de Petre STOICA

Din pomi se scurg frunze amorţite, într-o cădere prelungă spre culcuşul călduţ al pământului, într-un dans aleatoriu al trecerii neştiute prin alt anotimp. Ce toamnă tristă s-a abătut, ce ploi vremelnice se luptă să spele mizeria, ce vânt turbat aduce molime ale firii din locuri şi timpuri uitate. Deluviul de vorbe goale inundă la refuz, zornăie limbile de lemn, flutură zănatic afişe colorate, adie promisiuni în care nimeni nu mai crede. Continuă să citești →