Confesiune

Mărturisesc

fapte bune

în fața

oglinzii

ca să o spăl

de atâta eu. Continuă să citești →

Ecranare

Acum câtva timp am mai scris câte ceva despre tehnologie și ceea ce aduce ea în viața noastră. Ce m-a determinat să revin este o imagine care mi-a atras atenția zilele trecute în tren: în compartimentul în care am stat toți cei pe care îi aveam în câmpul vizual erau cu ochii în telefon. Continuă să citești →

Luna îndrăgostelii

Zilele acestea se simte ceva plutind în aer… Nu, nu vorbesc despre fulgii de zăpadă, ci despre ceva chiar mai pur, mai nobil, mai.. pufos. Este februarie, luna îndrăgostelii globalizate sau naționaliste, după gust. Un gust inevitabil dulce. Continuă să citești →

Alb

Te strânge în tăcere

îmbrățişat

mică şi obscură

camera ta. Continuă să citești →

Finalul de an este un moment de bilanț pentru majoritatea dintre noi, un moment de analiză asupra noastră, asupra celor cu care ne-am intersectat, asupra lucrurilor în care am reușit sau în care am eșuat, o punere în balanță a mulțumirilor și a regretelor.

Această stare de scrutare a sinelui ne poate surprinde în momentele de solitudine, de retragere din vâltoarea lumii, sau chiar în însuși miezul acestei vâltori, când frica de singurătate este prea puternică pentru a ne lăsa să ne înfruntăm pe noi înșine într-o stare de nuditate a sufletului, dar nu suficient de capabilă pentru a ne înăbuși o dorință ascunsă de a fi altundeva, de a face altceva, de a simți altceva. Continuă să citești →

Ce s-a întâmplat anul trecut?

Coridoare prelungi, coloane, decoruri grandioase, covoare care absorb, în moliciunea lor, sunetul pașilor care le traversează, un spațiu repetitiv, ermetic, dar în mod continuu surprinzător prin prețiozitate… astfel se deschide spre a te închide, aproape imperceptibil, universul filmului care m-a captivat. Continuă să citești →

Cunoaștere-re-cunoștință

Recunoștință

să fie

oare prea mult spus?

În sine

nu.

Recunosc

și parcă nu mai recunosc

în parte.

Întregul

însă

este devenire

și pentru de

venire

și des

prindere

simt mulțumire.

E bine

să afli

și ce nu e bine

să vrei.

De ce nu ai defini

prin negare?

Întunericul este

absența.

Luminii.

Lumina rațiunii

se naște

din păcat.

Din păcate.

Mulțumesc

pentru

Iluminare.

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…

Un principiu economic în relaţia vânzători-clienţi, în ţările vorbitoare de limbă engleză, susţine faptul că cei dintâi au aspiraţia să îi mulţumească pe cei din urmă („we aim to please”), un echivalent al expresiei româneşti „clientul nostru, stăpânul nostru”.

Ideea se poate extinde mult în afara sferei mercantile, pătrunzând, în diferite grade, în feluritele noastre relaţii interumane, provenind din unul dintre cele mai puternice principii psiho-sociale care stau la baza interacţiunilor noastre, şi anume schimbul. Ați putea spune că schimbul e un lucru cât se poate de firesc. Continuă să citești →

Grafic

Corpuri încremenite,

nenumărate fragmente.

Dar eu vreau

Întregul.

Duh, piatră și carne,

zvâcnire și liniște

mântuitoare.

Pot fi

și nu pot fi.

Pot fi ei

sau pot fi

eu.

Poți fi

tu?

Jocuri ierarhice

pe socluri sau pe umeri,

bloc de marmură

albă

cu reliefuri

latente

ce se închid

sau explodează

și se înalță

mereu.

Căutarea continuă

a formei,

înțelegerea raportului

dintre plin și gol.

Completare.

Care este limita

când tinzi la infinit?

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…

Cred că de multe ori mă iau prea în serios, ceea ce se întâmplă și în cazul articolelor pe care le scriu pentru Cultura de Sâmbătă. Ca de obicei, caut un subiect profund, pe care să îl tratez, bineînțeles, cu seriozitate, doar sunt o studentă serioasă a celei mai prestigioase instituții de formare în artele vizuale din țară. Cu o atitudine preocupată, așa cum îi stă bine persoanei prezentate mai sus, mă așez în fața laptop-ului, cu intenția să produc un text ale cărui idei să transforme lăuntric indivizii și societatea. Încep să tastez. Deodată observ, în ciuda baletului meu frenetic  pe tastatură, că literele încetează să apară pe ecran. Curând, cursorul se alătură lor în călătoria spre ținutul invizibil și nepalpabil al lui 0 și 1, în ceea ce eu calific a fi un boicot al unui demers cultural cât se poate de… serios.  Îmi spun: “Ce mă fac? Trebuie să scriu și să trimit articolul.” Se pare, însă, că tovarășul meu nu dorește să coopereze, în ciuda insistențelor mele. Continuă să citești →