2015, ca urmare a creșterii prețurilor la petrol (este o necesitate și pentru economia americană).
- Creșterea ratei dobânzilor, operată în noaptea de 15 spre 16 decembrie de Banca Centrală a Rusiei este o măsură logică (face rubla mai scumpă) dar insuficientă.
- Banca Centrală a Rusiei are mijloacele de a-i face pe speculanți să piardă (le amintesc analiștilor noștri că posedă a treia rezervă valutară din lume) dar această măsură (aruncarea a multor zeci de miliarde de dolari pe piața financiară rusă) va costa scump.
- Să nu ducem grija băncilor ruse care au afișat anul acesta un excedent financiar de 32 de miliarde de dolari.
Xxx Eram elev la Şcoala numărul 5, din Târgoviște, o şcoală «chic» a regimului, în care multă «lume bună» îşi trimitea copiii. Eram în clasă cu fiica comandantului judeţean al Miliţiei, cu copii de medici şi de ingineri, cu copii de şefi de restaurant. Aceşti copii erau crema, fiind așezaţi mereu în rândurile din faţă. Pe ei învăţătoarea nu îi bătea. Părinţii lor aveau mijloacele să aducă la catedră lămâi, conserve de paté de ficat în faimoasele «pungi de 1 leu», spray-uri, săpunuri fine. Restul, până la 45, eram aşezaţi în rândurile din spate, iar eu, crescut de o pensionară, eram aşezat singur în ultima bancă. Colegii aparţinând «burgheziei comuniste» (nu găsesc altă expresie potrivită decât pe aceasta, a lui Lenin) aveau notele cele mai mari, restul eram cei care o supărau pe doamna învăţătoare şi o «forţau» să folosească un băţ de tras draperii cu care ne lovea la mâini, la picioare şi pe unde nimerea. Riscul de a te alege cu o palmă sau, mai rău, cu o lovitură de băţ daca puneai vreo întrebare, m-a făcut să îmi caut surse alternative de informare. Este un fragment din amintirile mele din preajma „revoluției” din 1989…
Xxx Prietena și colega mea Liliana Simionescu a avut ideea unui serial cu povestiri ale copiilor care au crescut între cele două lumi: România comunistă și România capitalistă. Cum au trăit acei copii „revoluția”, cum au perceput trecerea între cele doua lumi. Îi sunt recunoscător că s-a gândit și la mine. Evenimentele din 22 decembrie 1989 aveau să capete un înţeles în momentul în care am deschis televizorul alb-negru (sau « bicolor », cum îi plăcea unui profesor al meu să-i spună) marca Diamant. Era Ion Iliescu în mijlocul mai multor oameni înghesuiţi pentru a fi cuprinşi de camerele de luat vederi. A fost prima mea imagine a «revoluţiei». M-a impresionat. De atunci nu m-am mai desprins din faţa televizorului vreme de două zile. Mi-am luat un caiet de 100 de file de matematică şi, în vreme ce mă uitam avid, ca un burete, la televizor, desenam case, maşini, avioane, elicoptere, tancuri.
Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona , profesor asociat la SNSPA și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…